Răzvan schimbă strategia

Redactor:
Dan Filoti
Răzvan schimbă strategia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dintr-un anumit punct de vedere, se poate spune că mandatul lui
Răzvan Lucescu debutează odată cu meciul cu Polonia. Selecționerul
începe campania de calificare pentru Euro 2012 cu o nouă strategie,
pe care a acceptat să o dezvăluie în premieră într-un interviu
acordat ProSport.

Domnule Lucescu, hotărârea de a nu-i mai anunța pe
jucătorii convocați la echipa națională face parte dintr-o serie de
măsuri menite să schimbe lucrurile. Surprinde oarecum, întrucât îi
obișnuiserăți pe suporteri cu o mai mare deschidere.

Asta face parte din felul cum interpretăm noi totul. Este ceva cât
se poate de normal. O practică pe care o folosesc cele mai multe
dintre federații. M-am interesat și eu, m-am mai gândit și am ajuns
la concluzia că a anunța stranierii la o dată și restul
selecționaților la o altă dată constituie un dezavantaj din toate
punctele de vedere.

Dar nu este o obligativitate asta din partea forurilor
internaționale?

De acum încolo vor fi trimise două telegrame. Una înaintea datei
limită impuse de UEFA, prin care anunțăm clubul că este posibil să
îi solicităm un jucător sau altul pentru o acțiune a primei
reprezentative, și încă una cu câteva zile înainte de acțiunea
propriu-zisă.

„Toți jucătorii vor afla în același timp de
convocare”

Așadar, veți face o preconvocare pentru
stranieri…

Ceva de genul acesta. Teoretic, eu pot să trimit faxuri tuturor
românilor care evoluează în străinătate. Textul este standard. În
ziua de vineri, de exemplu, dacă avem programată convocarea luni,
anunț lotul final și stranierii, dar jucătorii din țară. În felul
acesta toată lumea află în același timp. Cred că sunt numai
avantaje.

Până acum, ce dezavantaje erau?
Păi vă zic unul de care m-am lovit eu. Înaintea „dublei” cu Franța
și Austria, în ziua când eu am făcut public jumătate din lot, cea
compusă din stranieri, am căutat să aflu ce fotbaliști ia Domenech.
Nu am găsit pe niciun site. E și o chestie de strategie până la
urmă. De ce noi să rămânem în pielea goală și să știe adversarii pe
cine chemăm cu atât timp înainte?! Plus că face bine ideii de grup.
De ce unul să fie sigur de locul lui cu nu știu cât timp înaintea
altuia? Toți cei veniți sunt egali. Țin foarte mult la ideea de
grup, iar asta se va vedea în tot ce se va întâmpla de acum încolo.
Inclusiv printr-un cod de conduită.

„Scopul e
întoarcerea la suporteri”

Acest cod de conduită intră în vigoare de la meciul cu
Polonia. În ce constă el?

Într-o serie de reguli menite să dovedească faptul că grupul este
cel mai important. Că respectul reciproc și față de ceilalți
primează. Cred că prin respectarea acestor principii, că reguli
sună prea didactic, naționala României poate să revină mai aproape
de propriii suporteri. În fond, ăsta e și scopul nostru cel mai
important.

Decalogul lui Lucescu?
Nu e un decalog. Se vorbește despre cum văd eu lucrurile la echipa
națională.

Cine nu respectă, plătește?
Acestea sunt deja problemele noastre, dar, da, se poate ajunge la
excluderea din lot, iar banii din amenzi vor fi donați în scopuri
caritabile.

„Ori sunt
toți speciali, ori nu e niciunul”

Mutu?
Ce e cu Mutu?

Este un subiect fierbinte.

Pentru mine nu este deloc. Mutu reprezintă un jucător ca toți
ceilalți.

Lui i s-a trimis acea convocare?
N-o să discut despre subiectul ăsta. Pentru mine ori sunt toți
speciali, ori nu e niciunul. Vin la lot jucătorii care respectă
grupul și care se supun intereselor acestuia. Veți vedea dacă va
mai fi chemat sau nu și vom discuta atunci.

Dar de ce vă feriți să spuneți dacă îl chemați sau
nu?

Toată lumea așteaptă o declarație definitivă. Nu știu de ce avem
tentația asta nepotolită de a merge la extreme. Vreți două cuvinte
pentru a le întoarce pe toate părțile?! Nu sunt decizii despre care
să vorbesc în afara echipei. Eu știu cel mai bine ce trebuie să fac
pentru această echipă și pentru acest grup, și asta voi face fără a
anunța public!

S-a
întâlnit cu Chivu după Inter – Palermo

Răzvan Lucescu a mers joi în Italia pentru a vedea meciul dintre
Inter Milano și US Palermo. Selecționerul a ținut să fie prezent pe
„Giuseppe Meazza” din două motive: să-i vadă la lucru pe Cristi
Chivu (Inter), respectiv Dorin Goian și Cristi Melinte (Palermo),
cei trei români aflați pe teren la derby-ul etapei, și pentru a
discuta cu liderul naționalei strategia primei reprezentative.
Lucescu jr și Chivu s-au întâlnit imediat după meci.

E
sigur: Mutu nu e convocat pentru Polonia

Ceea ce ProSport anticipa, s-a confirmat. Pe adresa clubului
Fiorentina nu a fost trimisă nicio telegramă de convocare pe numele
lui Adrian Mutu și nici nu va fi trimisă ulterior, astfel că
amicalul cu Polonia, din 14 noiembrie, va fi abordat fără jucătorul
cu cele mai multe goluri la prima reprezentativă (29) dintre cei
aflați în activitate. „Este treaba lui Răzvan. Eu voi afla abia la
următorul Comitet Executiv care este decizia selecționerului”, a
declarat președintele FRF, Mircea Sandu.

Dan Filoti / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup