A fost antrenorul FCSB și a recunoscut acum că Gigi Becali a făcut multe transferuri peste capul lui: „Nu le-am vrut”

A fost antrenorul FCSB și a recunoscut acum că Gigi Becali a făcut multe transferuri peste capul lui: „Nu le-am vrut”
FOTO: SPORT PICTURES

Fostul antrenor al FCSB, Nicolae Dică, a vorbit deschis despre perioada petrecută pe banca roș-albaștrilor și a confirmat ceea ce s-a discutat ani la rând în fotbalul românesc: implicarea directă a lui Gigi Becali în transferuri.

Tehnicianul, care a avut două mandate la club, a recunoscut că nu de puține ori jucătorii au fost aduși peste capul lui, chiar dacă și-a exprimat clar poziția împotriva unor mutări.

„Au fost transferuri cu care nu am fost de acord”

Dică a explicat că lipsa controlului în deciziile importante a cântărit în parcursul echipei în acea perioadă. Mai mult, acesta a mai spus că existau și variante propuse de el care nu au fost luate în calcul.

Declarațiile lui Nicolae Dică confirmă, practic, un model deja cunoscut la FCSB, unde Gigi Becali a avut mereu un rol decisiv în alcătuirea lotului.

De-a lungul anilor, la echipă au ajuns jucători importanți precum Florinel Coman, Florin Tănase sau Andrea Compagno, însă nu toate mutările au fost rezultatul unei strategii asumate de staff-ul tehnic.

În acest sezon, FCSB a ratat play-off-ul și a ajuns în play-out, un scenariu greu de imaginat pentru o echipă obișnuită să se bată la titlu.

“Dacă aveam o putere mai mare, puteam să fac mai multe. Poate și la transferuri. Au fost momente când s-au făcut transferuri și s-au adus jucători despre care am spus că nu cred că este ok să-i aducem. Sau poate erau alți jucători pe care îi doream”, a declarat Dică.

Nicoale Dică, despre o posibilă revenire la FCSB

Recent, fostul internațional a discutat și despre o posibilă revenire pe banca tehnică a celor de la FCSB, în condițiile în care mandatul lui Mirel Rădoi este până în vară. Totuși, fostul tehnician al formației bucureștene a recunoscut că în condițiile actuale nu ar lua în calcul o mutare pe banca roș-albaștrilor:

„(n.r. S-a intamplat de exemplu să faci o schimbare cu care nu erai de acord?) Au fost momente da, dar în general vorbeam înainte de joc. Vorbeam cu Meme (n.r. Mihai Stoica), cu patronul, înainte de joc. Îi avem pe bancă pe ăia, pe ăia, vedem cine ar intra”, a spus Nicolae Dică la Digi Sport, despre problemele pe care le-a avut pe banca FCSB-ului.

„(n.r. Te-ai mai duce la FCSB în aceleași condiții?) Niciodată să nu spui niciodată, dar în așa condiții nu m-aș mai duce”, a răspuns Nicolae Dică, la Digi Sport.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania