Conducerea clubului din Târgu Jiu a anunțat pe site-ul oficial că, începând de vineri, se vor pune în vânzare tichete pentru meciul cu Petrolul Ploiești. Biletele se vor vinde la casele arenei „Tudor Vladimirescu” și au următoarele prețuri:
– 5 lei la peluze:
– 10 lei la Tribuna I și a II-a;
– 15 lei la Tribuna Zero.
Pentru gorjeni, ocupanți ai locului trei în clasamentul Ligii I, după 24 de etape, meciul de sâmbătă e o adevărată finală. Între Pandurii (locul 3) și Petrolul (locul 4) e o distanță de doar două puncte, iar o victorie a elevilor lui Cristi Pustai ar blinda poziția acestora din clasament, ultima care duce în sezonul viitor al cupelor europene.
Ne calificăm la EURO 2024
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER