Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Au refuzat un „nazist”!** Trebuia să antreneze Celta, dar fanii nu au fost de acord cu convingerile lui

Au refuzat un „nazist”!** Trebuia să antreneze Celta, dar fanii nu au fost de acord cu convingerile lui

Salva Ballesta trebuia să fie noul antrenor secund al Celtei Vigo, dar a fost „renegat" de suporterii Celtei
Au refuzat un "nazist"!** Trebuia să antreneze Celta, dar fanii nu au fost de acord cu convingerile lui

*Salva Ballesta trebuia să fie noul antrenor secund al Celtei Vigo, dar a fost „renegat” de suporterii Celtei

*Ballesta a fost numit „nazist” și „fascist” de fanii Celtei

Distrus pentru propriile convingeri. Așa se simte fostul atacant iberic Salvador Ballesta (foto / 37 de ani) după ce a fost refuzat de Celta Vigo pentru convingerile sale politice. Totul s-a derulat repede. Galicienii nu au mai câștigat un meci din 6 ianuarie și au ajuns pe locul 18, retrogradabil. Duminică, șefii clubului l-au demis pe Paco Herrera, înlocuindu-l cu Abel Resino. Iar noul antrenor l-a propus pe Ballesta, antrenor la grupele de juniori ale Malagăi, drept secund. Însă atunci când se îndrepta spre Vigo, Ballesta a primit un telefon de la președintele Celtei, Carlos Mourino: „Întoarce-te acasă, nu putem să colaborăm”.

Ce s-a întâmplat? Alegerea lui Resino a fost aspru criticată de fanii Celtei, care au inițiat o campanie împotriva lui Ballesta pe Facebook și pe Twitter. Motivul e simplu: convingerile politice ale fostului atacant, care își sărbătorea golurile marcate printr-un salut militar și are ca ton de apel imnul Spaniei. „E nazist și fascist”, au scris fanii pe Twitter, amintind că unul dintre idolii săi e fostul pilot nazist Hans Rudel, colonel în aviația germană în Al Doilea Război Mondial, așa cum amintea „Der Spiegel” în urmă cu cinci ani. Ballesta nu a ascuns niciodată că este un naționalist, criticându-i public pe bascii și catalanii care își doresc independența. Un exemplu este și modul în care a reacționat la declarațiile fostului jucător al Barcei, Oleguer, care apărase idealurile catalane de independență în 2006: „Am mai mult respect față de excrementele unui câine decât pentru acest om”.

27 de goluri a marcat Salva Ballesta pentru Santander în sezonul 1999-2000, fiind golgheterul campionatului spaniol

Tatăl fostului internațional spaniol a fost pilot militar în aviația spaniolă. Ballesta a spus că dacă nu ar fi devenit fotbalist, ar fi fost soldat

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]