Stefan Krell (33 de ani), portarul Petrolului Ploiești, a comis o gafă uriașă în amicalul cu polonezii de la Katowice, disputat duminică, 11 ianuarie 2026, în Antalya.
Incomodat de vânt, goalkeeperul născut la Viena i-a oferit mingea unui adversar, care nu a dat cu piciorul oportunității și a înscris.
Duminică, Petrolul Ploiești a avut programat în cantonamentul din Antalya al treilea amical al iernii și ultimul, în compania polonezilor de la Katowice.
După ce în precedentele jocuri de pregătire au remizat cu Gaziantep, 1-1, și au învins-o pe Karagumruk, 2-1, în fața polonezilor, „lupii” nu s-au mai descurcat la fel de bine și au cedat cu un nemilos 0-3.
Totuși, la rezultatul înregistrat pe tabelă au contribuit și o gafă a portarului Stefan Krell, plus câteva decizii contestate ale brigăzii de arbitraj.
În ceea ce privește eroarea goalkeeperului, așa cum se poate vedea pe video, partida Petrolului din Antalya s-a jucat cu un vânt foarte puternic. Iar din cauza acestuia, Krell a greșit o pasă și a trimis mingea direct la adversar. Fotbalistul din tabăra polonezilor nu a iertat și a introdus mingea în plasă.
Pe de altă parte, la golurile doi și trei, Eugen Neagoe a invocat două faulturi în atac, motiv pentru care i-a „înțepat” ușor pe arbitri la interviu:
„(n.r. – Se poate juca pe vântul ăsta?) Păi… Ne-am făcut antrenamentul, asta ne-am dorit, chiar dacă a fost vânt. Ați văzut cum s-a jucat. Dar sigur, greșelile pe care le-am făcut la goluri rămân greșeli. Chiar dacă a fost fault la golul doi, chiar dacă și la golul trei a fost fault, nu mai contează. Trebuia să fim mai atenți și să nu le dăm șansa asta. Ok, am pierdut, e un joc de pregătire până la urmă, nu asta e important. Se întâmplă. Dar nu poți să nu dai fault la golurile doi și trei. Dar mă rog, asta este. Dacă au vrut să ne pregătească pentru campionat, și-au atins scopul, ne-au pregătit”, a declarat antrenorul Petrolului.
Eugen Neagoe așteaptă cu nerăbdare reluarea campionatului, prima partidă oficială a „lupilor” din 2026 fiind una extrem de dificilă. Pe 20 ianuarie, ploieștenii vor primi vizita liderului Universitatea Craiova:
„Nu am nicio emoție pentru reluarea campionatului, abia aștept să înceapă. Sper să fim pregătiți din toate punctele de vedere, nu avem de ce să ne plângem. Am respectat programul, mâine vom avea iar două antrenamente și sper ca totul să deruleze așa cum ne dorim”, a completat Neagoe.
Petrolul se zbate să mai efectueze câteva transferuri în actuala fereastră de mercato, iar antrenorul „lupilor” a fost întrebat despre cele mai vehiculate informații. S-a zvonit că Petrolul ar încerca un schimb de fotbaliști cu Rapid, în atenția staff-ului de pe arena „Ilie Oană” fiind jucători precum Pop, Micovschi sau Ignat.
„(n.r. – Despre Pop, Micovschi și Ignat, de la Rapid) Sunt trei jucători tineri, doi chiar foarte tineri. Și sunt valoroși. Dar nu pot să vă spun mai multe pentru că nu sunt jucătorii noștri. Dacă vor ajunge, când vor ajunge, o să spun mai multe. Pap mi-a făcut semn să îl schimb, sper să nu fie nicio problemă… Mi-a zis că simte picioarele foarte grele. Dar în rest toți au fost în regulă. Ne-am putut pregăti bine, nu am pierdut nicio zi, nu am anulat niciun antrenament. Și azi ne-am atins scopul, chiar dacă am primit trei goluri. (n.r. – Despre vremea din România) De când antrenez am tot alergat cu sânii în spate, dar acum nu am pregătit nimic. Va fi un play-out greu pentru toate echipele, inclusiv pentru noi. Chiar nu mă interesează adversarii pe care îi vom avea, trebuie să fim pregătiți să jucăm mai bine, să obținem puncte și să urcăm în clasament, nu doar să ne batem aici în zona asta”, a mai declarat Eugen Neagoe, după înfrângerea cu Katowice.
Rămâi pe ProSport pentru toate informațiile de ultimă oră din Antalya (Turcia), acolo unde echipele din Superliga pregătesc 2026 cu partide amicale tari! Cele mai noi transferuri, reportaje și interviuri exclusive sunt oferite zilnic de Andrei Preotu, Daniel Nazare (reporteri) și Felix Iacob (foto-video).