Lucescu jr, în Ghencea!
În ultimul timp, în urma evoluţiei oscilante din campionat,
roş-albaştrii n-au mai dat aşa mulţi jucători echipei
reprezentative. Îngrijorat, Răzvan Lucescu, prin intermediul
preşedintelui Argăseală, a primit acceptul lui Stoichiţă de a veni
în Ghencea şi de a urmări ieri, pe viu, şedinţa de
antrenament.
Încă de când a fost instalat pe banca tricoloră, Lucescu jr şi-a
propus să urmărească şi antrenamentele echipelor de club. Ieri,
selecţionerul a sosit în Ghencea, a urmărit câţiva jucători, apoi a
intrat într-o şedinţă pe marginea terenului cu tehnicianul
Stoichiţă.
Subiectul cel mai dezbătut a fost evident Cristi Tănase, care
odată ajuns la Steaua a început să scadă considerabil în evoluţii.
"Nu-l mai expuneţi aşa mult! Poate şi declaraţiile patronului l-au
făcut să ajungă la acest randament slab. Tănase nu mai este
jucătorul acela de la Piteşti, care crea dezechilibru când avea
mingea la picior. Acum e timorat şi fricos", a fost sfatul lui
Răzvan către stelişti. În afara lui "Dodel", cei doi antrenori au
mai discutat şi despre Bănel Nicoliţă, Ovidiu Petre şi Stancu.
"Bănel e mai bun pe dreapta, iar mie la naţională mi-a zis că îi
place mai mult pe dreapta", i-a mai transmis selecţionerul lui
Stoichiţă.
După antrenament, Răzvan Lucescu l-a invitat la masă pe Tănase, cei
doi luând prânzul la un restaurant italienesc din Bucureşti, acolo
unde jucătorul a primit diverse sfaturi de la selecţionerul
naţionalei.
5 selecţii la echipa naţională are Cristi Tănase, el marcând şi un gol pentru prima reprezentativă

Lucescu jr, în Ghencea!
















Respect Lucescu jr. - un adevarat pedagog si om! O sa vedeti prestatia lui Tanase in meciul cu Rapid!
daca si tanase e fotbalist atunci ne meritam soarta cu nationala pai lucescu nu vede ca nu joaca nimic e terminat nu mai poate nu mai are pàstile da un gol pe campinat si vrei sa fie viitoru nationalei cea mai mare teapa tanase