Piți ar putea cere ca pe National Arena să fie plantat cel mai prost gazon :)** Cinci lucruri la care ne putem aștepta de la noul selecționer

Piți ar putea cere ca pe National Arena să fie plantat cel mai prost gazon :)** Cinci lucruri la care ne putem aștepta de la noul selecționer
  • Publicat:
  • Actualizat:

În mandatele precedente, Pițurcă a surprins fanii cu decizii mai
mult sau mai puțin anticipate. Și de această dată, fostul antrenor
al Craiovei ar putea lua câteva decizii neșteptate.

1. Stadionul din
Constanța să revină în circuitul naționalei. Arena de la malul
mării a fost preferata lui Piți, acolo jucând tricolorii meciurile
importante. La Constanța, naționala a învins Olanda cu 1-0, în
campania pentru Euro 2008.

2. Câțiva
jucători, nebăgați în seamă de Răzvan Lucescu, să revină la echipa
națională. Ov. Petre, Codrea, Nicoliță, Fl. Costea sau Dică pot fi
numai câțiva dintre aceștia. Pe listă s-ar putea regăsi și Răzvan
Cociș, jucător la care Lucescu jr a renunțat în ultimul timp.

3. Să fie
plătite câteva polițe celor care au greșit față de Pițurcă.
Semnalul dat cu Ștefan Iovan este edificator. Piți s-a supărat pe
fostul lui colaborator pentru că acesta a acceptat să lucreze cu
Răzvan Lucescu. „S-a simțit trădat”, explică unul dintre
federali.

4.Să ceară ca pe
Național Arena să fie plantat gazon de cea mai proastă calitate.
Dacă Pițurcă ar fi convins că naționala are mai multe șanse pe un
teren prost, jucând cu un adversar mai tehnic, atunci nu se va
ignora niciun aspect, inclusiv cel legat de gazon.

5. Naționala să
se califice la Euro 2012. Despre Pițurcă se pot spune multe, dar nu
și faptul că nu ar ști meserie.
Iar acest lucru este confirmat inclusiv de toți oamenii de fotbal
care l-au dorit înapoi la cârma naționalei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…