Simona Halep, în căutarea primului titlu de Grand Slam: „Acum sunt mai încrezătoare decât la Roland Garros”

Jucătoarea de tenis Simona Halep, a declarat, miercuri, la conferința de presă de după calificarea în turul trei la US Open, că este mult mai încrezătoare decât la Roland Garros că poate face o performanță bună.
Simona Halep, în căutarea primului titlu de Grand Slam: "Acum sunt mai încrezătoare decât la Roland Garros"

Jucătoarea de tenis Simona Halep, a declarat, miercuri, la conferința de presă de după calificarea în turul trei la US Open, că este mult mai încrezătoare decât la Roland Garros că poate face o performanță bună.

„Am jucat mai bine decât în primul tur. Deși am început cam greu, până la urmă mi-am regăsit stilul și am început să lovesc mingea repede. Jocul nu a fost ușor, a fost foarte cald afară. Dar serviciul m-a ajutat în câteva momente cheie. Am făcut o treabă bună și sunt satisfăcută de jocul meu. Primul meci este întotdeauna greu la începutul turneului, dar în al doilea meci deja joc mai bine. În al treilea joc încă și mai bine, dacă îl câștig pe al doilea. Eu de obicei joc din ce în ce mai bine. Nu e ușor să câștigi, fiecare adversar își joacă șansa. Dar eu cred în șansa mea. Acum sunt mai încrezătoare decât la Roland Garros, acolo mi-am câștigat încrederea că pot juca bine la un turneu de Grand Slam. Ca și la Wimbledon. Aici sunt pregătită să stau mai mult pe teren, îmi place să lupt și să mă concentrez pe meciul următor”, a spus Halep

Simona Halep a vorbit și despre calificarea a cinci jucătoare din România în turul doi la US Open: „Este un lucru bun că am fost cinci jucătoare din România în turul doi, nu este un ușor, pentru că suntem o țară mică cum bine știm. Dar eu întotdeauna am avut încredere că putem face față chiar dacă venim din România. Țara noastră e mică, dar avem multe talente. Trebuie să avem mai multă încedere în noi și cu siguranță vom avea rezultate mai bune în viitor în tenisul feminim. Eu sper să vină și de la băieți ceva”.

Halep a afirmat că este la sută la sută din punct de vedere fizic. „Sunt sănătoasă sută la sută, nu am nicio durere. Mă simt bine, nu este niciun meci ușor la acest turneu, pentru că multe jucătoare evoluează bine, dar sper să trec de turul următor și să ajung cât mai departe. Dar o să iau meci cu meci și să ma concentrez pe ceea ce am de făcut”, a precizat Halep.

Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-1, pe sportiva slovacă Jana Cepelova, locul 65 WTA, și s-a calificat în turul 3 al US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Românca va juca în manșa a treia cu Mirjana Lucici-Baroni (Croația), locul 121 WTA, care a trecut, cu scorul de 6-7 (8), 6-3, 6-2, de Shahar Peer (Israel), locul 155 WTA. Jucătoarea croată, în vârstă de 32 de ani, venită din calificări, a produs una dintre surprizele primului tur, eliminând-o pe spaniola Garbine Muguruza, locul 26 și cap de serie numărul 25.

La ediția trecută a US Open, Halep a atins faza optimilor de finală, cea mai bună performanță din carieră la Flushing Meadows, fiind eliminată de italianca Flavia Pennetta, cu scorul de 6-2, 7-6 (3). Sportiva din Constanța are de apărat 280 de puncte.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania