Așa am trăit România – Bulgaria 0-0. „Tricolorii” nu au impresionat în primul meci din 2015

Așa am trăit România - Bulgaria 0-0.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul disputat în sâmbătă seară contra Bulgariei a servit, așa cum Anghel Iordănescu mărturisea că își propune, doar pentru a lua notițe cu privire la posibili candidați la un loc permanent în echipa națională. Partida jucată în Antalya contra vecinilor de la sud de Dunăre a fost extrem de scăzută calitativ, cu o primă repriză pe alocuri jenantă pentru o selecționată divizionară care a tras primul șut periculos pe poartă abia în minutul 43, prin Keșeru. Până atunci bulgarii au avut o serie de ratări foarte mari, Silviu Lung junior fiind eroul României.

Selecționerul a încercat și a reușit să schimbe fața echipei după pauză, atunci când i-a introdus, pe rând, pe Bumba, Budescu, Vătăjelu, Hora și Mihai Roman. Partida s-a echilibrat, însă fotbalul a rămas la un nivel scăzut. S-a jucat mult pe contre, omogenitatea echipei noastre fiind, explicabil de altfel, aproape de zero. Budescu a fost cel mai bun fotbalist de pe teren în repriza a doua, atunci când a reușit mai multe șuturi periculoase la poarta Bulgariei.


România – Bulgaria 0-0 (0-0)

  • România: Lung jr. – Manea, Papp, Muth, Filip (Vătăjelu 64)- Prepeliță (Anton 85), Pintilii – Popa (Hora 70), Rusescu (Budescu 59), F. Tănase (Bumba 46)- Keșeru (M. Roman 84)
  • Bulgaria: Mitrev Bozhidar – Vasiliev, A. Alexandrov, Stoychev, Zanev – Dyakov, Gadzhev – Manolev, Malinov, M. Alexandrov – Ismail Isa

20:53 Final de meci! România încheie la egalitate, scor 0-0, partida amicală cu Bulgaria, primul joc test al naționalei din acest an.


20:49 Budescu încearcă să spargă monotonia finalului de meci printr-o execuție spectaculoasă. Șutul său trece la o palmă de vinclu.


20:32 Ocazieeeeee! În minutul 75, Budescu trage un șut puternic de la circa 25 de metri. Sigur, balonul a trecut destul de departe de bara porții bulgarilor, însă în contextul actual trebuie menționată ocazia.


20:27 Dacă vă întrebați de ce nu semnalăm aici și ocaziile pe care le au cele două echipe, vă răspundem simplu: pentru că nu există. În schimb există schimbări, Hora a intrat în minutul 70 în locul lui Adi Popa. 


20:22 Anghel Iordănescu a făcut cea de-a treia schimbare din cele șapte pe care le are la dispoziție. A intra Bogdan Vătăjelu, fotbalistul lui CSU Craiova, cel pe care fanii oltenilor îl văd cel mai bun fundaș stânga din România. 


20:15 Partida s-a mai animat, în sensul în care se joacă de la o poartă la alta. În ceea ce privește calitatea avem în continuare de așteptat, asta pentru că nivelul e scăzut. Între timp a intrat și Budescu în locul lui Rusescu.


20:03 Începem repriza secundă cu forțe proaspete. Bulgarii au făcut mai multe schimbări, în timp ce Anghel Iordănescu a preferat să îl schimbe pe Florin Tănase cu Claudiu Bumba de la Astra. 


19:46 E pauză! O primă repriză controlată clar de bulgari în care noi nu prea am contat. Revenim după pauză.


19:44 Prima ocazie cu adevărat serioasă a românilor vine în minutul 43. Keșeru șutează din marginea careului, lateral dreapta, sub bara lui Mitrev, însă portarul bulgar scoate cu un reflex excelent.


19:40 Din păcate nu putem spune foarte multe despre un meci care cu greu s-ar califica drept acceptabil pentru nivelul ligii secunde din România. Românii nu prea pot, bulgarii sunt și ei împiedicați de cele mai multe ori, astfel că rezultatul este cumplit. Noroc cu faptul că DigiSport are comentatori cu un discurs antrenant, altfel ar fi fost risc crescut de somn.


19:36 Stadionul Mardan aparține hotelului Mardan Palace, cel mai luxos stabiliment din Antalya. În caz că vă interesează subiectul, iată un articol din iarna lui 2012, atunci când ProSport a vizitat hotelul în care urma să fie cazată Steaua lui Ilie Stan.


19:26 El este Sergiu Muth, convocat de Anghel Iordănescu de la Gaz Metan Mediaș, echipă la care fundașul a impresionat în ultima perioadă. În vârstă de 24 de ani, Muth a fost dorit în repetate rânduri de Steaua în trecut, iar acum este cotat la 600.000 de euro de site-ul transfermarkt.com. A jucat în 15 din cele 17 meciuri ale lui Gaz Metan în tur, fiind absent două etape pentru că a primit un cartonaș roșu.


19:23 În minutul 22, bulgarii au o ocazie uriașă. În urma unui corner bătut de pe dreapta, mingea ajunge la Manolev – singur la 11 metri, iar șutul acestuia e respins excelent de Silviu Lung jr. În ciuda părerii categorice a unuia dintre comentatorii acestui articol, România e dominată serios, jocul nu e deloc echilibrat.


19:16 Steliano Filip este depășit în viteză la o acțiune de contraatac a Bulgarilor pe partea stângă a apărării noastre. Dinamovistul primește galben în minutul 16, însă lovitura liberă e bătută penibil, mingea fiind ușor respinsă de fundașii noștri.


19:12 Suntem în minutul 12, iar până acum echipa națională a României s-a apărat în fața unei echipe bulgare care pare mai bună. Trebuie menționat însă că avem scuza dată de faptul că noi ne-am prezentat cu o selecționată divizionară+Pintilii, în timp ce bulgarii au și jucători de bază care joacă în străinătate.


19:00 Bună seara! Sunt Cristian Scutariu și vom comenta împreună partida amicală dintre România și Bulgaria. Meciul se joacă în Antalya, pe stadionul Mardan.


18:00 Anghel Iordănescu a anunțat primul 11 cu care va aborda meciul cu Bulgaria:  Lung jr. – Manea, Papp, Muth, Filip – Prepeliță, Pintilii – Popa, Rusescu, F. Tănase – Keșeru


foto: frf.ro


În această seară, de la ora 19:00 Live Blog pe ProSport, selecționata divizionară a României va susține primul meci amical din cantonamentul din Antalya cu care Anghel Iordănescu a deranjat multe dintre cluburile din Liga I. România va da piept cu o națională a Bulgariei „populată” cu multe dintre vedetele obișnuite, astfel că raportul de forțe pare înclinat în favoarea vecinilor de la sud de Dunăre. „Putem vedea potențialul jucătorilor din Liga I, mulți dintre ei fără experiență. Șase dintre ei încă fac parte din lotul de tineret. E important să văd la lucru această reprezentativă divizionară și nivelul său de pregătire, să cunosc jucătorii tineri pentru că încercăm să mărim aria de selecție. Este o acțiune binevenită, mă bucură entuziasmul cu care jucătorii s-au prezentat la această acțiune„, a explicat Anghel Iordănescu motivele pentru care a ținut morțiș să aibă această acțiune.

Meciul de diseară va fi un prilej de întâlnire între două grupuri de jucători care au trecut acum jumătate de an prin stări diametral opuse la un meci direct. Dacă Anghel Iordănescu a chemat, în primă fază, opt steliști la lot, selecționerul Bulgariei a convocat șase fotbaliști de la Ludogoreț, echipa care a eliminat Steaua din playoff-ul Ligii Campionilor în vara lui 2014. Totuși, între timp, ambele tabere s-au mai subțiat. Anghel Iordănescu i-a lăsat în cantonamentul Stelei pe Valentin Cojocaru, Srgian Luchin și Alexandru Bourceanu, însă l-a convocat pe Mihai Pintilii, fotbalistul lui Al Hilal.


Lotul României: 

Portari: Silviu Lung jr. (Astra), Cristian Bălgrădean (CS U Craiova), Valentin Cojocaru (Steaua)

Fundași: Andrei Dumitraș (CSU Craiova), Cristian Manea (FC Viitorul), Paul Papp (Steaua), Srgian Luchin (Steaua), Sergiu Muth (Gaz Metan), Ionuț Nedelcearu (Dinamo), Florin Bejan (Târgu Mureș), Steliano Filip (Dinamo), Bogdan Vătăjelu (CSU Craiova)

Mijlocași: Adrian Popa (Steaua), Valentin Lazăr (Dinamo), Alexandru Bourceanu (Steaua), Paul Anton (Pandurii), Andrei Prepeliță (Steaua), Alexandru Crețu (CSMS Iași), Constantin Budescu (Astra), Ioan Hora (Târgu Mureș), Florin Tănase (FC Viitorul), Claudiu Bumba (Astra), Mihai Pintilii (Al-Hilal)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Steaua), Raul Rusescu (Steaua), Mihai Roman (Pandurii)


Lotul Bulgariei:

Portari: Nikolay Mihaylov (Mersin), Vladislav Stoyanov (Ludogorets), Mitrev Bozhidar (Lokomotiv Sofia)

Fundași: Stanislav Manolev (Dinamo Moscova), Vasilev Ventsislav (ȚSKA Sofia), Iliya Milanov (Litex), Alexander Alexandrov (Ludogorets), Georgi Terziev (Ludogorets), Yordan Minev (Ludogorets), Petar Zanev (Amkar Perm), Borislav Stoychev (Levski Sofia)

Mijlocași: Svetoslav Dyakov (Ludogorets), Simeon Slavhev (Sporting Lisabona), Vladimir Gadzhev (Levski Sofia), Mihail Aleksandrov (Ludogorets), Daniel Genov (Lokomotiv Sofia), Aleksandar Tonev (Celtic Glasgow)

Atacanți: Kiril Despodov (Litex), Andrey Galabinov (Livorno), Georgi Milanov (ȚSKA Moscova), Ivelin Popov (Kuban Krasnodar), Hristos Vensislav (NK Rijeka)

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…