Acasa » Alte Sporturi » Tenis » GALERIE FOTO! Cum a trăit Simona finala de la Sofia! Cele mai importante cadre

GALERIE FOTO! Cum a trăit Simona finala de la Sofia! Cele mai importante cadre

Simona Halep a câștigat duminică al 6-lea trofeu din acest sezon, după ce s-a impus în Turneul Campionilor de la Sofia în fața Samanthei Stosur.
GALERIE FOTO! Cum a trăit Simona finala de la Sofia! Cele mai importante cadre

Simona Halep a câștigat duminică al 6-lea trofeu din acest sezon, după ce s-a impus în Turneul Campionilor de la Sofia în fața Samanthei Stosur.

Cea mai bună sportivă româncă a anului a început greu meciul, sâcâită și de contractura suferită ieri în meciul cu Ivanovic. Simona a strâns însă din dinți, iar imaginile surprinse arată concentrarea impresionantă cu care a abordat restul partidei. Rezultatul? După primul set pierdut cu 6-2, Halep a revenit și le-a câștigat pe următoarele două cu același scor.

Cadrele au surprins-o la final în timp ce afișa o bucurie copilărească. L-a salutat pe Ilie Năstase, aflat în tribune, și a făcut înconjurul arenei cu trofeul în brațe, pentru a le mulțumi celor care încurajat-o, fie că au fost bulgari, fie români care au trecut granița special pentru acest eveniment. Ba chiar i-a lăsat să atingă trofeul.

Simona, dezamăgită!

Simona, luptătoare

Simona, triumfătoare

MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]