Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua 119: „Orice oră, orice minut, orice secundă contează în situația mea, pentru că mă apropie de revenirea pe teren” VIDEO

Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua 119:
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Jurnal de refacere” este un demers unic în presa sportivă din România. ProSport își propune să urmărească viața unui fotbalist care în lunile următoare se va lupta să revină pe teren. Început duminică, 22 decembrie, de ziua lui Dan Roman, jurnalul va dura până în momentul în care atacantul lui Gaz Metan, accidentat grav joi, 19 decembrie, la Botoșani, va lovi din nou mingea într-un meci de fotbal. 

ZIUA 119 – ANTRENAMENT ANULAT

Am ajuns acasă, în București, și am primit o veste neașteptată. Mai devreme am primit mesaj de la Ovidiu că nu facem mâine antrenament. Dacă știam, mai rămâneam o zi la Brașov. Oricum, nu stau degeaba luni, o să merg la sală să lucrez. Fizic sunt bine, doar că mă intrigă faptul că am încă zona de deasupra gleznei umflată. Trebuie să merg la un control, să văd ce e  acolo. Am discutat deja cu Ovidiu și o să merg zilele următoare la doctorul Codorean. 


ZIUA 118 – CALCULELE DIN MIJLOCUL ETAPEI

Am venit vineri la Brașov și chiar acum mă gândeam că mai am puțin de stat aici și trebuie să mă întorc la București pentru antrenamente. Am profitat de zilele astea și m-am odihnit puțin. Mă tot gândesc la meciul de vineri, nu-mi iese din cap că am pierdut. Partea bună este că, până acum, ne cam ajută rezultatele indirecte. Sper să fie o etapă bună și în continuare din punctul ăsta de vedere. 


ZIUA 117 – DEZAMĂ‚GIREA UNEI NOI ÎNFRÂNGERI

(Vineri seară, Gaz Metan a pierdut acasă cu Oțelul Galați) Nu înțeleg ce se întâmplă cu noi. M-a supărat așa tare înfrângerea asta și că nu avem liniște pe final de campionat. Nici programul nu ne prea avantajează, că avem destule meciuri dificile până la final. O să mai jucăm cu Ceahlăul, cu Astra, Chiajna, Dinamo, CFR Cluj și FC Brașov. Sper, totuși, că o să înceapă să vină și victoriile. Avem nevoie de puncte pentru că, dacă te uiți pe clasament, între noi și locul 15 sunt doar 4 puncte. 


ZIUA 116 – ULTIMUL ANTRENAMENT

Am făcut un antrenament mai ușor astăzi. Așa are obiceiul Ovidiu, ca la final de săptămână să ne lase mai ușor, să nu ne petrecem weekend-ul în pat, la odhină (râde). Vineri dimineață vom pleca și noi spre Brașov, acolo unde ne vom petrece sărbătorile, iar luni revin la antrenamente. Ți-am mai zis, nu avea rost să pierd o zi pentru că, până la urmă, contează fiecare ședință de pregătire. 


ZIUA 115 – VACANȚA MAI SCURTĂ‚ ȘI EXERCIȚIILE 

Am vorbit astăzi cu Ovidiu și ne-a spus că el va veni luni la stadion. Am hotărât toți ce care facem recuperarea cu el să renunțăm la ziua liberă și să venim să ne antrenăm. Eu simt că așa e cel mai bine, dacă el tot e aici. Sincer, dacă stai să te gândești, când ești în situația mea orice oră de antrenament, orice minut, orice secundă contează. Mă aduce mai aproape de revenirea pe teren și nu are rost să pierd vreun antrenament. Azi am făcut și un exercițiu pe care-l văzusem la Cojocnean, colegul meu, atunci când era în recuperare (VIDEO jos). La prima vedere pare ușor, dar după ce faci cinci serii la intensitate maximă te cam ia amețeala. Și, odată cu amețeala, ți se „taie” și picioarele. 


ZIUA 114 – MINI-VACANȚĂ‚ DE PAȘTI

Am făcut în jur de o oră și jumătate de alergări și, sincer, mă descurc destul de bine. La câteva dintre trasee am terminat pe primul loc și mă bucur să văd că înca am ambiția asta de a fi primul la alergări. Asta a fost dintotdeauna una dintre calitățile mele și, ți-am mai povestit, că și la echipă obișnuiesc să conduc plutonul de alergăre. Îmi place, simt că pot, și, mai în glumă, mai în serios, cred că m-aș fi descurcat la atletism (râde). Ah, astăzi ne-a anunțat Ovidiu că ne va da o mini-vacanță acum, în weekend. Îți dai seama că o să am vineri, sâmbătă, duminică și luni libere? De când am început recuperarea nu am avut atât de mult timp liber! Nici măcar atunci când am fost la control, în Ungaria. 


ZIUA 113 – ÎNCĂ‚ O SĂ‚PTĂ‚MÂNĂ‚ CU UN SINGUR ANTRENAMENT

Am lucrat destul de mult astăzi, iar la final mi-a spus Ovidiu să rămân și săptămâna aceasta la un singur antrenament. Fac destul de multe alergări la antrenamentul de dimineață, încarc mult și ar fi bine să rămân doar la ce lucrez cu el pentru a nu se acumula foarte multă oboseală. Fizic, eu mă simt bine în momentul de față, iar glezna reacționează tot mai bine. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele