Piovaccari este extaziat după calificarea în grupele Ligii! Ce a spus în presa din Italia despre performanța reușită

Piovaccari este extaziat după calificarea în grupele Ligii! Ce a spus în presa din Italia despre performanța reușită
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federico Piovaccari este în mare măsură unul dintre protagoniștii care au obținut a șaptea calificare a Stelei în grupele Ligii Campionilor. Atacantul italian a dat gol atât în tur, cât și în meciul retur cu Legia, iar reușitele lui l-au plasat între cei mai buni marcatori ai competiției, fapt care nu avea cum să treacă neobservat în țara sa natală.

„Pifferaio” („Fluierașul”) a fost intervievat de site-ul tuttomercatoweb.com și le-a dezvăluit conaționalilor săi ce așteptări are de la prima sa participare în cea mai importantă competiție continentală:

„Simt că visez cu ochii deschiși. Acum 6 luni stăteam în fața televizorului și mă uitam la marile echipe ale Europei cum jucau în această competiție, iar acum joc împotriva lor. Toți fotbaliștii visează să ajungă aici. Pe cine vreau ca adversar în grupe? Real Madrid, Barcelona, Bayern, Chelsea, Manchester United, una dintre ele sigur va fi în grupa noastră, iar acestea vor fi întâlniri de vis pentru mine”, a spus „Pifferaio”.

Piovaccari a povestit pentru sursa citată și cum decurge experiența sa la Steaua, acolo unde este împrumutat de Sampdoria pentru un an: „Mă obișnuiesc cu limba română, cu antrenorul. Am fost integrat foarte rapid de grup, chiar dacă am ajuns destul de târziu. La cinci zile de la venirea mea am câștigat și primul trofeu, Supercupa României…Sunt mulțumit de felul în care se poartă toată lumea cu mine și încerc să devin mai bun de la meci la meci”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Ungaria A RECUNOSCUT, în sfârșit. Vestea cea mare a venit direct de la Budapesta: DIN PĂCATE...
Ungaria A RECUNOSCUT, în sfârșit. Vestea cea mare a venit direct de la Budapesta: DIN PĂCATE...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri