S-au umplut de bani! Steaua și-a asigurat 3 milioane €, urmează alte 8,6 milioane

S-au umplut de bani! Steaua și-a asigurat 3 milioane €, urmează alte 8,6 milioane
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea Stelei a scăpat de problemele financiare după ce performanța de a ajunge în play-off-ul Ligii Campionilor a asigurat venituri de aproape 3 milioane de euro

Investiția de 630.000 de euro făcută de conducere i-a adus pe jucători cu banii la zi înaintea derby-ului cu Dinamo, de duminică

Perioada dificilă din punct de vedere financiar pe care au anunțat-o nu demult oficialii Stelei a luat sfârșit începând de marți seară. Calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor a atras fonduri importante, atât de la UEFA, cât și de pe urma audienței înregistrate pe Național Arena la cele două partide jucate până acum, cu Vardar Skopje (3-0) și Dinamo Tbilisi (1-1). ProSport a anunțat ieri faptul că aproximativ 630.000 de euro au fost virați în conturile fotbaliștilor și în cele ale membrilor staff-ului tehnic, reprezentând restanțele salariale pe ultimele două luni. Suma este doar o mică parte din cea pe care Steaua și-a asigurat-o până la acest moment.

Urmează alte 8,6 milioane

UEFA va vira 2,1 milioane de euro Stelei pentru că echipa lui Reghecampf s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor. Pe lângă această sumă, șefii Stelei s-au mai ales cu peste 700.000 de euro din cele două meciuri amintite anterior, reprezentând încasările din bilete. O calificare în grupele Ligii ar aduce jackpot-ul de 8,6 milioane însă, trecând peste eventuala problemă a eșecului fotbalistic, eliminarea din play-off ar veni și ea cu recompense financiare mai modeste. Steaua ar trece direct în grupele Europa League, lucru recompensat de forul fotbalistic continental cu 1,3 milioane de euro. Steaua a încasat și o parte din drepturile TV pentru Liga I, bani din care 500.000 de euro au plecat spre Pandurii Tg. Jiu contra celor 25 de procente pentru Vlad Chiricheș. „În cazul în care vom ajunge în grupele Champions League, și sunt șanse mari, atunci nu vom mai avea probleme cu banii cel puțin un an, iar întârzierile salariale nu vor mai exista”, au dezvăluit surse din conducerea stelistă.

Gigi a motivat echipa cu salariile

Se pare că decizia de a plăti salariile jucătorilor în aceste zile a venit în urma unei intervenții venite de la penitenciarul Jilava. Patronul Gigi Becali a dorit ca roș-albaștrii să fie cu banii la zi chiar înainte de derbyul cu Dinamo. „Gigi a plănuit o strategie foarte bună, a motivat echipa cu salariile, pentru că nu va da nicio primă în cazul câștigării celor trei puncte. În acest moment, echipa este cu banii la zi”, au mai dezvăluit aceleași surse.

La Steaua, atât timp cât patronul a fost în libertate, salariile jucătorilor soseau cu o întârziere, în medie, de trei luni

1,9 milioane de euro este profitul brut al formației roș-albastre în 2012, potrivit Ministerului de Finanțe

13,1 milioane de euro sunt datoriile pe care le are Steaua în 2012, potrivit Ministerului de Finanțe

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…