O victorie cu Bouchard o propulsează pe Simona Halep pe locul unu în WTA Race

Simona Halep s-a calificat pentru a doua oară în semifinalele unui turneu de Grand Slam. După performanța obținută la Roland Garros, Simona a reușit să se califice în semifinale și la Wimbledon după ce a trecut, cu scorul de 6-4, 6-0, de sportiva germană Sabine Lisicki, locul 19 WTA și cap de serie numărul 19.
O victorie cu Bouchard o propulsează pe Simona Halep pe locul unu în WTA Race

Simona Halep s-a calificat pentru a doua oară în semifinalele unui turneu de Grand Slam. După performanța obținută la Roland Garros, Simona a reușit să se califice în semifinale și la Wimbledon după ce a trecut, cu scorul de 6-4, 6-0, de sportiva germană Sabine Lisicki, locul 19 WTA și cap de serie numărul 19.

În penultimul act al turneului, sportiva noastră va juca împotriva Eugeniei Bouchard (Canada, locul 13 WTA și cap de serie numărul 13), iar o eventuală victorie ar însemna urcarea până pe locul doi în clasamentul WTA, după americanca Serena Williams, și pe locul unu în topul WTA Race, cel care contabilizează punctele câștigate în acest an.

Acest clasament se realizează în principal pentru a decide la finalul sezonului ce jucătoare participă la Turneul Campioanelor, iar Simona are șanse mari să fie prima jucătoare din România care va participa la un astfel de eveniment la 16 ani după ce Irina Spîrlea reușea același lucru în 1997 și 1998.

Calificarea în semifinale este recompensată cu 440.000 de lire sterline și 780 de puncte WTA. În cazul în care se va califica în finală, atunci Simona va avea asigurat un cec de 880.000 de lire sterline și 1.300 de puncte în topul WTA, ceea ce ar însemna locul întâi în WTA Race, depășindu-le astfel pe Na Li și Maria Șarapova.

Iată cum ar putea arăta clasamentul WTA Race dacă Simona se califciă în finală la Wimbledon:

1. Simona Halep 5109 puncte
2. Maria Șarapova 4.880
3. Na Li 3.970

Clasamentul WTA Race, înainte de startul turneului de la Wimbledon

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania