Steaua, printre cele 26 de echipe din Europa care și-au păstrat titlul. Astra, în clubul celor nouă formații care au câștigat Cupa în premieră

Steaua, printre cele 26 de echipe din Europa care și-au păstrat titlul. Astra, în clubul celor nouă formații care au câștigat Cupa în premieră
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înainte cu două zile de debutul Campionatului Mondial din Brazilia, ProSport vă invită la un raid printre laureatele sezonului recent încheiat ale campionatelor din țările afiliate la UEFA. Este vorba despre câștigătoarele principalelor două competiții naționale ale fotbalului din fiecare țară a Bătrânului Continent (mai corect, fiecare țară inclusă în UEFA, căci Kazahstan sau Israel numai europene nu sunt), Campionatul și Cupa, ce noutăți, ce recorduri etc au adus cu ele.

  • Numărul total al acestor țări este de 52 (51 campionate și 52 cupe, căci Liechtenstein n-are competiție internă proprie).
  • Pentru campionatele cu sistem primăvară-toamnă a intrat în discuție ediția 2012.

i
Pogba (Juventus Torino) a surprins reacția fanilor la un nou titlu

Campionate

Echipele care și-au păstrat titlul (26): KS Skënderbeu Korçë / Albania, BATE Borisov / Belarus, RSC Anderlecht / Belgia, Ludogoreț Razgrad / Bulgaria, APOEL Nicosia / Cipru, Dinamo Zagreb / Croația, FC Basel / Elveția, HJK Helsinki / Finlanda, Paris Saint-Germain / Franța, FC Bayern München / Germania, Dinamo Tbilisi / Georgia, Olympiakos Pireu / Grecia, Cliftonville FC / Irlanda de Nord, Maccabi Tel-Aviv / Israel, Juventus FC Torino / Italia, Sheriff Tiraspol / Moldova, Sutjeska NikÅ¡iÇ / Muntenegru, AFC Ajax Amsterdam / Olanda, Legia Varșovia / Polonia, Steaua București / România, ȚSKA Moscova / Rusia, Celtic FC / Scoția, Å K Slovan Bratislava / Slovacia, NK Maribor / Slovenia, The New Saints / Țara Galilor, Șahtar Donețk / Ucraina

Echipe care se află în serie de titluri consecutive (14): Dinamo Zagreb / Croația (al 9-lea), BATE Borisov / Belarus (al 8-lea), FC Basel / Elveția (al 5-lea), HJK Helsinki / Finlanda (al 5-lea), Șahtar Donețk / Ucraina (al 5-lea), KS Skënderbeu Korçë / Albania (al 4-lea), Olympiakos Pireu / Grecia (al 4-lea), AFC Ajax Amsterdam / Olanda (al 4-lea), NK Maribor / Slovenia (al 4-lea), RSC Anderlecht / Belgia (al 3-lea), Ludogoreț Razgrad / Bulgaria (al 3-lea), Juventus FC Torino / Italia (al 3-lea), Sheriff Tiraspol / Moldova (al 3-lea), Celtic FC / Scoția (al 3-lea)

Echipe care au câștigat titlul în premieră (1): Bananț Erevan / Armenia

Echipe care au recucerit titlul după o pauză de peste un deceniu (6): Strømsgodset IF / Norvegia (după 43 ani), SP La Fiorita / San Marino (după 24 ani), C Atlético Madrid / Spania (după 18 ani), Karabah Agdam / Azerbaidjan (după 17 ani), St.Patrick’s Athletic / Irlanda (după 14 ani), Žalgiris Vilnius / Lituania (după 14 ani)

Echipe care au reintrat în posesia titlului după doar un sezon de pauză (7): Manchester City / Anglia, FC Salzburg / Austria, KR Reykjavik / Islanda, FK Ventspils / Letonia, F”91 Dudelange / Luxemburg, La Valletta FC / Malta, DVSC Debrecen / Ungaria

Recorduri de titluri câștigate all-time îmbunătățite (18): Olympiakos Pireu / Grecia (al 42-lea), RSC Anderlecht / Belgia (al 33-lea), AFC Ajax Amsterdam / Olanda (al 33-lea), SL Benfica / Portugalia (al 33-lea), Juventus FC Torino / Italia (al 30-lea), HJK Helsinki / Finlanda (al 26-lea), KR Reykjavik / Islanda (al 26-lea), FC Bayern München / Germania (al 24-lea), APOEL Nicosia / Cipru (al 23-lea), HB Torshavn / Feroe (al 22-lea), Maccabi Tel-Aviv / Israel (al 22-lea), AC Sparta Praga / Cehia (al 19-lea), Dinamo Zagreb / Croația (al 15-lea), Dinamo Tbilisi / Georgia (al 15-lea), Sheriff Tiraspol / Moldova (al 13-lea), NK Maribor / Slovenia (al 12-lea), BATE Borisov / Belarus (al 10-lea), Å K Slovan Bratislava / Slovacia (al 8-lea)

Recorduri de titluri câștigate all-time doborâte (1): FK Aktobe / Kazahstan (al 5-lea)

Recorduri de titluri câștigate all-time egalate (3): The New Saints / Țara Galilor (al 6-lea), FC Santa Coloma / Andorra (al 4-lea), Sutjeska NikÅ¡iÇ / Muntenegru (al 2-lea)



Jorge Jesus a adus a 28=a cupă în vitrina celor de la Benfica

Cupe

Echipe care și-au păstrat cupa (10): Piunik Erevan / Armenia, Neftci Baku / Azerbaidjan, Flora Tallinn / Estonia, Vikingur Gotu / Feroe, FC Bayern München / Germania, Dinamo Tbilisi / Georgia, FK Ventspils / Letonia, FC Vaduz / Liechtenstein, Žalgiris Vilnius / Lituania, IFK Göteborg / Suedia

Echipe care se află în serie de cupe consecutive (1): Flora Tallinn / Estonia (a 3-a)

Echipe care au câștigat cupa în premieră (9): FC Minsk / Belarus, Șahter Karagandî / Kazahstan, LovÇen Cetinje / Muntenegru, FC Zwolle / Olanda, WKS Zawisza Bydgoszcz / Polonia, Astra Giurgiu / România, FK Rostov-na-Donu / Rusia, St. Johnstone FC / Scoția, Vojvodina Novi Sad / Serbia


Câștigătoare a Cupei, Astra se anunță una dintre rivalele Stelei în sezonul viitor

Echipe care au recucerit cupa după o pauză de peste un deceniu (8): Aalborg BK / Danemarca (după 44 ani), Maccabi Nathanya / Israel (după 36 ani), RoPS Rovaniemi / Finlanda (după 27 ani), Fram Reykjavik / Islanda (după 24 ani), Glenavon FC / Irlanda de Nord (după 17 ani), ND Gorica / Slovenia (după 12 ori), Újpest FC / Ungaria (după 12 ani), SL Benfica / Portugalia (după 10 ani)

Echipe care au reintrat în posesia cupei după doar un sezon de pauză (6): FC Salzburg / Austria, Sporting Lokeren OV / Belgia, Ludogoreț Razgrad / Bulgaria, Sligo Rovers / Irlanda, Napoli SSC / Italia, The New Saints / Țara Galilor

Echipe din eșalon inferior care au cucerit cupa (1): Maccabi Nathanya / Israel

Recorduri de cupe câștigate all-time îmbunătățite (11): FC Vaduz / Liechtenstein (a 42-a), SL Benfica / Portugalia (a 28-a), APOEL Nicosia / Cipru (a 20-a), Galatasaray SK / Turcia (a 19-a), FC Bayern München / Germania (a 17-a), AC Sparta Praga / Cehia (a 12-a), Dinamo Tbilisi / Georgia (a 12-a), SP Libertas / San Marino (a 11-a), Flora Tallinn / Estonia (a 8-a), Neftci Baku / Azerbaidjan (a 7-a), Žalgiris Vilnius / Lituania (a 6-a)

Recorduri de cupe câștigate all-time doborâte (1): Piunik Erevan / Armenia (a 6-a)

Recorduri de cupe câștigate all-time egalate (2): Arsenal FC / Anglia (a 11-a), Dinamo Kiev / Ucraina (a 9-a)


Campionat-Cupă

Echipe care au izbutit eventul (12): Ludogoreț Razgrad / Bulgaria, AC Sparta Praga / Cehia, APOEL Nicosia / Cipru, Aalborg BK / Danemarca, FC Bayern München / Germania, Dinamo Tbilisi / Georgia, FK Ventspils / Letonia, Žalgiris Vilnius / Lituania, RabotniÍki Skopje / Macedonia, La Valletta FC / Malta, SL Benfica / Portugalia, The New Saints / Țara Galilor


 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
Este interzis în România. Ți se suspendă PERMISUL și iei amendă de 10.000 de lei
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×