Pe urmele lui Nasty. Hănescu vrea să reediteze la Roland Garros „sfertul” din 2005

Redactor:
Marius Hutu
Pe urmele lui Nasty. Hănescu vrea să reediteze la Roland Garros
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Victor Hănescu a jucat sfert de finală la Roland Garros în 2005. El își dorește să reediteze performanța în acest an, în ciuda vârstei – 31 de ani

Dintre români, Ilie Năstase a reușit să se califice de mai multe ori în turul secund la Roland Garros: de zece ori
 Andrei Pavel și Adrian Voinea au trecut de primul tur la trei ediții

Victor Hănescu (31 ani, nr. 54 în lume) a ajuns pe tabloul principal la Roland Garros pentru a zecea oară în carieră, iar în nota tradiției a reușit să treacă cu brio de tracul debutului. În precedentele nouă participări, jucătorul român a început cu victorie în șapte rânduri la Grand Slam-ul parizian. S-a oprit după primul meci doar când a avut un „zgurist” veritabil în față, precum Guillermo Canas (2007) și Pablo Andujar (2012). Bernard Tomic (nr. 61 ATP), adversarul lui „Hăne” din primul tur în acest an, nu face parte din categoria „devoratorilor” pe zgură, astfel că șansa lui Victor de a-și respecta blazonul a crescut considerabil după tragerea la sorți.

Startul de partidă nu a fost de bun augur pentru Hănescu, care a fost nevoit să se lanseze într-o cursă de recuperare chiar după primele minute, după ce și-a cedat serviciul. Tomic a condus cu 3-1, dar tenismenul român a lucrat mult în ultima vreme la factorul mental și a căpătat suficientă experiență pentru a rămâne stăpân pe situație. Astfel, rebreak-ul a fost realizat în game-ul 8, la 3-4, moment în care a preluat și controlul în meci.

Cu ajutorul serviciului, Hănescu a fost mereu în avantaj și a pus presiune pe adversarul cu aproape 11 ani mai tânăr. Iar la prima ocazie ivită de a închide setul inaugural, la 6-5, elevul francezului Jean Francois Bachelot a profitat de slăbiciunea australianului și a făcut un nou break pentru 1-0 la „general”.

A salvat zece mingi de break

Victor a început la serviciu și în setul secund, armă care avea să cântărească decisiv în economia acestuia. Ambii tenismeni și-au făcut punctele cu ajutorul serviciilor, astfel că s-a ajuns la tie-break chiar înainte ca meciul să fie întrerupt de ploaie. Tomic a avut mai multe șanse de a face break în acest set, însă Hăne a avut nervii tari și a salvat mereu situțiile dificile. În total, românul i-a anulat adversarului nu mai puțin de 10 mingi de break!

La reluarea jocului, Victor nu a mai zăbovit pe teren decât vreo 20 de minute. După ce a câștigat tie-break-ul cu 10-8 și a făcut al treilea break din meci la 1-1 în setul trei, Tomis și-a anunțat abandonul. La fel cum s-a întâmplat și la Dubai, tot în acest an, când australianul s-a retras la 3-2 pentru român. Astfel, după o oră și 53 de minute de stat pe teren, Hănescu a obținut a opta prezență într-un tur secund la Roland Garros, ajungând la două calificări distanță de legenda vie Ilie Năstase. O performanță deloc de neglijat, având în vedere că Andrei Pavel sau Adrian Voinea, alți sfertfinaliști la Paris, ca și Victor, au trecut de primul tur doar la trei ediții.  
 
Tursunov, următorul adversar

În turul secund, Victor îl va înfrunta pe rusul Dmitry Tursunov, protagonistul unui rezultat mai puțin scontat ieri la Roland Garros. Acesta l-a învins în manșa inaugurală pe Alexandr Dolgopolov (Ucraina, favorit 22), unul din jucătorii la modă în ATP. Tursunov s-a impus cu 3-0 la seturi: scor 7-6, 6-4, 7-6. „Hăne” îl va înfrunta pe tenismenul rus pentru a patra oară în carieră, scorul general fiindu-i favorabil adversarului, cu 2-1. Cei doi jucători nu s-au înfruntat însă niciodată pe zgură, suprafața favorită a lui Victor.

Irina Begu a fost eliminată în primul tur, scor 3-6, 2-6, de către spaniola Silvia Soler Espinosa

Tot ieri, Florin Mergea și Philipp Marx (Germania) s-au calificat în turul doi al turneului de dublu, după ce s-au impus cu 6-3, 7-6 în fața perechii franceze Ouanna / Monfils

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×