Povestea lui Estrella, dominicanul dominator. La 26 de ani nu exista în ierarhia ATP, șase ani mai târziu s-a accidentat grav, iar la 33 de ani a intrat în Top 100

Povestea lui Estrella, dominicanul dominator. La 26 de ani nu exista în ierarhia ATP, șase ani mai târziu s-a accidentat grav, iar la 33 de ani a intrat în Top 100
  • Publicat:
  • Actualizat:

Îl cheamă Victor Estrella Burgos și a început să joace tenis în Republica Dominicană, locul nu tocmai ideal pentru facilități și condiții prielnice de antrenament. O țară fără tradiție în sportul alb, sport în care niciun dominican nu-și mai făcuse numele cunoscut până în 2014, până la el.

Estrella, care înseamnă „stea” în spaniolă, nu a intrat în primii 1000 de tenismeni ai lumii până la vârsta de 26 de ani, bornă la care mulți renunță, demoralizați de lipsa rezultatelor, și își agață termobagul în cui. I-au trebuit încă șapte ani, măcinați de accidentări și de meciuri extenuante în turneele Futures sau Challenger, pentru a pătrunde în clasamentul „greilor”, Top 100 ATP. LA 33 de ani, dominicanul cu doar 1.72 m înălțime, dar cu o inimă mare, fără contracte de publicitate, dar cu o rachetă Babolat în mână, a devenit cel mai în vârstă jucător care sparge ierarhia celor mai buni 100. Și-a făcut loc acolo după ce a câștigat turneul Challenger de la Salinas, ediția 2014, în Ecuador. Și munca sa continuă să dea roade.

Pe 19 iulie, Estrella, locul 82 în lume, l-a învins pe francezul Richard Gasquet (14 ATP) și s-a calificat în prima semifinală ATP 250 din carieră, la Bogota (Columbia), acolo unde a pierdut greu cu Bernard Tomic (70 ATP), 7-6, 6-7, 7-6. Ceea ce face ca parcursul său să fie și mai impresionant este faptul că în octombrie 2012 a trecut printr-un impas, din cauza unei accidentări grave. Atunci când se antrena la un club local de tenis, Victor și-a fracturat cartilajul cotului drept, problemă care l-a ținut departe de ceea ce îi este atât de drag, terenul, pentru șase luni.

Într-un interviu acordat în acest an pentru site-ul oficial al ATP, dominicanul spunea: „În timpul lungii perioade în care am fost accidentat, am petrecut clipe dificile în care m-am gândit la retragere. Am primit sprijin de la oamenii apropiați, cei care mi-au dat puterea să nu renunț. Când am început procesul de recuperare, am devenit mai hotărât, mai energizat din punct de vedere fizic și m-am uitat cu capul sus către revenire. M-am maturizat foarte mult și am devenit mai puternic mental. Am început să mă antrenez din greu și m-am întors cu o dorință arzătoare de a câștiga puncte, de a-mi recăpăta încrederea, și iata-mă aici. Am câștigat trei turnee Challenger și aproape că m-am calificat pentru US Open după doar patru luni”.

În 2014, Victor a debutat pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam și a pierdut în primul tur la Roland Garros, cu polonezul Jerzy Janowicz, 6-1, 6-4, 6-7, 6-4. Clasamentul i-a permis accederea în prima rundă și la Wimbledon, acolo unde s-a retras în fața lui Jiry Vesely, la scorul de 5-1 pentru ceh. Estrella face parte din echipa de Cupa Davis a Republicii Dominicane încă din anul 1998, având un record de 33-13 la simplu și de 18-18 la dublu.

Povestea lui Victor Estrella pare desprinsă dintr-un film de Hollywood, mai ales pentru că s-a conturat în tenis, unul dintre cele mai costisitoare sporturi. Victor nu și-a putut crea drum spre elita mondială cu wild-card-uri sau deplasări scumpe la turneele din Europa. A pornit de la zero, de la condiții mediocre de antrenament și fără un staff organizat în spate. Dacă Djokovic, Nadal sau Federer sunt modele pentru tinerii care încep să practice tenisul, Estrella ar trebui să fie un erou.

Victor Estrella Burgos: „Dragostea pentru joc trebuie să fie acolo. Dacă vreți să depășiți greutățile, trebuie să aveți pasiune”.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din buzunar la un restaurant din Portul Tomis
Patru români și-au făcut gaură în buget, după o masă pe litoral de 1 Mai! Câți bani au scos din…
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
AUSTRIA dă lovitura finală. Decizia ce se pregătește la Viena: Opriți nebunia!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri