Petrol și gaze naturale acum, politică în trecut. Cum a fost influențată istoria Ligii Campionilor

Petrol și gaze naturale acum, politică în trecut. Cum a fost influențată istoria Ligii Campionilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Banii au reprezentat întotdeauna puterea, inclusiv în fotbal, iar în zilele noastre acest lucru este din ce în ce mai vizibil. În trecut au existat și alți factori care au influențat performanțele marilor echipe din Europa

Fotbalul a atras de-a lungul timpului suportul și entuziasmul oamenilor de rând. Simplul suporter care își sacrifica timpul și resursele pentru a susține echipa cu care se identifica a reprezentat întotdeauna o rotiță esențială în mecanismul de funcționare a sportului rege. Cu toate acestea, pe lângă al 12-lea om, aflat în tribune, fotbalul a atras și simpatiile unor personaje care la un moment dat au deținut un alt soi de putere. Dar această informație nu este o noutate pentru nimeni. Fotbalul s-a aflat întotdeauna în mâinile unor oameni cu influență, fie ea de natură economică la fel ca în prezent, fie de natură politică așa cum se întâmpla în urmă cu aproximativ 50 de ani. În zilele noastre este vorba despre șeici sau despre oameni de afaceri din fosta U.R.S.S, care investesc banii veniți din resurse naturale precum petrol sau gaze în  cel mai iubit sport.

Istoria Ligii Campionilor sau a competiției-mamă, Cupa Campionilor, este analizată de Simon Kuper și Stefan Szymanski în cartea „Soccernomics”, acolo unde cei doi i-au împărțit trecutul în etape precum fascismul, comunismul, revoluția industrială sau petrolul în zilele noastre.

Ce au în comun generalul Franco și Valentin Ceaușescu

În anul 1956 avea loc prima ediție a Cupei Campionilor. Opt dintre primele 11 câștigătoare au provenit din capitalele țărilor iberice, care la acea vreme se aflau sub conducerea regimului fascist. Real Madrid în Spania a fost clubul favorit al gene­ralului Francisco Franco, în timp ce Benfica a fost echipa simpatizată de dictatorul portughez Antonio de Oliveira Salazar. Nu a fost vorba de influențarea arbitrilor sau de cumpărarea meciurilor, ci mai degrabă de un suport indirect, oferit de cei doi dictatori prin centralizarea puterii și resurselor în capitală, implicit la echipele de fotbal din aceste orașe. Generalul Franco a fost întotdeauna de părere că succesul Realului pe plan extern l-a ajutat în conducerea țării, iar ministrul său de externe, Fernando Maria Castiella, a văzut în Real Madrid „cea mai bună ambasadă pe care Spania a avut-o vreodată”.

În cele din urmă, dominația fascistă s-a stins odată cu moartea dictatorilor, Salazar în 1970 și Franco în 1975. După dispariția influenței sale din fruntea fotbalului de pe continent, fascismul a făcut loc unui alt regim totalitar, de data aceasta mult mai cunoscut de România: comunismul. Aproape același „model fotbalistic” a funcționat și în regimul comunist: dictatorii și-au trimis resursele către capitală, pentru că acolo se aflau oamenii lor importanți: birocrații, soldații și poliția secretă. Ulterior au urmat și rezultatele. În 1975, Dinamo Kiev a câștigat finala Supercupei Europei în fața lui Bayern Munchen (3-0, la gene­ral), după ce în prealabil cucerise Cupa Cupelor contra lui Ferencvaros (3-0). 11 ani mai târziu, condusă de Valentin Ceaușescu, fiul dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, Steaua a câștigat Cupa Campionilor în fața Barcelonei, în timp ce Dinamo Kiev reușea din nou să câștige Cupa Cupelor, contra lui Atletico Madrid (3-0). Ultimul titlu european cucerit de o echipă provenită dintr-o țară sub influența comunismului a fost câștigat în 1991, după ce Steaua Roșie Belgrad a învins-o pe Marseille în finala Cupei Campionilor. Direct sau indirect, generalul Franco, dictatorul Salazar sau familia Ceaușescu au stat la baza performanțelor reușite de Real, Benfica, respectiv Steaua.

Platini și prietenii din est. Coincidență?

În 2007, Michel Platini a fost ales președinte al UEFA. Dintre cei care l-au votat au fost și reprezentanții României, Rusiei și Ucrainei. De aici încep coincidențele. În același an, Ucraina a primit vestea că va organiza, împreună cu Polonia, Euro 2012. Un an mai târziu, Zenit Sankt Petersburg a câștigat Europa League, în timp ce finala Ligii Campionilor s-a jucat în capitala Rusiei, la Moscova. Ulterior, România a beneficiat de organizarea Campionatului European U19 (2011) și de găzduirea finalei Europa League (2012).

Industriile care susțin fotbalul

Un alt punct de sprijin pentru marile echipe europene de fotbal l-a constituit industria. Manchester United, Bayern München, Juventus Torino sau FC Barcelona sunt poate cele mai cunoscute nume de echipe care au beneficiat de pe urma suportului venit din industriile acestor orașe. Exemplu concret vine de la britanici. În 1878, alături de noua cale ferată din Manchester, lua ființă un nou club de fotbal: Newton Heath, care mai târziu devenea Manchester United. Populația orașului a crescut într-un secol de la 84.000 locuitori la 1,25 milioane. Beneficiind de suportul societății, fotbalul s-a dezvoltat rapid și a reprezentat una din principalele pasiuni ale zonelor respective.

3 trofee a obținut Man. United în Cupa și Liga Campionilor, dintre care două în ultimii 15 ani, cu Sir Alex Ferguson manager

Articol scris de Emanuel Ivan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Cum a numit-o Gică Craioveanu pe Borussia Dortmund, după finala Champions League pierdută cu Real Madrid
Cum a numit-o Gică Craioveanu pe Borussia Dortmund, după finala Champions League pierdută cu Real Madrid
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om renăscut”
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile: cât va costa un plin
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile: cât va costa un plin
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
E gata! Cristi Borcea şi-a anunţat decizia radicală, la 54 de ani: Am vorbit cu Valentina
E gata! Cristi Borcea şi-a anunţat decizia radicală, la 54 de ani: Am vorbit cu Valentina
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are o singură condiție!
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are o singură condiție!
Obligatoriu pentru toți șoferii care fac ITP. Ce trebuie să facă înainte de inspecția tehnică
Obligatoriu pentru toți șoferii care fac ITP. Ce trebuie să facă înainte de inspecția tehnică
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
De ce „fuge” România de China în timp ce aliații noștri fac afaceri importante cu Beijingul ANALIZǍ
De ce „fuge” România de China în timp ce aliații noștri fac afaceri importante cu Beijingul ANALIZǍ
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în luna de miere
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în…
×