Spiritul de luptător al lui Djokovic a învins geniul lui Federer: 3-6, 6-3, 7-6, în finala de la Indian Wells. Primul trofeu din 2014 pentru Nole

Spiritul de luptător al lui Djokovic a învins geniul lui Federer: 3-6, 6-3, 7-6, în finala de la Indian Wells. Primul trofeu din 2014 pentru Nole
  • Publicat:
  • Actualizat:

Djokovic nu a existat în prima jumătate a meciului, în care Federer s-a aflat în control total și ne-a adus aminte de vremurile în care era invincibil în circuit. Sârbul s-a trezit la timp în actul al doilea, a devenit agresiv și nu l-a mai lăsat pe elvețian să dicteze punctele. Manșa a treia s-a dovedit a fi una de poveste, cu Novak servind pentru meci la 5-4, Roger preluând conducerea cu 6-5, ca a apoi Djokovic să se lupte exemplar în tie-break-ul final, provocând greșelile adversarului. 

Trofeul din California a reprezentat al 42-lea din cariera sârbului, primul din 2014 și al 17-lea din seria Masters, egalându-l la acest capitol pe americanul Andre Agassi. Nole a primit 1 milion de dolari și 1000 de puncte ATP pentru performanța din California, în timp ce Federer va trebui să se mulțumească cu 500.000 de dolari și 600 de puncte ATP. De asemenea, Fedex va urca pe locul 5 în acestă săptămână. „Pentru mine e întotdeauna cea mai mare provocare să joc împotriva lui Roger”, a spus Novak la final.


UPDATE 01:28 Game, set și meci, Novak Djokovic. Scorul din tie-break-ul decisiv: 7-3. Deși a realizat break-ul la 5-4 în manșa a treia, elanul lui Federer s-a evaporat. Elvețianul a abuzat de greșeli pe final, iar acestea s-au dovedit cruciale. 3-6, 6-3, 7-6 pentru al doilea jucător al lumii, care triumfă pentru a treia oară la Indian Wells.


UPDATE 01:20 Se schimbă terenurile la 5-1 pentru Djokovic. Nole se află la două puncte de meci.


UPDATE 01:18 Atitudine de mare campion a sârbului care nu-și pierde cumpătul și egalează rapid la 6, pentru ca loteria tie-break-ului să decidă cui îi revine trofeul.


UPDATE 01:15 Federer, injectat cu energie după break-ul realizat. Defilează pe teren în acest moment. 6-5 și presiunea s-a mutat pe umerii lui Djokovic, care va servi pentru a rămâne în lupta pentru trofeu.


UPDATE 01:10 Fedex a avut nevoie urgentă de break și l-a reușit! Și-a creat trei mingi consecutive de a rupe serviciul adversarului. S-a și întâmplat acest lucru, după un forehand al sârbului care s-a dus nestingherit în out.


UPDATE 01:05 Cel mai spectaculos punct al manșei decisive îi aparține lui Novak. Federer atacă la fileu la minge de 5-3 pentru sârb și se vede pasat dintr-un unghi dificil. A urmat Roger la serviciu, din nou hotărât, 5-4. Djokovic va servi pentru titlul de la Indian Wells.


UPDATE 00:57 Agresivitatea lui Djokovic îl împinge din nou pe Federer în defensivă și tabela indică 4-2 în decisiv. Roger își păstrează nervii tari și se apropie din nou, 4-3. Îl va ajuta calmul pe elvețian să reușească rebreak-ul? 


UPDATE 00:52 Novak își valorifică break-ul și duce scorul la 3-1. Roger replică și strânge diferența la 3-2, după un game în care a reușit două voleuri de mare clasă.


UPDATE 00:45 Break Djokovic. Un nou forehand al lui Federer în diagonală care iese în out și Nole îi rupe serviciul campionului elvețian. Niciun semn de slăbiciune nu mai arată sârbul, 2-1.


UPDATE 00:40 Dacă în primele două manșe game-urile se consumau într-un mod fulgerător, acum se prelungesc considerabil. Djokovic își face serviciul după câteva mingi de o lungime perfectă,1-1.


UPDATE 00:31 Primul game al decisivului trece în contul lui Federer, 1-0. Elvețianul a supraviețuit unei mingi de break a lui Djokovic, însă primul serviciu l-a scos din încurcătură încă o dată. Statisticile setului al doilea: procentajul lui Roger pe propriul serviciu a scăzut considerabil.


UPDATE 00:25 SET Djokovic! Datele problemei sunt diferite față de primul act. Federer a părut că poate realiza rebreak-ul, a condus cu 30-0, dar Novak reușește patru puncte consecutive pentru a egala la seturi, 6-3, 3-6.


UPDATE 00:20 Break Djokovic. Sârbul obține primele două mingi de break. O ratează pe prima, dar la a doua nu îl mai iartă pe Federer. 5-3, după o dreaptă a lui Roger care iese câțiva centimetri în out. 


UPDATE 00:12 „Aripa de înger” a lui Federer. Elvețianul își pune la lucru cel mai încântător rever cu o singură mână din circuit și egalează la 3 în manșa a doua. Greșește tot mai puțin sârbul, însă nu reușește încă să-și creeze mingi de break. Scorul devine 4-3 pentru Nole, după un serviciu hotărât.


UPDATE 00:03 Nole și-a ridicat nivelul și găsește din ce în ce mai des unghiurile ideale. Federer se află tot mai mult în defensivă, însă pe propriul serviciu își menține forța, 2-3.


UPDATE 23:57 Se aprinde jocul pe hardul american. Novak reușește să îl țină pe Roger în spatele liniei de fund și nu-i mai oferă șansa atacului, 2-1. Cifre bune ale primului set, care exprimă calitatea tenisului dintre cei doi.


UPDATE 23:52 Djokovic conduce pentru prima dată în meci, 1-0, însă Federer răspunde imediat. O altă eroare cu reverul în cros a lui Nole la minge de 1-1.


UPDATE 23:45 SET Roger Federer, 6-3. O viteză în plus au mingile expediate de racheta jucătorului născut la Basel. Veteranul de 32 de ani îi predă o lecție de tenis în direct mai tânărului său adversar, în vârstă de 26 de ani.


UPDATE 23:39 Forehandul lui Federer îl menține în defensivă pe Djokovic, care este prea pasiv astăzi. Pumnul strâns pentru elvețian, după ce se desprinde la 5-2. A urmat replica sârbului, acesta realizându-și serviciul la 30, 5-3.


UPDATE 23:32 Câte un game rapid intră în contul fiecăruia dintre jucători, 4-1. Apoi, Djokovic arată că simte mai bine reperele terenului și reușește un game alb, 4-2.


UPDATE 23:25 Semi-așii lui Fedex îi aduc al treilea joc al partidei. Serviciul elvețianului funcționează ca în vremurile bune. Nicio minge de break nu și-a creat Dolgopolov în semifinale contra lui Roger, iar asta spune multe.


UPDATE 23:20 Break Federer. Elvețianul dictează schimburile cu o lejeritate caracteristică. Djokovic nu găsește răspuns la atacurile agresive ale lui Federer și scorul devine 2-0 după un rever al sârbului care iese de puțin în out.


UPDATE 23:12 Roger începe cu dreptul. Serviciul care i-a mers ceas în această săptămână îi aduce și primul game al meciului,1-0. Asistență numeroasă pe a doua arenă de tenis ca mărime din lume, după centralul de la Flushing Meadows, Arthur Ashe.


UPDATE 23:02 Federer și Djokovic își fac încălzirea pe centralul de la Indian Wells Tennis Garden. Elvețianul a câștigat tragerea la sorți și a ales să servească primul. „Sunt uimit de decizia ta”, exclamă John McEnroe, campionul american invitat în deschiderea finalei.

 


UPDATE 22:45 Grande Flavia! S-a decis campioana din proba feminină de la Indian Wells. Flavia Pennetta (Italia) a câștigat primul turneu din seria Masters al carierei, după ce a zdrobit-o pe Agnieszka Radwanska (Polonia), scor 6-2, 6-1. Ce succes pentru jucătoarea în vârstă de 32 de ani! Radwanska a acuzat probleme medicale în timpul meciului.

 


  • Federer deține un palmares de 19 victorii și 2 înfrângeri în acest an, în timp ce Djokovic a reușit 12 succese și a suferit 2 eșecuri în 2014.
  • Câștigătorul meciului care va începe de la ora 23:00 (în direct pe Digisport 1 și live blog pe ProSport.ro) va încasa 1 milion de dolari.
  • Roger se află în poziția de a triumfa pentru a cincea oară în carieră la Indian Wells.
  • Starul elvețian îl conduce pe Djokovic cu 17-15 la capitolul rezultate directe.
  • Rivalitatea dintre cei doi se clasează pe locul șase în Era Open ca număr de întâlniri.

Finala de la Indian Wells îi pune față în față pe cei mai în formă tenismeni ai momentului, Novak Djokovic (2 ATP) și Roger Federer (8 ATP). Vom asista la un nou episod dintr-o lungă rivalitate: elvețianul îl conduce pe sârb cu 17-15 la întâlniri directe, ultima având loc cu două săptămâni în urmă, în penultimul act la Dubai. Atunci s-a impus Federer, scor 3-6, 6-3, 6-2, după ce pierduse precedentele trei meciuri cu Nole în minimum de seturi. În semifinale, Djokovic a trecut de John Isner (SUA), cu 7-5, 6-7, 6-1, în timp ce Federer a avut parte de o partidă mult mai lejeră, în compania lui Alexandr Dolgopolov (Ucraina), 6-3, 61.

Roger se simte ca un nou om în California

„Am mare încredere în jocul meu pentru că îmi ies multe puncte formidabile fără să le gândesc înainte. Mă simt foarte bine, mă trezesc dimineața cu un moral pozitiv, iar seara adorm fără să-mi spun că a doua zi trebuie să schimb ceva”, a spus Roger, care încearcă să cucerească al doilea trofeu al anului, după cel de la Dubai. „Un meci cu Federer e întotdeauna strâns, emoționant și tensionant. Mă voi concentra la maximum pentru a câștiga”, a declarat și Novak înaintea marii finale.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Telenovelă în Iași. Un preot a fugit cu cheile de la biserică și cu presupusa amantă, după ce sătenii s-au plâns de el:
Telenovelă în Iași. Un preot a fugit cu cheile de la biserică și cu presupusa amantă, după ce sătenii s-au…
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
A MURIT marele actor. România plânge: Am fost atinşi de inima şi lumina lui
A MURIT marele actor. România plânge: Am fost atinşi de inima şi lumina lui
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”