Isabelle Gullden râde atunci când i se propune ca interviul să fie făcut direct pe parchetul sălii Apollo, aflată în cartierul Vitan. „Mă cam dor toate, dar facem, da”. Zâmbetul care aproape că nu o părăsește niciodată îi dă o energie relaxantă. La televizor sau în poze, trăsăturile suedezei de 26 de ani par mai aspre. În realitate, chiar și nemachiată, Isabelle e o femeie delicată. Într-un interviu acordat presei de la Goteborg, a povestit că în școala generală a fost terorizată de colegi. Era ținta ironiilor și șicanelor răutăcioase de copii. Acum e o luptătoare care a pus umerii plini de vânătăi la câștigarea Ligii Campionilor de către o echipă românească. Suedeza a ieșit golgeter. A dat 108 goluri într-un sezon pe care l-a început în București alături de iubitul ei, portarul de handbal Linus Persson, condiția pusă pentru a semna cu CSM București, și l-a terminat singură. Gullden a depășit criza financiară de la club și golul lăsat de Persson după ce a rupt contractul cu echipa masculină a clubului și s-a întors în Suedia. Acum este campioana Europei și vorbește cu o relaxare specifică marilor campioni despre handbal, iubire, viață și moarte.
Isabelle Gullden, pe parchetul sălii Apollo, unde CSM București se antrenează
Isabelle, în primul rând felicitări. Este prima ta Ligă a Campionilor. Cum este să fii campioana Europei? E un sentiment plăcut. Bineînțeles, sunt foarte obosită după meci. E un lucru la care visezi de când ești copil, așa că senzația e cu adevărat minunată. Nu prea îmi vine să cred ce s-a întâmplat. Chiar am câștigat? Și când te trezești și vezi medalia de aur, în mintea ta e: „O, Doamne, chiar am câștigat!”.
Spuneai că ai visat la momentul ăsta de când erai mică. Chiar crezi că îți dai seama cu adevărat de ce ai făcut? Au trecut trei zile. M-am uitat din nou la meci.
Tot meciul? Da, tot meciul. Nici acum, când am ajuns la penaltyuri, nu puteam să mă uit. Știu ce urmează să se întâmple pe imagini, dar încă e de necrezut. Nu, încă nu cred că am făcut lucru ăsta, dar evident trebuie să simțim cu adevărat că am câștigat, să înțelegem exact ce am făcut. E minunat totul. Da, chiar am câștigat.
La începutul sezonului, te-ai gândit că sezonul ăsta se poate termina așa? Bineînțeles, te gândești. Când am venit aici era vorba de…
Champions League? Da. Final Four și poate că vom câștiga. Nu m-am gândit că se poate întâmpla în primul sezon pentru că era un proiect nou. Totul era nou. Cu turbulențele de la început, m-am simțit un pic la modul: „Oh, my God!” Ce se va întâmpla? Dar ultimele două luni au fost grozave. Da. La început era greu de crezut.
Diferența de cultură dintre Suedia și România
Cum a fost pentru o handbalistă suedeză să vină în România și să se adapteze la o cultură nouă. Care a fost sentimentul tău la venire? A fost destul de greu la început. Cu lucruri diferite.
Ce lucruri erau total diferite pentru tine? (Zâmbește ezitant) Cred că modul de a planifica totul. Aici, sunteți mai relaxați. În Suedia, lucrurile sunt așa: „Ok, la ora 10 asta, apoi asta, asta”. Toată lumea spune despre mine aici că pun multe întrebări. Vreau să știu tot ce se întâmplă. Ne îmbrăcăm cu șortul verde azi? Sau cu cel negru? Aici, lucrurile merg la modul: „Adu totul și se va întâmpla. E destul timp”. Asta a fost cel mai greu la început. Aveam milioane de întrebări.
Ai menționat perioada turbulentă de la început. Te-ai gândit atunci să pleci de la club după doar un sezon? Nu. Când am venit, eram destul de pregătită pentru probleme mărunte. O aveam pe Linnea (n.red. – suedeza Linnea Torstenson) aici, era de un an la club. A fost ca o plasă de siguranță pentru mine. Mă uitam la ea, era calmă în privința tuturor problemelor. A fost salvatoarea mea. Nu am fost nervoasă la început. Evident, eram un pic șocată, dar nu mi-a trecut prin cap să plec. Linnea era atât de calmă, vorbeam cu ea. Ea mi-a povestit cum a fost aici sezonul trecut. Nu m-am gândit să plec. Am luat lucrurile la modul: „Ok!”
Ai învățat lucruri în românește? (Râde un pic jenată) Nu atât de multe. Vreau să învăț mai multe cuvinte. Ai nevoie când mergi cu taxiul, când mergi la shopping sau ieși în oraș. Vreau să comunic cu fetele. E greu, e o limbă grea. Fetele râd de mine când vreau să pronunț cuvintele, așa că am senzația că mai am multe de tras până să învăț.
Sunt lucruri mici care puse cap la cap pot duce o echipă să câștige Liga Campionilor. Care sunt lucrurile mici pe care le-ați făcut la club? Chiar nu știu. Cred că toate greutățile prin care am trecut la începutul sezonului ne-au făcut mai puternice. După calificările la Jocurile Olimpice (n.red. – în luna martie) ne-am întors la club și arătam total diferit ca echipă. Am început să glumim împreună. Am început să luptăm mai tare în fiecare meci. Cred că am jucam mai relaxat. Am atacat pur și simplu poarta de fiecare dată. Fără să ne pese prea tare de alte echipe, doar despre noi.
Fără presiune… Da, cumva. Ok, avem presiune tot timpul. Nu e ca și cum am juca și n-am vrea să câștigăm, dar ne-am concentrat pe ce aveam noi de făcut. La finală, nici nu m-am uitat la tabelă. Pur și simplu continuam să jucăm. Să ne simțim bine. Asta cred că ne-a făcut să ajungem aici.
Bănuiesc că e cea mai bună perioadă a carierei tale… Bineînțeles. Mi s-a îndeplinit visul de a câștiga Champions League. O victorie frumoasă.
„Am văzut toate serialele din lume”
Ne întoarcem la finală. Gyor conducea cu două goluri în prelungirile finalei, mai erau câteva minute. Cum se simte o handbalistă într-o astfel de situație... Am spus, nu știam scorul…
Dar simțeai că sunteți conduse. Când m-am uitat la meci ieri, m-am întrebat: „Cum am putut să răsturnăm această situație și să câștigăm?”. Dar când ești acolo, nu simți așa. Ne gândeam doar să dăm un gol. Apoi încă un gol. Pe rând. Habar nu aveam că nu am dat niciun gol în prima repriză de prelungiri. Nu știu să spun cum mă simțeam atunci. Pur și simplu am jucat. A fost un șapte metri, apoi mai erau zece secunde… Nu pot să spun cum m-am simțit pentru că nu-mi vine să cred că am revenit.
Ce a adus Kim Rasmussen acestui club? E un foarte bun tactician. Știe exact și cele mai mici detalii din jocul adversarelor. Care sunt mișcările lor preferate. Ne-a adus în situația de a ști ce fac celelalte, cum să le opri, cum să le blocăm lucrurile obișnuite. E cel mai bun în a vedea partea tactică a jocului.
Care a fost cel mai drăguț mesaj pe care l-ai primit după finală? Cred că mesajul de la sora mea. Mi-a spus că este foarte mândră de mine. Probabil cea mai mândră persoană din lume în privința mea în afară de mine. A fost cel mai frumos mesaj. Mi-a zis că mă iubește. Mama și tata erau în sală, la fel și iubitul meu. Fratele meu mi-a scris și el că sunt cea mai bună. Aceste două mesaje…
Dacă nu vrei să răspunzi la următoarea întrebare, poți să nu o faci. Cum a fost pentru tine să rămâi în România după plecarea iubitului tău, în decembrie? Ați venit amândoi, apoi el a plecat și tu ai rămas aici singură. A fost foarte greu. Foarte greu. Ești cu cineva de atât de multă vreme și apoi…da…(Isabellei i se umezesc ochii) trebuie să faci totul de una singură. El este cel care are grijă de mine, cel care mă sprijină. Când aveam o zi proastă, mă întorceam acasă și găseam apartamentul gol, pentru că a plecat și câinele. Eram de una singură. A fost foarte greu. Probabil cea mai grea perioadă din viața mea. Cred că am urmărit fiecare serial din lumea asta, pe Netflix. Veneam acasă, nu mă simțeam ok și mă uitam la tot serialul. A fost foarte, foarte greu.
Linus Persson (primul din stânga) și Isabelle Gullden, la prezentarea oficială pentru CSM București
Dar acest trofeu mare acoperă acest gol din viața ta? (Râde) Da, evident. Cred că asta este partea ca m-a făcut mai puternică. El a plecat, dar lucrurile s-au rezolvat. Când mă uit înapoi, îmi dau seama că jucând această finală după tot ce am îndurat, în viața privată, dar și în carieră, cu problemele financiare, cu genunchiul, totul se rezumă la un joc. E un joc în care dai tot ce ai. Da, când ești acolo cu trofeul înseamnă enorm. Când îmi curgeau lacrimile după finală, în ele era totul! Totul. Fericire, ușurare că ai trecut peste toate. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile din cauza tuturor lucrurilor.
Și durerile de după finală? Încă mă doare foarte tare. Nu pot să-ți arăt mâinile, vânătăile. Pur și simplu nu vrei decât să zaci în pat timp de trei zile, cu pătura peste cap. Am făcut un exercițiu azi în sală și asta a fost tot.
„Nu contează vânătăile, nu mă fac top model”
Am văzut niște poze pe contul tău de Facebook. Am văzut vânătăi, cicatrici. Este handbalul un sport dur pentru femei? Poate prea dur pentru femei. Nu, nu. E o diferență între ce se joacă la bărbați și ce se joacă la femei. Încasăm loviturile, uneori apar vânătăile, alteori zgârieturi.
Semnele de pe gât erau înspăimântătoare. Da, am multe. Nu știu cum, pentru că nu cred că sunt o jucătoare care se implică foarte tare în duelurile fizice. Da, am multe. Dar nu o să mă fac top model după ce termin handbalul așa că nu contează dacă am semne pe față.
Gullden primește îngrijiri medicale
Care sunt planurile tale. Vei mai fi aici un an… Mai am un an, plus încă unul. Pot să rămân aici doi ani, apoi voi vedea ce voi face. Dar îmi place aici.
Care e lucrul care-ți place cel mai mult aici? În afara clubului… Cred că Bucureștiul este un oraș viu tot timpul. Magazinele, restaurantele, totul este deschis. Chiar dacă ieși în oraș la ora 10 seara, după un meci, poți să mănânci. Nu poți să faci asta în toate țările. La ora aia, totul este închis. Ă‚sta este un lucru care-mi place mult. Orașul este viu.
E vreo parte din București care-ți place în mod deosebit? Îmi plac mai multe. Centrul Vechi. Îmi place parcul care e lângă mine, la Polivalentă. Merg acolo în fiecare dimineață. N-am fost prea mult prin alte zone ale orașului. Mă învârt în zonele astea. Dar îmi place tot orașul, chiar îmi place.
