Laşi sau eroi? Implicarea violentă a unor membri ai galeriilor de fotbal a dat naştere unei polemici vehemente

De câteva zile, singurul subiect major de discuţie în România este revolta declanşată în ţară. Iar de la apariţia primelor manifestări violente, mare parte din discuţie a fost acaparată de implicarea unor suporteri ai echipelor de fotbal. Au fost făcuţi huligani, golani, derbedei, manipulaţi, iar cuvântul "ultras" a căpătat o conotaţie exclusiv negativă, incluzând toate epitetele menţionate. Cel puţin nedrept, măcar până le ascultăm versiunea.

Două direcţii principale există de partea "acuzaţilor". Toţi resping generalizările, iar unii încearcă şi să justifice violenţele "colaterale".
Doar cine nu a încercat nu ştie cât de greu este să ai o versiune a suporterilor legată de orice, cu atât mai mult de subiecte sensibile, ca diverse incidente violente. Unii pentru că sunt deja interzişi pe stadioane, alţii pentru că nu vor să ajungă aşa, toţi pentru a-şi proteja identitatea faţă de rivali şi forţe de ordine, nu vor ieşi niciodată în public să exprime vreo părere, fie ea inteligentă sau nu, corectă sau nu. Din acest motiv vedeţi feţe mascate şi oameni dispuşi să lovească pentru a nu fi filmaţi sau fotografiaţi. Aşa că părerile surprinse inclusiv aici sunt exprimate sub protecţia anonimatului sau în diferite medii online.

"Catalogarea tuturor drept huligani este absurdă"

Cel mai mult îi deranjează pe suporteri generalizarea, încercarea de a justifica simplist incidentele prin "ăştia sunt huliganii de la fotbal" şi desconsiderarea celor care, printre altele, ţin şi cu o echipă de fotbal. "Noi suntem dinamovişti, stelişti, rapidişti, olteni, bănăţeni, clujeni etc, aşa ne catalogaţi dvs., presa şi nu numai, dar înainte de aceste apelative vreau să vă reamintesc că toţi aceşti suporteri sunt români, români care nu fac crime, nu violează, nu fură... suntem români care nu vrem să avem lacăt la gură, români care vrem ca drepturile omului să fie respectate", scrie cineva pe pchdinamo.ro, unul din site-urile suporterilor dinamovişti. Tot acolo, cineva completează cu o logică elementară: "Deşi din 300 de oameni reţinuţi, doar 20 aveau antecedente pe stadion, presa continuă să îi catalogheze pe toţi ca huligani. Cei care au protestat violent erau oameni din toate păturile sociale şi cu tot felul de preocupări. Catalogarea tuturor drept huligani este absurdă, dar şi dezinformare". Cifrele nu sunt confirmate oficial, dar ideea este de luat în seamă: chiar toţi cei implicaţi în violenţe sunt şi membri ai unor grupări de suporteri? Sau doar ei au fost recunoscuţi? Ceilalţi ce "pasiune" au? Are vreo importanţă? Probabil că nu, la fel cum nu contează nici dacă sunt ultraşi sau nu.

"Nu ne pot recomanda să stăm acasă"

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelei a susţinut aceeaşi idee: "Considerăm cel puţin inoportune categorisirile făcute de către anumite părţi ale presei sau ale creditorului FC Steaua Bucureşti, care împart, în relatările ce se vor a fi imparţiale, manifestanţii în suporteri apartenenţi ai galeriilor de fotbal şi restul protestatarilor. (...) Nimeni nu poate nici îngrădi drepturile, nici «recomanda», aşa cum am fost sfătuiţi, să rămânem în casă pe durata protestelor".

În realitate, aşa cum e firesc, şi între suporterii care au fost la proteste există mai multe categorii. Sunt cei care s-au dus doar pentru a se bate cu jandarmii. Sunt cei care cred că fără violenţă nu se poate obţine nimic, iar despre ei vorbim ceva mai mult mai jos. Sunt cei care pur şi simplu au protestat împotriva Legii 4 pentru combaterea violenţei în sport, pe care o consideră neconstituţională, dar n-au spart capul nimănui. Şi mai sunt cei care, ca alte sute sau mii, au protestat paşnic pentru ce au crezut ei de cuvinţă, nici nu contează ce. Nu există protestatari paşnici şi protestatari suporteri, există protestatari paşnici, între care unii sunt şi suporteri, şi cei violenţi, între care, iarăşi, unii sunt şi suporteri, cuvântul cheie fiind unii.

"Protestele paşnice nu au schimbat nimic"

Cele mai vehemente dezbateri le-a iscat însă cel de-al doilea subiect. Cât de eficient poate fi un protest care nu este violent? Ce efect are? "Unii oameni au văzut că situaţia este jalnică la toate nivelurile şi s-au hotărât să nu mai protesteze dansând dansul pinguinului. Şi cum protestele paşnice nu au schimbat nimic ce mai era de făcut? (...) Fără aceste acţiuni mitingurile ar fi rămas fără niciun rezultat, 2000 de oameni la Universitate ar fi schimbat ceva? Cât de ipocrit sau fără simţul realităţii să fii ca să susţii aşa ceva?", se întreabă cineva pe pchdinamo.ro.
Aici deja poate veni prima replică. În acelaşi mod putem întreba, dar rezultatul violenţelor care a fost? În afara acaparării media şi a pagubelor provocate, ce s-a schimbat prin "aceste acţiuni". Cel puţin deocamdată, nici mai mult, nici mai puţin decât protestele paşnice.
"După ce au văzut valuri valuri de îmbogăţiţi post tranziţie bătându-şi joc de legi şi de demnitatea acestui popor, au ales să se manifeste «antidemocratic», adică aruncând cu pietre în jandarmii care i-au bruscat pentru că nu aveau autorizaţie. Că m-am născut şi eu, ca şi ei, fără autorizaţie, că respir, gândesc, strig şi lovesc tot fără autorizaţie, e o realitate pe care politicienii mă aştept să şi-o asume. Până acum am trăit noi în ţara lor, acum trăiesc ei într-a noastră. Şi un jandarm călcat pe cap, o maşină de poliţie spartă sunt doar un pas înainte, pierderi colaterale", scrie cineva pe romanianultras.net. E folosit şi modelul străin: "E cazul să amintesc genul de proteste care s-au întâmplat în Anglia, Franţa, Grecia? Sau nici ei nu mai sunt civilizaţi?".

"Poate fi terorism urban"

Probabil cel mai violent text pe această temă a apărut pe site-ul dinamomania.net, stârnind inclusiv acolo destule replici contra: "Nu e necesar să fim ipocriţi, să ne delimităm de violenţele ultraşilor bucureşteni, să cerem manifestări paşnice (...) asta ar fi ideal probabil să se întâmple, dar ce mai poate fi ideal într-un stat paralizat de propria neputinţă?! Pe acest fond (...) a apărut din senin un weekend de ianuarie, în care o mână de «derbedei» şi de «golani» (...) au mişcat ceva. (...) Metodele pot fi asemuite, forţat, terorismului urban, pot fi combătute legal, pot fi considerate de nedorit, dar nu sunt apanajul României, se ivesc în toate democraţiile care calcă strâmb. (...) Violenţa e doar un semnal, un semnal interzis, dar necesar într-o ţară bolnavă. Ultraşii au avut un target, l-au atins aşa cum procedează ei de obicei", scrie Andrei pe dinamomania. Una din replici: "Putem schimba regimul şi fără să vandalizăm magazine. Să nu fii de acord cu furtul şi vandalismul nu e sinonim cu ipocrizia. Violenţa jandarmilor intră în aceeaşi categorie cu cea a grobienilor din partea cealaltă a baricadei".

De aici s-a născut întrebarea din titlul acestui articol, care este şi titlul unuia dintre materialele citate de pe site. Răspunsul definitiv nu există. Promovarea violenţei nu poate fi decât condamnată, dar ce ne facem atunci când scopul final este mai presus decât victimele colaterale? Exemplele de la un nivel superior - războaiele recente - nu ne fac deloc misiunea de a trage o concluzie mai uşoară.