Dacă e vis, nu ne treziți! Generația de Aur și Legendele Barcelonei au făcut 30.000 de spectatori să simtă că s-au întors în timp, pe Cluj Arena

Dacă e vis, nu ne treziți! Generația de Aur și Legendele Barcelonei au făcut 30.000 de spectatori să simtă că s-au întors în timp, pe Cluj Arena
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu, nu a fost un vis! Pe teren chiar au intrat Stelea, Belodedici, Gică Popescu, Sabău, Lupescu, Hagi, Răduciou, Prunea, Prodan (prin fiul său Răzvan), Dorinel Munteanu, Selymes, Panduru, Rotariu sau Mihali. Cu întăriri de la mai tinerii Contra, Chivu, Gâlcă, Adi Ilie sau Ganea. Tot ce a avut mai bun fotbalul românesc s-a întâlnit la Cluj pentru o seară de gală cu „Legendele Barcelonei”. Aproape 30.000 de oameni au venit să-și amintească de vremurile când nu ne uitam doar la alții cum joacă la Mondial. A fost un „Mondial mai mic” pentru spectatorii români, care au arătat că mai vor fotbal și mai pot să umple stadioane, dar când li se oferă spectacol de calitate și jucători care spun povești doar când le citești CV-ul.

Stângul lui Hagi n-a îmbătrânit

Meciul a început și pentru puștii din tribune a fost ca o lecție deschisă despre fotbalul de altădată, iar pentru cei care i-au prins jucând pe cei din teren a fost retrăirea unor sentimente pe care ar nu le pot uita. Belo și Gică Popescu denotă același respect pentru atacanți și îți oferă sentimentul de siguranță doar când îi privești, iar Chivu și Contra se ocupă de căratul mingilor. La mijloc, Lupescu joacă tot cu privirea mereu sus, Sabău nu se oprește nicio secundă din alergat, iar apoi apare Hagi și odată cu el și zâmbetele în tribune. O pasă marcă proprie, cu exteriorul, o încercare de lob și o lovitură liberă. Toate din același stâng genial peste care n-au trecut anii. Parcă ți-e dor și de scandări de genul „Joacă-l pe Cobra!” sau „E liber Răducioiu!”. Parcă nu-ți vine să crezi că le auzi acum.

Lecție de fotbal cu Nadal, Beletti și Giovanni

Echipa Barcelonei e cu plină de „simboluri”. Ce jucător al Barcelonei nu poate spune că a făcut parte dintr-un „dream-team”? Pe teren e Belletti, un băiat care a dat golul victoriei într-o finală de Liga Campionilor (2006) și e și campion mondial. Lângă el, Nadal, fundaș cu peste 200 de meciuri în tricoul Barcei, iar dacă privești de la mijloc în sus mai vezi un Goikoetxea sau doi dintre brazilienii care au fost înaintea lui Neymar pe Cam Nou: Giovanni și Sonny Anderson. Intră și fostul golgheter Salinas și se predă o nouă lecție. Una de rafinament fotbalistic, de eleganță în controlul mingii. Salinas marchează și aici și e aplaudat. Se strigă „România, românia!”, așa cum se striga în urmă cu 20 de ani când eram și noi la Mondial sau în urmă cu 24 de ani, când noi făceam surpiza cu Argentina, nu Islanda.

Mașina timpului s-a oprit

E repriza a doua și anii încep să se vadă. Publicul „ia foc” când Ganea face un sprint deși are multe kilograme în plus, iar apoi stadionul „erupe” când Hagi intră în teren cu tricoul cu numărul 11 al Barcelonei. Nadal scoate de pe linia porții un lob superb al lui Lupescu și își atrage fluierături. Hagi marchează în poarta lui Prunea și spectacolul e perfect. Se fac valuri și totul se termină în aplauze generoase. O bucurie amestecată cu nostalgie se simte. Oricum a fost o seară cu multe sentimente unice. Sentimente pe care doar asemenea fotbaliști le pot reda unor spectatori. Gala s-a încheiat, întoarcerea în timp a luat sfârșit și aterizăm din nou în prezent. Poate a fost ultima întâlnire a Generației de Aur. Oare vom mai avea o generație care să strângă 30.000 de oameni la un demonstrativ cu legendele Barcelonei?


UPDATE | Echipele de start pentru meciul demonstrativ de la Cluj.

 

 

 

Generația de Aur va disputa un meci demonstrativ împotriva legendelor Barcelonei, sâmbătă, pe Cluj Arena. Interesul pentru această partidă este foarte ridicat pentru această partidă în rândul românilor, peste 25.000 de bilete fiind vândute până ieri.

Foștii jucători ai Barcelonei și componenți ai Generației de Aur, Hagi și Popescu, vor evolua câte o repriză pentru ambele echipe în meciul de la Cluj, ce va fi arbitrat de Ion Crăciunescu.

Loturile celor două echipe pentru această partidă.

Generația de Aur: Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Bogdan Stelea, Florin Prunea, Ionuț Lupescu, Cristi Chivu, Gheorghe Mihali, Miodrag Belodedici, Ioan Sabău, Iosif Rotariu, Ilie Dumitrescu, Ionel Ganea, Adrian Ilie, Tibor Selymes, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru sau Florin Răducioiu.

Legendele Barcelonei: Arnau, Jesús Angoy, Jose Edmílson, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Sonny Anderson, Andoni Goikoetxea, Frédéric Déhu, Sánchez Jara, Juliano Belletti, Julio Salinas, Miquel Àngel Nadal, Lluís Carreras, Éric Abidal, Oscar Arpón, Patrick Andersson, Juan Carlos

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele