Nadal, după cel mai greu meci jucat vreodată în primul tur la Roland Garros: „A jucat excepțional” Toate rezultatele de pe tabloul masculin

Rafael Nadal poate răsufla ușurat după cel mai greu meci pe care l-a avut probabil vreodată într-un prim tur dintr-un turneu de Grand Slam. Cap de serie numărul trei și de șapte ori campion la Roland Garros, spaniolul a avut nevoie de 2 ore și 54 de minute pentru a-l învinge pe
Nadal, după cel mai greu meci jucat vreodată în primul tur la Roland Garros: "A jucat excepțional" Toate rezultatele de pe tabloul masculin

Rafael Nadal poate răsufla ușurat după cel mai greu meci pe care l-a avut probabil vreodată într-un prim tur dintr-un turneu de Grand Slam.

Cap de serie numărul trei și de șapte ori campion la Roland Garros, spaniolul a avut nevoie de 2 ore și 54 de minute pentru a-l învinge pe germanul Daniel Brands: scor 4-6, 7-6(4), 6-4, 6-3.

A jucat incredibil. Am fost nevoit să îmi găsesc potențialul maxim pentru a putea face față loviturilor sale fantastice. A jucat excepțional și m-a pus mereu în situații dificile. Sunt extrem de bucuros că am făcut față și am trecut mai departe„, a recunoscut, galant, Rafa, conform atpworldtour.com.

În turul următor, Rafa va da piept cu slovacul Martin Klizan, care a beneficiat de abandonul lui Michael Russel, la scorul de 3-6, 6-3, 6-1. În cazul în care va trece și de turul următor, „Matadorul” ar putea da piept în manșa următoare cu ultimul jucător care l-a învins într-un turneu de Grand Slam (Wimbledon 2012), cehul Lukas Rosol.

83% a fost procentajul punctelor câștigate cu al doilea serviciu de către Brands, în primul set. În total, germanul a servit 10 ași și a comis o singură dublă greșeală.

53-1 este recordul lui Rafa la Roland Garros (singura înfrângere a venit în 2009, când Robin Soderling reușea marea surpriză, pe fondul unui meci jucat de „Matador” cu mari dureri), ocupând locul 5 în istorie din punct de vedere al numărului de victorii la Grand Slam-ul din Capitla Franței, după Guillermo Vilas (58 succese), Nicola Pietrangeli (58), Budge Patty (55) și Roger Federer (54).

Rezultatele de azi din competiția masculină

Mannarino – Cuevas 3-6, 6-2, 3-6, 7-5, 5-7

Sijsling – Melzer 6-4, 6-3, 6-2

Jan Lennard Struff – Evgeny Donskoy 6-7, 6-2, 6-7, 2-6

Jesse Levine – Kei Nishikori 3-6, 2-6, 0-6

Zopp – Robredo 3-6, 2-6, 1-6

Martin Alund – Edouard Roger-Vasselin 2-6, 6-4, 1-6, 0-6

Radek Stepanek – Kyrgios 6-7, 6-7, 6-7

Kamke – Lorenzi 6-3, 6-3, 3-6, 0-6, 6-3

Andreas Haider-Maurer – Nicolas Almagro 6-4, 4-6, 3-6, 3-6

Zemlja – Santiago Giraldo 6-1, 6-4, 6-1

Jo Wilfried Tsonga – Aljaz Bedene 6-2, 6-2, 6-3

Julien Benneteau – Berankis 7-6, 6-3, 5-7, 7-6

Nadal – Brands 4-6, 7-6, 6-4, 6-3

Marcel Granollers – Feliciano Lopez 5-7, 6-2, 4-6, 6-4, 4-6

Andreas Beck – Fabio Fognini 3-6, 5-7, 3-6

Martin Klizan – Michael Russel 3-6, 6-3, 6-1 ret.

Petzschner – Cilic 1-6, 2-6, 3-6

Kuznetsov – Harrison 3-6, 4-6, 6-7

Ernests Gulbis – Rogerio Dutra Silva 6-1, 7-6, 6-3

Pere Riba – Lukas Rosol 3-6, 4-6, 4-6

Stakhovsky – Richard Gasquet 1-6, 4-6, 3-6

Programul zilei de mâine

[1] N Djokovic vs. D Goffin

N Mahut vs. [8] J Tipsarevic

[9] S Wawrinka  vs. T De Bakker

[12] T Haas  vs. G Rufin

J Vesely  vs. [16] P Kohlschreiber

[22] A Dolgopolov  vs. D Tursunov

[24] B Paire vs. M Baghdatis

A Falla vs. [26] G Dimitrov

[28] F Mayer vs. D Istomin

[29] M Youzhny vs. P Andujar

F Serra  vs. N Davydenko

F Verdasco vs. M Gicquel

J Sock  vs. G Garcia-Lopez

F Delbonis  vs. J Reister

I Dodig vs. G Pella

B Tomic vs. V Hanescu

L Kubot vs. M Teixeira

V Pospisil vs. H Zeballos

S Bolelli  vs. Y Lu
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]