Realitatea bate Wikipedia! Reportaj din orașul în care va juca Steaua

Tbilisi, orașul în care Steaua, echipa campioană a României, va disputa diseară prima manșă a dublei cu Dinamo, se prezintă la fel de puțin ordonat precum un bazar turcesc
Realitatea bate Wikipedia! Reportaj din orașul în care va juca Steaua

Tbilisi, orașul în care Steaua, echipa campioană a României, va disputa diseară prima manșă a dublei cu Dinamo, se prezintă la fel de puțin ordonat precum un bazar turcesc

Frumusețea capitalei Georgiei se regăsește în interacțiunea cu oamenii mai mult decât în impresia lăsată de arhitectura clădirilor ori obiectivele turistice

Un bazar la scară largă, Tbilisi este prietenos cu bugetul turiștilor, iar prețurile extra-supermarket sunt negociabile

Wikipedia poate induce în eroare. Un reportaj despre Tbilisi făcut din fața laptopului, de la București, va conține inevitabil elemente de descriere introduse acolo de zeci de autori anonimi, dar realitatea pare să fie alta. Nu este un oraș în care „estul se îmbină armonios cu elemente ale civilizației Europei de Vest” și nici unul care să semene cu marile capitale ale Bătrânului Continent doar pentru că este străbătut de un râu.
Tbilisi este diferit față de orașele cu care noi, europenii care ne aflăm mai la vest în acest caz, suntem obișnuiți. Vaci libere pe autostradă, pepeni de vânzare la fiecare colț de stradă și patiserii la parterul clăridilor cu frecvența cu care, în București, întâlnești  cazinouri sau sedii de bancă. Asta este prima impresie în urma drumului aeroport-centru.

Ruine cu inserții de arhitectură modernă

„Orașul are potențial, dar dacă îl vizitezi raportându-te la Europa civilizată o să rămâi dezamăgit”, spun turiștii din Tbilisi. Poate pentru că peste 90 % dintre clădiri sunt ruine, „zona centrală” arată deplorabil, iar atmosfera de pe străduțele de acolo te aruncă în filmele în care se descrie viața din Bronx. Așadar, Wikipedia și al ei „poți da peste o biserică ortodoxă, o moschee și o sinagogă, toate în 500 de metri” nu e tocmai acoperită de realitate. E drept, un album foto de mare succes poate fi realizat aici. Scoase din contextul orașului, câteva dintre clădirile capitalei Georgiei sunt de-a dreptul impresionante, podurile noi peste râul Kura sunt de domeniul SF, iar pe înserat, dacă ai un aparat foto de ultimă generație, poți surprinde o panoramă mai mult decât decentă de pe unul dintre dealurile între care s-a strecurat Tbilisi.

Taximetriștii, „voluntari” pentru binele țării

Asta nu înseamnă că Tbilisi este un oraș urât. Ba dimpotrivă, doar că farmecul său constă în lucruri. E interesant să vezi colțunașii cu carne mari cât un pumn pe care ospătărița te îndeamnă să îi înghiți cu totul sau taximetriștii care încearcă să te convingă de faptul că 25 de lari (cam 11,5 euro), atât cât vor pe o cursă de la aeroport la hotel, e o sumă mică și că ei merg mereu în pierdere, dar fac asta pentru ca Georgia să aibă turism. Asta în condițiile în care fumează Winston de un euro pachetul și beau bere de import (e legal să urci  la volan după ce consumi o cantitate mică  de alcool) de 0,4 euro sticla.

Nici faptul că nimeni nu vorbește  engleză, dar atunci când sunt întrebați răspund „ciuc-ciuc”, un fel de așa și așa, nu te deprimă. Te sperii de puzderia de Mercedesuri negre, cu geamuri fumurii și cu șoferi bruneți cu sprâncenele împreunate, dar îți revine inima la loc atunci când dai peste câte un curios care te întreabă de unde ești și, când aude România, face ochii mari și exclamă fericit „Steaua!”

„Click-click bankomat, dolar, boss!”

O altă ciudățenie cu care Tbilisi întâmplină turiștii este cea legată de prețuri. Dacă pentru un hotel civilizat trebuie să scoți din buzunar peste 100 de euro pe noapte, mâncarea, combustibilul sau distracțiile sunt ieftine. La restaurant, un cârnat tradițional și o garnitură costă 4 euro, o bere locală e jumătate de euro, iar o porție de colțunași cu dulceață nu sare de un euro.

Litrul de benzină nu depășește, în lei, 4,4, și asta se observă în alegerile pe care georgienii le iau atunci când își cumpără mașini. E plin de SUV-uri cu motoare de peste 4000 de centimetri cubi, Hummer-ul e și el la modă, semn că cifra de consum nu este o problemă pentru ei. Iar atunci când se termină banii, urmezi sfatul recepționerului de la hotelul în care suntem cazați: „click-click bankomat, dolar, boss!” La ATM-urile din Georgia poți scoate, pe lângă moneda locală, și dolari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
VIDEO | Ambasadorul SUA la București are rădăcini EST-EUROPENE, dar tot nu s-a putut hotărî: sarmale sau burgeri?
Mediafax
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Cancan.ro
România are producții record, deși seceta a lovit Europa. Expert: „Niciodată în istoria sa nu a avut asemenea volume”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ce se întâmplă, doctore?
Croația | Skywalk Biokovo, platforma de sticlă suspendată la 1.228 de metri altitudine. Cât plătesc turiștii pentru senzația de a păși deasupra prăpastiei și ce trebuie să știe înainte de urcare
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Promotor.ro