Poți opri interviul când dorești, dar mai am niște întrebări. Ați auzit despre fotbalistul care s-a prăbușit pe gazon, vineri seară? Te gândești la riscurile din sport? Ți-a trecut vreun gând de acest gen prin cap? Am avut și noi un accident aproape identic în Suedia. Au fost mai multe, dar aici era un handbalist care s-a prăbușit într-un meci. Din fericire, au avut acest aparat care i-a repornit inima. A trebuit să se lase de handbal. Era un risc prea mare pentru inima lui. M-am gândit la riscuri, dar facem foarte multe controale. Și în Suedia am făcut foarte multe. Mi-am verificat tot corpul. Inima, sângele, așa că știu că nu e nimic în neregulă cu mine. E important să verifici totul. Dacă nu știi tot despre corpul tău, astfel de lucruri se întâmplă.
Vorbeam cu un doctor care susține că sportivii sunt mereu la limita dintre viață și moarte. În sport se împing mereu limitele. Evident, când ești în formă maximă te afli foarte aproape de limita dincolo de care totul se strică în corp. Mușchii, tot…Dar, vezi tu, iubești acest sport, faci tot pentru acest sport. De aceea e important să ai toate controalele făcute. Să știi că totul funcționează cum trebuie. Poate că ar trebui să facem mai multe teste, nu știu. Dar facem și așa destule.
Ce ai vrea să faci vara asta? Sper să joc la Jocurile Olimpice.
Ești concentrată pe carieră. În afară de asta? O vacanță scurtă? Nu știu. Nu prea avem mult timp liber. Avem câteva săptămâni. Pentru că nu stau acasă foarte mult, voi merge în Suedia. Voi fi acolo cu familia, cu prietenii și cu câinele meu.
Ce rasă e câinele tău? Chow chow. E foarte drăguț.
Care e mâncarea ta preferată? Ador mâncarea thailandeză. Foarte mult.
Isabelle Gullden ia micul dejun
Ai vreun actor favorit? Jennifer Aniston și Cameron Diaz.
Un film de care ai fost impresionată? The Notebook este preferatul meu. Dar îmi plac comediile romantice pentru că știi ce se întâmplă. Pentru că altfel aș fi ca o pacoste: „Ce se întâmplă acum? Ce se întâmplă acum?”. Prietenii cu care le văd îmi spun: „Nici eu nu l-am văzut”.
Deci ești genul acesta de spectator de film? Comediile romantice sunt făcute pentru mine.
Jucătorul de handbal favorit? În afară de tine. Nikola Karabatici. E unul pe care îl admir.
Vreau să-ți pun o întrebare delicată despre pariurile din sport. Ce crezi despre acest fenomen? Eu nu pariez. N-am fost niciodată într-o casă de pariuri. Fenomenul ăsta face sportul interesant pentru mulți oameni, dar ce nu-mi place este trucarea de meciuri. E foarte rău pentru sport. Dar dacă punem ține sportul departe de asta, va fi minunat. Cineva pariază, face lucrurile mai interesante, tot mai mulți oameni se uită la sport, dar din nefericire are multe părți proaste.
Cum arată o zi perfectă pentru tine? Sunt o persoană foarte relaxată. Nu fac prea multe lucruri.
Dormi mult? Nu. Nu dorm. Mă trezesc foarte devreme. Aproape mereu. La 8 și jumătate. Chiar și când sunt liberă. Știu, e ca naiba. Mă trezesc devreme, ies la o plimbare. Apoi mănânc micul dejun și văd ce-mi aduce ziua. Ador cumpărăturile. Merg la un mall, beau o cafea, iar seara pregătesc cina. Fac cina, nu ies în oraș.
Tu pregătești cina… (Zâmbește vinovată) Ok, prietenul meu o face.
Care e ultimul lucru pe care l-ai cumpărat și care ți-a plăcut la nebunie? Geanta mea. Am cumpărat o geantă din Suedia. Ador Mulberry, nu cred că un brand faimos aici. Îmi place la nebunie geanta. E albă și are breteaua…Ohhhh, e cea mai bună geantă pe care am avut-o.
Locul tău preferat din lumea asta? Am fost în Spania, Grecia, dar vreau să merg în Maldive.
Orașul preferat? Goteborg.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER