Halep, în rând cu marii tenismeni: „Nu am jucat la cel mai înalt nivel. Sunt fericită că am încheiat bine”

Halep, în rând cu marii tenismeni:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep (3 WTA) a obținut o victorie importantă în trei seturi, scor 6-3, 4-6, 6-4, în fața ucrainiencei Lesia Tsurenko (170 WTA), în turul al doilea al turneului de la Wimbledon, desprinsă parcă din lecțiile lui Brad Gilbert sau din carierele unor jucători de top precum Andre Agassi, Rafael Nadal sau Novak Djokovic 
  • Halep s-a impus deși a admis la final că a nu a atins nivelul maxim

Simona Halep a recunoscut că iarba este o suprafață dificilă, care i-a pus probleme în victoria de vineri din turul secund al turneului de Mare Șlem londonez: „Nu am jucat la cel mai bun nivel al meu. A fost un meci greu. Pe iarbă nu este niciodată ușor„, a punctat Simona, la finalul partidei care i-a adus cea mai bună performanță din carieră la turneul de Mare Șlem londonez. „Terenul este dificil, nu știi niciodată cine câștigă, cine o să piardă„.

Când câștigi meciurile în care nu joci cel mai bun tenis al tău, ai șansa să revii a doua zi și să încerci să joci la cel mai înalt nivel; cu aceste victorii ajungi să câștigi toate titlurile pe care jucătorii cei mai buni le au„, afirmă Rafael Nadal, câștigător a 14 turnee de Mare Șlem. Aceasta a fost și rețeta câștigătoare a Simonei în partida care ar fi trebuit să se dispute joi.

Începutul decisivului a fost hotărâtor pentru sorta partidei. După greșelile din finalul setului secund, cedat adversarei după ce a condus cu 3-0, Simona Halep a întors brusc cursul meciului, eliminând greșelile din jocul său. În setul al treilea, am crezut în șansa mea, am continuat să lupt și m-am bucurat de tenisul meu. Am încercat să scap de presiune iar scopul meu a fost să lovesc fiecare minge și să rămân agresivă„, a psus Simona, potrivit site-ului wta.com.

Simona Halep va juca sâmbătă împotriva elvețiencei de 17 ani, Belinda Bencic, pentru un loc în optimile turneului de la Wimbledon.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?