La cinci zile după moartea lui Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu a părăsit România, însă momentul de pe aeroport a fost unul dintre cele mai apăsătoare din ultimele zile.
Antrenorul lui PAOK a acceptat să vorbească în fața jurnaliștilor, dar emoțiile l-au copleșit. La un moment dat, vocea i s-a rupt, iar discursul s-a transformat într-un mesaj personal, direct și dureros.
Răzvan Lucescu a vorbit despre regretul care îl apasă după pierderea tatălui său. A recunoscut că, în ultimele luni, nu a petrecut suficient timp în dialog cu Mircea Lucescu, iar acest lucru îl afectează acum.
Antrenorul a ținut să transmită un mesaj pentru toți cei care încă își au părinții aproape.
„Aș avea un singur sfat, dacă-mi pot permite acest lucru. Tuturor fiilor, fiicelor care au părinți, să stea cât mai mult de vorbă cu ei. Cât mai mult, cât mai mult! Și dacă ei n-o fac, atunci părinții să-i forțeze s-o facă. Pentru că te iei cu timpul, cu problemele, ți se pare că niciodată nu se va întâmpla, și apoi te lovește deodată.
Și ajungi să înțelegi că n-ai comunicat destul. Eu, în momentul ăsta, simt că am comunicat mult, mult prea puțin cu el în ultima vreme. Vă mulțumesc”, a declarat Răzvan Lucescu.
În ultimele zile, Răzvan Lucescu a fost în centrul unor momente extrem de grele, de la priveghiul organizat pe Arena Națională până la înmormântarea de la București.
A stat ore întregi alături de oameni, a primit mesaje din toată lumea fotbalului și a încercat să rămână puternic. Momentul de pe aeroport a arătat însă cât de mult s-a acumulat în interior.
„A fost tatăl meu și va rămâne tatăl meu. A iubit România din toate rărunchiurile lui. S-a născut într-o familie foarte săracă, într-o cocioabă. S-a educat și a încercat să educe. A fost un luptător, s-a luptat, a învins, a pierdut, a fost fericit, a fost mâhnit, a trecut prin toate situațiile posibile și imposibile pe care le poate oferi viața. Sper din toată inima ca el, în acest moment, undeva deasupra noastră, să stea, să zâmbească, și să spună: A meritat absolut totul, sunt satisfăcut. Și eu, ca fiu al lui, îmi doresc ca el să fie fericit pentru tot ceea ce a obținut!”, a spus Răzvan Lucescu, la slujbă.