Fabien Camus este aproape de un transfer în Serie A! Cât costă acum fotbalistul pe care Steaua l-a ratat de trei ori

Fabien Camus este aproape de un transfer în Serie A! Cât costă acum fotbalistul pe care Steaua l-a ratat de trei ori
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chievo pare să fi descoperit rețeta succesului cu francezii pe care Steaua i-a avut în anturaj în urmă cu mai mulți ani. Dacă atacantul Cyril Thereau s-a dovedit un transfer extrem de inspirat, datorită evoluției care l-a adus în atenția unor granzi ca Inter, AS Roma și AC Milan, acum italienii vor să-l transfere pe fotbalistul pentru care roș-albaștrii nu au găsit suma necesară pentru transfer, aproxcimativ 2,5 milioane de euro.

Mijlocașul de creație francez Fabien Camus se înțelesese în 2007 cu oficialii clubului din Ghencea, care îi ofereau salariul dorit și promisiunea unei afirmări în grupele Ligii Campionilor, dar în cele din urmă mutarea a picat și jucătorul a continuat la Charleroi. Acum, ajuns la 28 de ani, fotbalistul este pe punctul de a pleca de la actuala sa echipă, Genk, spre fotbalul mare.

Chievo Verona se interesează de jucătorul care mai este și în atenția unor echipe din Ligue 1, ca Lille, Reims, Sochaux, Toulouse și Rennes. Prețul fixat de belgieni pentru Camus: 1.000.000 de euro.

Steaua ar avea nevoie de el
Într-o perioadă în care conducerea campioanei caută întăriri în special pentru atac, mai ales după plecarea golgheterului Raul Rusescu la FC Sevilla, discuția despre aducerea unui mijlocaș de creație a trecut în plan secund în Ghencea. Totuși, la începutul perioadei de mercato, patronul Gigi Becali le-a lăsat misiune angajaților de la club să încerce aducerea lui Lucian Sânmărtean, de la FC Vaslui. Jucătorul era considerat omul care ar fi limpezit fazele de atac ale Stelei și care ar fi adus un plus ofensiv pentru formația antrenată de Laurențiu Reghecampf, dar între timp mutarea a picat. Fabien Camus este însă un fotbalist cu profilul căutat de steliști, iar negocierile pentru el pot reveni oricând în actualitate.

Conducerea Stelei mi-a făcut o oferta enormă. Am vorbit la București cu patronul, președintele și managerul Stelei. Totuși, trebuie să mă mai gândesc. Un rol important în decizia mea va fi și că pot juca în Champions League
Camus, înainte de ultimele negocieri ratate cu Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…