GALERIE FOTO: Noul Nissan Qashqai a ajuns în România! Modelul va fi disponibil din martie

Redactor:
Daniel Remes
GALERIE FOTO: Noul Nissan Qashqai a ajuns în România! Modelul va fi disponibil din martie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Qashqai, poate cel mai de success model de la Nissan a ajuns la generația a doua. Lansat în premieră mondială în septembrie 2013 la Salonul Auto de la Frankfurt, noul Nissan Qashqai a ajuns joi, 16 ianuarie, și în România, într-o prezentare de gală la Grand Cinema Digiplex din Mall Băneasa. Brandul Qashqai a apărut în urmă cu 11 ani, când japonezii lansau un concept despre care nimeni nu bănuia că va deveni aproape peste noapte o rețetă de super-succes. În ciuda reticențelor privind crossoverele de dimensiuni compacte, constructorul asiatic a riscat și în 2007 a lansat modelul de serie Nissan Qashqai. În mai puțin de șapte ani, s-au vândut peste două milioane de exemplare, iar acum vine cu o ediție revizuită.

Trei caracteristici importante: confort, conectivitate și control

Mașina este practic complet nouă, dar păstrează caracterul familiar. Designul exterior este de-a dreptul spectaculos chiar dacă noul Qashqai nu a crescut mult ca și gabarit, fiind cu doar 5 cm mai lung decât precedentul Qashqai.
Interiorul noului Qashqai reprezintă o evoluție marcantă la nivelul materialelor și al sistemelor de confort și siguranță. Deși vorbim de un crossover compact, planșa de bord a lui Qashqai mizează pe o eleganță demnă de un segment superior, iar ergonomia este mult mai bună decât înainte. Practic, în cazul noului Qashqai putem vorbi de trei caracteristici importante: confort, conectivitate și control.

Inginerii s-au inspirat de la NASA

Noul Qashqai oferă scaune cu o configurație optimizată, inginerii fiind inspirați de metodele folosite de NASA. De asemenea, s-a lucrat intens la nivel de detaliu în ce privește spațiile de depozitare și accesoriile de ordin practic. Portbagajul este mai mare cu 30 de litri, ajungând la o capacitate de 439 de litri în configurația cu 5 scaune, podeaua fiind dublă, iar polița de bagaje putând fi ascunsă sub podea.

Două motoare diesel și două pe benzină

Noul Nissan Qashqai se bazează pe două motoare pe benzină turbo DIG-T, precum și pe două propulsoare diesel dCi. Standard sunt oferite cutii manuale cu 5 trepte, iar opțional, pentru dieselul cel mai puternic, se poate alege și o cutie automată XTRONIC, având variație continuă. Qashqai este oferit, la fel ca până acum, atât cu tracțiune pe două roți, cât și cu tracțiune 4×4 ALL-MODE 4×4-i.
În ce privește motoarele pe benzină, avem un 1,2 litri de 116 CP (același de pe Duster facelift, dar cu o putere ușor mai mică), care anunță un consum mediu de 5,6 litri/100 km și emisii CO2 de 129 g/km (cu 16 g/km mai puțin decât precedentul Qashqai 1.6). Motorul pe benzină mai puternic are 1,6 litri, 150 CP și 240 Nm, anunțând un consum excelent raportat la performanțe: 5,6 litri/100 km și 132 g/km CO2.
Cea mai economică versiune Nissan Qashqai este cea dotată cu dieselul de 1,5 litri și 110 CP, care anunță un consum mediu de numai 3,8 litri/100 km și emisii CO2 de 99g/km. Dieselul mai puternic are 1,6 litri și 130 CP, consumul mediu fiind de 4,4 litri/100 km, iar emisiile de CO2 de 115 g/km.

Nissan Chassis Control combină trei sisteme

O noutate care contribuie la îmbunătățirea considerabilă a comportamentului rutier este opțiunea Nissan Chassis Control, care combină trei sisteme inedite:
Body Motion Control (monitorizează suprafața de rulare pentru a detecta denivelări și acționează discret frânele pentru a compensa disconfortul provocat  de acestea pasagerilor);
Active Engine Brake Xtronic (controlează puterea și manevrabilitate transmisiei Xtronic pentru suplimenta efectul frânei de motor în viraje sau la oprire)
Active Trace Control (monitorizează comportamentul și traiectoria mașinii, acționând discret frânele pentru a oferi o funcționalitate similară unui diferențial cu alunecare limitată).
Noul Nissan Qashqai e asamblat la fabrica din Sunderland, Marea Britanie, și va ajunge în România în luna martie a acestui an. Prețurile vor fi comunicate în săptămânile următoare.
FOTO: Răzvan Lupică

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare