Școlit în Ghencea, la grupa lui Lajos Sătmăreanu, Marius Mitu (41 de ani), actual selecționer al naționalei României de mini-fotbal, a făcut primii pași în fotbalul mare la câteva bătăi de inimă distanță de Lăcătuș, Doboș sau regretatul Didi Prodan. Era un puști care aspira orice detaliu din jocul lui Panduru și Gâlcă și și-l scrijelea în minte. Epoca din Ghencea cu calificările din Liga Campionilor i-au rămas întipărite în minte. Și-aduce aminte cu drag de perioada în care aștepta rândul al treilea pentru a citi, în vestiar, ziarele vremii, și spune că mândria de a duce sacul cu mingi spre terenul de antrenament, pentru veteranii echipei, o va simți toată viața. Dintr-un anumit unghi, prezența în generația anilor 90 la Steaua a fost ghinion curat, dar fiecare minut petrecut în așteptarea debutului sau pe bancă, la un meci de Liga Campionilor, l-a oțelit pentru ce avea să urmeze. Un fost coleg de la ProSport – și mereu prieten -, Florin Marian, îmi spunea că e cel mai tehnic jucător de fotbal de sală pe care l-a văzut vreodată. „Peste Ionuț Luțu sau Augustin Chiriță, ași pe parchet”. Bagajul tehnic și dorința de afirmare l-au făcut să-și caute împlinirea în afara fotbalului românesc. A impresionat în Belgia, și-a pus iscălitura pe un contract la Anderlecht, echipă la care Per Zetterberg și Walter Baseggio făceau legea, dar numele său a fost implicat într-un scandal de trucare de meciuri, de pe vremea în care evolua la Lierse. Șefii lui Anderlecht i-au reziliat imediat contractul.
Un fost coleg îmi spune că ești cel mai tehnic jucător pe care l-a văzut în fotbalul de sală. Adevărat sau fals? Dacă el spune asta… Mă flatează afirmația. Dar sunt foarte mulți foști colegi și adversari din Liga I care joacă foarte bine în sală. Și mai sunt fotbaliștii profesioniști de sală…
Cât de diferit e minifotbalul față de fotbalul în sală? Este, este diferit. Controlul mingii se face altfel, se joacă cu mingi normale. La minifotbal spațiile se micșorează, apar trasee diferite, dar mă inspir, să știi, și din fotbalul de sală. Sunt anumite scheme care pot fi valorificate în ambele medii.
Cum ți-ai cultivat această pasiune? Minifotbalul l-am început în urmă cu șase ani, am zis că trebuie să mă mențin. Am fost invitat de câțiva prieteni la un meci și așa a apărut acest interes al meu. Încet-încet, m-am îndrăgostit de acest fenomen, iar treptat am devenit și antrenor-jucător la o echipă din București. Îmi place foarte mult ceea ce fac, din martie am acceptat postul de selecționer, lucrez cu oameni foarte serioși, cu o mentalitate excelentă. Descopăr lucruri noi, încerc să inventez lucruri noi. Sper să ne exprimăm cât mai bine la Campionatul European care va avea loc în perioada 12-18 august, unde suntem în grupă cu Austria, Anglia, Israel și Spania. Se califică două reprezentative din fiecare serie.
„Era un ritual! Mai întâi se schimbau cei bătrâni, apoi noi, și tot noi trebuia să ajungem pe teren, primii, înaintea lor. În acele timpuri, fiecare jucător de valoare își alegea un junior care era cooptat la prima echipă și pe perioada cantonamentului trebuia să aibă grijă de ghetele lui”
Aș vrea să vorbim și despre fotbalul de la noi. Ai jucat mulți ani în Belgia, apoi în Ucraina și Grecia, te-ai retras la Râmnicu Vâlcea. Ce vezi azi? Nivelul fotbalului de la noi a scăzut foarte mult, nu mai există acele centre de copii și juniori, nu mai există aceeași implicare a copiilor, antrenamente cu mingea, se punea accentul enorm pe acest aspect. Copiii nu mai merg la sport, asta e marea problemă.
De ce? Pentru că stau pe tablete, pe telefon, sedentarismul îi cuprinde zi de zi. Și cei care fac sport, după o perioadă, devin lipsiți de motivație și se retrag. Pe vremea mea, noi abia așteptam să citim ziarele. Le cumpărau cei mai experimentați din echipă, apoi le citeam și noi, cei mai tineri.
La ce te referi? În vestiar, la Steaua. Abia așteptam să le citim! Era un alt respect în vestiar. Era un ritual! Mai întâi se schimbau cei bătrâni, apoi noi, și tot noi trebuia să ajungem pe teren, primii, cu sacul de mingi, înaintea lor. În acele timpuri, fiecare jucător de valoare își alegea un junior care era cooptat la prima echipă și pe perioada cantonamentului trebuia să aibă grijă de ghetele lui, să-i știe programul. Eram eu, Ciprian Mozacu, Marian Aliuță…
Era plăcerea că te poți antrena cu acești jucători, dar nu apărea și o doză de frustrare atunci când vedeai că nu poți să intri în prima echipă? Era greu de jucat în fața unor jucători mari care erau pe-atunci. L-am întrebat odată pe nea Țiți Dumitriu dacă sunt șanse să intru și eu, dar răspunsul lui mi-a tăiat orice elan. Mi-a zis: ‘Da, intri, poți! Vrei să joci în locul lui Panduru, în locul lui Gâlcă, în locul lui Lăcătuș? Du-te și spune-le! Desigur, aveam de învățat enorm de la ei și sunt mândru că am împărțit vstiarul cu astfel de fotbaliști. În plus, ce atmosferă era în Ghencea… 25.000 – 30.000 de spectatori, te simțeai cu adevărat fotbalist, chiar dacă rămâneai pe bancă până la final.
Dar până la urmă ai debutat! Până la urmă am debutat în ultima etapă a unei ediții de campionat, eram în ultima rundă, aveam meci la Bistrița, cu Gloria. Nea Țiți nici nu a mai mers, a venit doar Mihai Stoichiță, câțiva titulari n-au mai venit nici ei. Titlul era luat deja, drumul până la Bistrița era dificil de parcurs cu autocarul. Atunci am debutat. Am pierdut acel meci, mi-l aduc aminte ca și cum ar fi fost ieri. Mi-amintesc că tot striga Stângaciu la mine, la cornerele Bistriței…
„Dacă treci de Kompany, își va lua revanșa și te va dribla imediat!”. Stoperul avea însă un punct slab. Nu era punctual! De ce? Explică Mitu
Aș vrea vorbim puțin și despre ce s-a întâmplat în Rusia. Cine ți-a plăcut de la Cupa Mondială? Am ținut cu Belgia. Mi-a plăcut mult.
Pentru că ai jucat mulți ani acolo și pentru că ți-a fost coleg Kompany… Mare fotbalist, mare caracter. Kompany… Am fost colegi la Anderlecht, mai vorbeam cu el înainte, dar în ultimul timp nu am mai făcut-o. Chiar m-am gândit că vreau să-l sun pentru a mă duce la un antrenament al lui Manchester City. El avea calități de atacant încă din tinerețe. La antrenamente, știa cum să-și dribleze orice adversar, chiar era o vorbă la Anderlecht, că dacă treci de Vince, sigur își va lua revanșa și te va dribla imediat. Era genial. În schimb, ca să-ți povestesc ceva haios, el întârzia mereu. Și la autocar, și chiar la avion. Avea un respect mare pentru fani, iar atunci când veteranii vestiarului sau antrenorul îl tot întrebau de ce întârzie… El răspundea foarte liniștit: „Nu voaim să-mi supăr fanii”.
Dar de ce spunea asta? Pentru că stătea să dea autografe. Era pasiunea lui, să dea autografe, nu voia să lase vreun fan al lui Anderlecht fără o poză sau fără o semnătură. Așa cred că face și acum. La un moment dat, când a întârziat la îmbarcarea în avion, iar antrenorul l-a muștruluit, a răspuns senin: „Dacă ați fi decolat, aș fi ajuns cu următorul avion!”. Așa e el, ăsta e felul lui de a fi, nimic nu-l poate scoate din ritmul lui. Un fotbalist mare, cu personalitate puternică, iar felul în care se pregătește la antrenamente l-a făcut să joace la cel mai înalt nivel în Premier League. Și nu un an sau doi!
„Eden Hazard îmi aduce aminte de Denis Șerban, dintre foștii mei colegi de la Steaua”. Argumentele selecționerului naționalei de minifotbal
Belgienii au nu numai la Genk o școală de fotbal renumită. Cum au construit această școală? S-au inspirat foarte mult din țările din apropierea Belgiei, de la școala olandeză mai ales.
Aș vrea să mai rămânem puțin la echipa Belgiei. Spune-mi un fost coleg de la Steaua care se aseamănă, ca stil de joc, cu Eden Hazard? Denis Șerban. Și îți și argumentez. Pleca la fel, din banda stângă, către interior. Intra în un-doi-uri, dribla pe spații extrem de scurte.
Dă-mi o explicație pentru care Messi nu a fost în apele lui la Cupa Mondială! A fost foarte obosit, stors. Dar toată echipa Argentinei a jucat fără vlagă. Eu credeam că vor ajunge în semifinale.
Dă-mi două argumente pentru care Franța a câștigat Cupa Mondială! Cuplul de fundași centrali: Varane – Umtiti. Și mai ales Kante! A fost tamponul din fața defensivei, a acoperit o foarte mare zonă de teren. A închis culoarele, a apărut de nicăieri când nu te așteptai. E o plăcere să te uiți la el și când nu e implicat activ într-o anumită fază. E agresiv și are multe de ruperi de ritm.
„Când m-am uitat în buzunarul de la portiera mașinii, am dat peste toate actele lui Yaya Toure”. Dialogul cu fostul căpitan al Coastei de Fildeș
Aș vrea să te întreb cine a fost cel mai dificil adversar pe care l-ai întâlnit în Belgia? Cu siguranță Yaya Toure. L-am avut de multe ori adversar, pe când jucam la Lierse și el la Beveren. Venise cu încă nouă colegi din Coasta de Fildeș, de la o școală care a dat foarte mulți jucători importanți. La un moment dat, Beveren era formată din 10 jucători ivorieni și doar un belgian. Puternic și mereu bine poziționat în teren, avea puterea să lumineze jocul oricărei echipe. L-am urmărit apoi peste tot, chiar am mai vorbit cu el de câteva ori.
Cu ce ocazie? Când am plecat de la Anderlecht și m-am dus la Metalurg Donetsk, șefii de acolo mi-au dat mașina pe care o condusese el. Yaya tocmai părăsise Ucraina pentru Olimpiakos Pireu. Toate bune și frumoase, dar într-o dimineață, când m-am uitat în buzunarul de la portieră, am dat peste toate actele lui Toure. L-am sunat, dar mi-a zis că nu are nevoie de ele. Am rămas inițial mască, dar apoi am insistat. I-am zis că fac cumva și i le trimit în Grecia. Dar tot n-am avut succes. Când l-am întrebat a treia oară, mi-a zis că dacă mă încurcă în mașină, pot să le rup!
Să le rupi? L-am întrebat ce va face? Dar mi-a zis simplu: la noi e simplu. Dau un telefon în țară și mâine am altele noi.
Ai plecat la Skoda Xanthi apoi, de la Donețk… A fost o experiență nefastă, pentru că s-a schimbat antrenorul când am ajuns eu acolo.
Mi-aduc aminte că ai vrut să joci în China… Am dat câteva probe de joc la niște echipe din China. La un moment dat, într-un amical din Spania între Steaua și Tianjin Teda, în 2009, am jucat pentru asiatici în aceeași echipă cu Damiano Tomassi. El le-a spus înaintea partidei că va evolua doar 20-30 de minute. Și așa a fost. Ulterior, a semnat pe un salariu de vreo 2 milioane de dolari, așa am auzit. Eu nu am rămas. În meciurile amicale, e un du-te vino continuu la echipele din China. Unii fotbaliști pot juca o repriză la o echipă, iar în actul secund pot îmbrăca tricoul adversarei. Depinde de impresarii care te duc acolo, de disponibilitatea antrenorilor de a te vedea.
O ultimă întrebare. Când te vedem antrenor la o echipă din Liga 3, din Liga 2? Îmi doresc, dar e foarte greu în România. Patronii, primarii, se uită pe CV-ul tău și îți spun… „N-ai mai antrenat!”. Păi nu trebuie să încep și eu de undeva!? Dar am și eu steaua mea norocoasă…
CITEȘTE MĂ‚INE PE WWW.PROSPORT.RO MĂ‚RTURISIREA LUI MARIUS MITU DESPRE SCANDALUL MECIURILOR TRUCATE DIN BELGIA
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER