După ce s-a despărțit de iubit, Azarenka nu mai vrea să audă de relații: „Există vreo aplicație pe telefon pe care să îmi găsesc un prieten cu beneficii?”

Victoria Azarenka, jucătoarea de tenis care se află pe locul 76348 în clasamentul WTA, pare să fi trecut cu succes peste despărțirea de cântărețul Redfoo de la sfârșitul lui 2014. Tenismena a postat pe contul de Twitter un mesaj prin care face destul de clar faptul că, cel puțin în perioada următoare, nu dorește să se implice într-o relație serioasă, ba chiar din contră.
După ce s-a despărțit de iubit, Azarenka nu mai vrea să audă de relații: "Există vreo aplicație pe telefon pe care să îmi găsesc un prieten cu beneficii?"

Victoria Azarenka, jucătoarea de tenis care se află pe locul 49 în clasamentul WTA, pare să fi trecut cu succes peste despărțirea de cântărețul Redfoo de la sfârșitul lui 2014. Tenismena a postat pe contul de Twitter un mesaj prin care face destul de clar faptul că, cel puțin în perioada următoare, nu dorește să se implice într-o relație serioasă, ba chiar din contră: „Tocmai am aflat că există aplicația „Cupluri”, una care nu mă interesează deloc. Există vreo aplicație „Prieteni cu beneficii”?”, a scris Azarenka, adăugând hashtag-ul Idei de cadou de Ziua Îndrăgostiților, semn că ziua de 14 februarie, atunci când este sărbătorită dragostea în toată lumea, nu este una pe placul sportivei.

Vreme de doi ani, Azarenka și Redfoo au fost împreună, iar când zvonurile referitoare la logodnă păreau să se întețească, cei doi s-au despărțit. Doar solistul lui LMFAO a vorbit despre motivele care au dus la ruptură: „Avem amândoi cariere importante și vrem să fim un sprijin unul pentru celălalt. A fost dificil, dar nu aveam timp. Erau momente când, în loc să mă gândesc la ea, mă gândeam la muncă”, a declarat Redfoo.


Azarenka și Redfoo păreau să aibă relația perfectă, dar finalul lui 2014 i-a surprins pe aceștia despărțiți. Acum, tenismena speră să își găsească un prieten cu beneficii

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania