Sigur acasă cu „Singur acasă”. Irina Begu vrea un Crăciun în familie

Sigur acasă cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Begu prinde doar Crăciunul acasă: pe 29 decembrie ia avionul spre China, pentru primul turneu al sezonului 2015, de la Shanzen. „Cu siguranță în familie, așa se petrece„, a spus, pentru ProSport, a doua româncă din clasamentul WTA, și cu filmul „Singur acasă”. 1, 2 sau 3. „În fiecare an îl văd, l-am văzut, probabil că ar fi al zecelea an la rând și așa simt că e Crăciunul”, a recunoscut sportiva de 24 de ani .

Chiar dacă deocamdată zăpada lipsește din București, ceea ce lasă un mic gol în tabloul perfect de sărbători, Irina are câte ceva de recuperat în 2014. „De foarte mulți ani n-am mai făcut Crăciunul acasă și mi-am dorit foarte mult să-l fac împreună cu familia mea și să fie ceva special. La noi, sărbătorile de iarnă înseamnă zăpadă și frig, este special. Când eram plecată și eram la căldură, nici nu simțeam acest lucru„, a povestit jucătoarea care a încheiat un sezon bun, cu o revenire în forță în Top 50, până pe locul 41 WTA, după un 2013 stricat de o accidentare la umăr.

Au trecut câțiva ani de când nu am mai fost la colindat, probabil zece ani… cel puțin. Poate 15 ani. Dar a fost o perioadă foarte frumoasă și aș încuraja toți copiii să facă acest lucru. Eu m-am distrat și m-am simțit foarte bine atunci când mergeam cu mai mulți copii, eram într-o gașcă și mergeam la colindat” a rememorat zilele de Crăciun din copilărie dinainte de a începe deplasările pe bandă rulantă la turnee, cea care admite că îi place să primească colindători, când este acasă.

A doua româncă din clasamentul circuitului WTA vrea de la Moș Crăciun un singur cadou: „sănătate, pentru că am ajuns să prețuiesc mult mai mult sănătatea de când am fost accidentată și știu că atunci când nu poți să te antrenezi, este dificil și nu te simți atât de bine. Îmi doresc să fiu sănătoasă ca să pot realiza cât mai multe„.

În 2014, Irina Begu a câștigat două titluri la dublu și s-a apropiat de cel mai bun rezultat al carierei – locul 38 WTA, în septembrie 2011.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…