Atât costă să arăți precum o campioană: 500 de euro și te echipezi ca Simona Halep

Buticurile de la Roland Garros sunt parte integrantă din cadrul turneului de Grand Slam, modul de capitalizare a unei competiții care ajunge în casele oamenilor din peste 150 de țări. Un consumator de French Open la fața locului urmărește meciuri, mănâncă în cadrul Complexului și cumpără tot felul de suveniruri sau echipamente sportive. Partenerii French Open contribuie la bugetul turneului cu peste 50 de milioane de euro, astfel că fiecare are standuri, își comercializează produsele și vinde, în general, foarte bine. Pe porțile de la Roland Garros, zilnic pătrund cel puțin 30.000 de persoane, din Franța, dar și din toate colțurile lumii. Aleile sunt neîncăpătoare, cozile par interminabile, așadar încă un motiv în plus pentru organizatori să fi demarat deja un proiect de extindere până în 2018, în care vor fi ridicate și noi stadioane.

Echipamentul Adidas costă 261 de euro
Un spectator de rând găsește în magazine cam orice și-ar dori în materie de tenis la Roland Garros, inclusiv să se echipeze ca Simona Halep. Cât costă să arăți ca numărul 4 mondial? ProSport a intrat în magazinul Adidas, unul dintre sponsorii turneului, dar și al Simonei Halep, magazin situat chiar sub tribuna terenului 1. Iar aici am găsit toate articolele sportive pe care Simona le îmbracă în timpul unui meci. Tricoul costă 48 de euro, fusta se poate cumpăra cu un preț apropiat, adică 45 de euro. Până la totalul de 261 de euro mai adăugăm șapca de 20 de euro, pantofii sport în valoare de 125 de euro, manșeta de 12 euro și ciorapii de 11 euro (set de 3 bucăți). Alți jucători importanți reprezentați de Adidas sunt Andy Murray, Ana Ivanovic și Sorana Cîrstea.

Echipamentul Wilson se procură cu 235 de euro
Echipamentul de joc al Simonei Halep constă însă într-o „alianță” Adidas – Wilson. Eleva lui Wim Fissette folosește o rachetă Wilson Steam 99 BLX care poate fi comandată de pe internet cu 649 de lei, adică aproximativ 145 de euro. Termobag-ul se achiziționează și el cu 90 de euro. Rachete Wilson mai folosesc, printre alții, Roger Federer, Viktoria Azarenka, Petra Kvitova, Horia Tecău și Sorana Cîrstea.

În concluzie, doar ca să arăți pe teren ca Simona Halep costă aproape 500 de euro.

3,473 de milioane de dolari a câștigat din tenis Simona Halep (22 de ani)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania