Ce revenire pentru Messi: Barca – Getafe 4-0! Argentinianul a marcat o dublă, la fel și Fabregas! Marica a fost titular

Ce revenire pentru Messi: Barca - Getafe 4-0! Argentinianul a marcat o dublă, la fel și Fabregas! Marica a fost titular
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Lionel Messi a reușit o dublă în doar 4 minute, la revenirea după accidentarea care l-a ținut departe de gazon aproape două luni
  • Cesc Fabregas a deschis balul, contra lui Getafe, cu o altă dublă
  • Românul Ciprian Marica a fost titular și a jucat 77 de minute
  • Returul se joacă pe 16 ianuarie

Chiar dacă adversara Barcelonei din optimile Cupei Spaniei, Getafe, nu era una foarte atractivă pentru fanii catalani, șefii de pe Camp Nou așteptau totuși miercuri seară o asistență numeroasă la primul meci de la revenirea pe teren a argentinianului Lionel Messi, indisponibil de pe 11 noiembrie. Nu a venit însă foarte multă lume, iar, în replică, Messi a fost lăsat pe bancă, menajat pentru luptele viitoare, ce se anunță infinit mai dificile.
 
La oaspeți, în schimb, a fost titular Ciprian Marica, românul căruia spaniolii îi rostesc doar prenumele, din cauza unei similitudini lingvistice cu tentă vulgară. Internaționalul tricolor încă se luptă din răsputeri să se acomodeze cu colegii de la Getafe, fiind mai mult decât evident faptul că aceștia nu știu încă să-l joace așa cum trebuie pe fotbalistul care în vară era în cărți pentru un transfer la Arsenal. În consecință, Marica a pedalat în gol și pe Camp Nou. În primele minute ale meciului, atacantul român a încercat să se folosească de viteză și de experiență pentru a găsi breșele din defensiva catalană, dar pasele colegilor nu îl găseau în poziții favorabile aproape deloc sau, pur și simplu, nu-l căutau.
 
Astfel, fără griji în defensivă, Barcelona și-a permis să se instaleze comod în jumătatea adversă, iar primul rezultat al presiunii gazdelor a venit încă din minutul 8. Pedro a recuperat în careu, a centrat perfect pentru Fabregas, a cărui reluare cu capul a semănat cu reverurile pe contre-pied ale tenismenului spaniol Rafa Nadal. S-a dat apoi drumul la tiki-taka, semn că „Tata” Martino a înțeles că nu poate rezista pe Camp Nou cu o altă filosofie de joc, dar catalanii s-au jucat cu ocaziile. Asta era să-i coste pe finalul primei părți, când Getafe a ratat egalarea, la lovitura de cap a lui Lacen.

Revenire cu stil pentru Messi

Evenimentele de la reluare au părut doar un preludiu pentru mult așteptata revenire a idolului Leo Messi. Barcelona a apăsat rar pedala de accelerație, dar când a făcut-o, același Fabregas a obținut un penalty, după ce în prealabil ratase alte câteva oportunități bune. Se întâmpla în minutul 61, chiar când Messi era la marginea terenului, gata să intre în joc. Fanii l-au cerut intens pe argentinian ca executant al loviturii de la 11 metri, dar modificarea s-a produs abia după ce Fabregas a semnat dubla.
 
Messi și-a făcut simțită prezența mai apoi în câteva rânduri, dar și oaspeții au început să miște, în special după intrarea fostului „galactic” Pedro Leon. Antrenorul Garcia Plaza a mirosit că este loc de mai mult, așa că în minutul 77 l-a scos pe Marica, istovit de cursele făcute în zadar, și l-a trimis în luptă pe Colunga. Chiar și cu forțe proaspete, Getafe tot nu a reușit să marcheze golul care i-ar fi dat ceva speranțe pentru retur, dar a făcut-o Messi de două ori în minutele de final. Întâi, argentinianul a profitat de o respingere greșită și a punctat pentru prima oară în 2014, după care i-a îngenuncheat pe oaspeți cu o acțiune superbă, finalizată cu șut la vinclu. S-a terminat 4-0, iar revanșa de pe 16 ianuarie nu are cum să fie altceva decât o simplă formalitate pentru Barcelona. Mai ales că Messi pare pur și simplu revitalizat după perioada de inactivitate.
 

Formulele de start:

FC BARCELONA: Pinto – Montoya, Mascherano, Puyol, Adriano – Busquets, Sergi Roberto, Iniesta – Pedro, Cesc, Alexis

Rezerve: Valdes, Alba, Messi, Pique, Tello, Xavi, Song

Antrenor: Gerardo Martino

GETAFE: Codina – Valera, Rafa, Alexis, Roberto Lago – Lacen, Borja – Pedro León, Diego Castro, Gavilán – Marica

Rezerve: Moya, Lafita, Colunga, J. Rodriguez, L. Lopez, Sarabia, Arroyo

Antrenor: Garcia Plaza



Cele mai importante faze ale meciului:

Min 90+1 – FINAL DE MECI: Barcelona se impune în fața lui Getafe cu 4-0, în prima manșă a optimilor Cupei Spaniei. Returul se va disputa pe 16 ianuarie.

Min 90 GOL BARCELONA 4-0: Messi finalizează cu un șut superb, din careu, o acțiune începută de Song

Min 89 – GOL BARCELONA 3-0: Messi profită de o respingere greșită a defensivei lui Getafe și înscrie din 8 metri primul său gol în 2014

Min 77 – Marica este înlocuit de Colunga

Min 64 – Messi reintră la Barcelona după două luni de pauză, în uralele fanilor. Argentinianul l-a înlocuit pe Iniesta

Min 63 – GOL BARCELONA 2-0: Fabregas bate imparabil, la vinclu, penatly-ul obținut tot de el

Min 62 – Fabregas obține un penalty

Min 46 – A început repriza secundă.

Min 45 – PAUZĂ‚! Barcelona a dominat clar prima repriză, dar fără a forța desprinderea pe tabelă. Marica a fost ignorat total de colegi în prima repriză și a avuit o singură lovitură de cap mai periculoasă.

Min 8 – GOL BARCELONA 1-0: Pedro recuperează o minge în careu și îi centrează perfect lui Fabregas, care reia cu capul și îl prinde pe contre-pied pe portarul Codina

Min 1 – A început partida de pe Camp Nou. Asistență extrem de redusă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri