Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua 71: „De mâine încep programul cu două antrenamente pe zi”

Jurnalul de refacere al lui Dan Roman, ziua 71:
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Jurnal de refacere” este un demers unic în presa sportivă din România. ProSport își propune să urmărească viața unui fotbalist care în lunile următoare se va lupta să revină pe teren. Început duminică, 22 decembrie, de ziua lui Dan Roman, jurnalul va dura până în momentul în care atacantul lui Gaz Metan, accidentat grav joi, 19 decembrie, la Botoșani,  va lovi din nou mingea într-un meci de fotbal. 

ZILELE 70 ȘI 71 – DERBY-UL ȘI ANTRENAMENTELE

Trebuia să fi mers la SteauaDinamo, dar, până la urmă, am rămas acasă, l-am văzut la televizor. A fost un meci mult mai echilibrat decât s-ar fi așteptat lumea. Nu foarte spectaculos…
Sincer, eu sunt genul de om căruia îi place fotbalul ca sport, să-l joace și mai puțin să îl privească. Iar dacă e să mă uit la un meci, atunci prefer să o fac la televizor. 
De mâine o să încep programul cu două antrenamente pe zi. Primul o să fie la ora nouă (râde). Să văd cum mă descurc, că în ultima perioadă nu adorm mai devreme de 1-2 noaptea. Al doilea o să îl fac după amiaza, la sală. Trebuie să îmi fac abonament, cred. Ovidiu va veni cu mine doar în prima zi, să-mi spună ce am de făcut, apoi o să merg singur. Oricum, nu o să am nicio problemă, organismul s-a obișnuit cu efortul.


ZIUA 69 – ÎNCĂ‚RCAT PENTRU WEEKEND

Cred că ăsta de astăzi a fost cel mai greu antrenament al săptămânii, ne-a încărcat Ovidiu pentru weekend (râde). Am făcut aproape patru ore și de puțin am început să fac și cardio, lucrez în jur de jumătate de oră, dar la o intensitate foarte mare. De săptămâna viitoare o să intru în programul cu două antrenamente pe zi. Nu știu exact ce o să fac, dar, sincer, nici nu mă interesează foarte tare… Fac orice ca să-mi revin. Am vorbit astăzi și cu doctorul nostru și mi-a spus atât când i-am zis că umblu: wow! De fapt, toată lumea e mirată de lucrul ăsta. Chiar l-am întrebat astăzi pe Ovidiu dacă prin mai o să pot să ies și eu la alergări și mi-a zis că o să fac asta chiar mai devreme, prin aprilie. Până acum, totul e foarte bine, glezna reacționează bine, să vedem cum va fi mai departe. 


ZIUA 68 – „CAD DE OBOSEALĂ‚ DUPĂ‚ ANTRENAMENTE”

După antrenamente sunt epuizat. Nu pot să dorm, nu fac asta nici în cantonamente, când avem câte două ședințe de pregătire pe zi, dar mă trântesc în pat și mă uit la TV. Cad, de fapt (râde). Și azi a fost destul de solicitant, am încărcat foarte mult glezna. Și am mers și pe bandă înclinată. Mi-a fost un pic greu, am simțit ceva dureri, poate și pentru că până atunci lucrasem foarte mult. Oricum, până luni nu o să renunț la cârjă. E mai bine așa…

ZIUA 67 – PROGRESUL ADUS DE AMBIȚIE

Am început să fac și cardio, iar vineri o să mă pună pe bandă să vadă dacă pot să renunț și la cealaltă cârjă. Oricum, eu acum mă folosesc tot mai puțin de ea, simt că aș putea să renunț. Sigur, aș șchiopăta puțin, n-ar fi un mers perfect, dar e normal. Te întrebi dacă lucrurile astea se întâmplă prea repede? Sincer, nu știu… Dar lucrez mult – gândește-te că o oră și jumătate facem exerciții doar pentru mobilitatea gleznei – și trag de mine până simt că nu mai pot să suport durerea… jena, de fapt, pentru că nu simt durere. Asta e cheia, că mă simt foarte bine…


ZIUA 66 – PRIMUL TEST TRECUT CU BINE

Am renunțat la o cârjă, am trecut cu bine testul! Sunt fericit, îți dai seama. Ovidiu m-a pus să fac niște exerciții prin care să vadă forța ambelor picioare și, surprinzător, am putut să împing cu aceeași intensitate cu ambele. E foarte tare! Nimeni nu se aștepta să pot să renunț la cârjă după atât de puțin timp. Filip chiar se mira pentru că el, la o lună după ce și-a scos gipsul, încă avea dureri. Iar eu, sincer, nu am și mă simt foarte bine. A venit excelent vestea asta. De meciul de aseară, sincer, n-aș vrea să mai vorbesc… ăsta este fotbalul. 


ZIUA 65 – PRIMUL MECI

(n.r. la ora convorbirii cu Dan Roman, Gaz Metan Mediaș juca împotriva lui ACS Poli în primul meci din retur) S-a rupt jocul odată cu eliminarea lui Todea, dar, cine știe, poate în repriza a doua va veni și un gol. Nu contează cum, dar să vină. Am un sentiment ciudat că ei sunt acolo, pe teren, și eu acasă, dar, sincer, m-am obișnuit deja cu gândul. Nu mai este o problemă atât de mare… sunt împăcat cu ideea. Mâine voi face niște teste să văd dacă pot să renunț la una dintre cârje. Nu știu despre ce este vorba, o să aflu mâine. Dar recuperarea merge bine, piciorul arată mult mai bine acum, începe, ușor, ușor, să își revină. O să revină și masa musculară, că lucrăm foarte bine. Gândește-te că în fiecare zi facem câte 45 de minute doar pentru forță, pe TRX. Iar ăla, sincer, te rupe (râde). Dar o să fie bine, sunt convins de asta. Și antrenamentele trec destul de repede. Contează mult că nu sunt singur…

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri