IMAGINEA ZILEI | Nu este o scenă dintr-o piesă din teatrul umbrelor, ci tenis privit… altfel

IMAGINEA ZILEI | Nu este o scenă dintr-o piesă din teatrul umbrelor, ci tenis privit... altfel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un moment banal din timpul unui meci de tenis din primul tur al turneului WTA de la Stanford a devenit, prin intermediul lentilei unui fotograf cu multă imaginație, o capodoperă care te duce cu gândul la o altă lume, a jocului cu lumina și cu întunericul. Un copil de mingi îi întindea croatei situație repetată de exact 63 ori – atâtea puncte având-o la relansarea jocului pe tenismena venită din calificări în fața nemțoaicei. Petkoviic, favorită opt a câștigat meciul cu scorul de 6-1, 6-4. Tomljanovic a rămas cu premiul de 6.550 de dolari dar și cu palida consolare că este protagonista unei inedite fotografii din timpul jocului. 

Turneul WTA de la Stanford atrage toate privirile iubitorilor tenisului în această săptămână, fiind concursul ales de Serena Williams pentru revenirea în circuitul feminin. Lidera clasamentului general mondial a fost nevoită să ia o pauză de mai bine de o lună, după Wimbledon, din cauza unor probleme grave de sănătate care au pus-o într-o situație delicată în timpul meciului de dublu disputat alături de sora sa, Venus. Serena a șocat lumea fiind incapabilă să lovească mingile care veneau spre ea, dar și să prindă mingea în mână, înainte de serviciu. Americanca s-a refăcut la plajă și revine în circuitul american, pentru pregătirea US Open-ului, ultimul turneu de Mare Șlem al anului.

Teatrul umbrelor își are originea în China antică, din perioada dinastiei Han, iar în prezent este o formă de teatru contemporan, dedicat în egală măsură copiilor și adulților.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare