Prima reacție a lui Dinu Gheorghe după ce Rapid a revenit în Liga 1

Prima reacție a lui Dinu Gheorghe după ce Rapid a revenit în Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid București a îmvins, scor 3-1, în Giulești, pe Academica Clinceni și a promovat matematic în Liga I, iar președintele Dinu Gheorghe a declarat că meritul pentru revenirea în primul eșalon al fotbalului românesc aparține jucătorilor și antrenorului Dan Alexa.

„Este mai frumoasă așa promovarea decât altfel. Am avut un adversar extrem de motivat, o echipă bună, care, după niște înfrângeri usturătoare, au jucat foarte bine azi. La noi s-a acumulat puțin oboseala. Mai avem o etapă, la Bacău, apoi avem vreme să pregătim sezonul de anul viitor, din Liga 1”, a declarat Dinu Gheorghe la DigiSport după victoria cu Academica Clinceni.

Președintele Rapidului anunță schimbări importante în lotului giuleștenilor pentru sezonul următor. Mai mult, Dinu Gheorghe speră ca jucătorii să-și primească cât mai repede salariile restante și patronul Valerii Moraru să continue la gruparea de sub podul Grant.

„Important e că ne-am făcut treaba pe teren, am bătut astăzi. Să vină banii la băieți! Această promovare aparține 99% jucătorilor și lui Dan Alexa, împreună cu staff-ul lui. Este meritul lor aproape în totalitate. Au fost condiții grele, chiar foarte grele la un moment dat. Sunt băieți de mare caracter, au dovedit că-și respectă meseria, respectă acești suporteri, mai ales că au fost condiții grele la Rapid în acest sezon. Nu-mi rămâne decât să le spun „Chapeau bas!”. În toamnă, dacă va fi omologat stadionul, vom juca în continuare aici, în Giulești. Vor fi schimbări de lot. Această echipă și-a făcut treaba, unii încheie contractele, unii vor continua, alții nu, vom aduce alții care să ne ajute să facem o figură frumoasă anul viitor. Avem obligația pentru lumea asta care iubește Rapidul și pentru cei care investesc bani să facem lucruri bune în Liga 1. Nu este ușor pentru dânsul, dar eu sper ca domnul Moraru să rămână, pentru că fără dânsul Rapidul nu mai exista”, a încheiat Dinu Gheorghe.

Rapid a acumulat 43 de puncte și nu mai poate pierde promovarea, aflându-se la cinci puncte distanță de Dunărea Călărași, cu o etapă rămasă de disputat până la finalul play-off-ului din Liga a II-a.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele