Fost jucător la Astra şi Petrolul, club cu care se află încă sub contract, atacantul Adrian Patulea a reapărut în atenţie, după ce, zilele trecute a făcut senzaţie în presa locală engleză! Pătulea, despre care, de aproape un an nu se ştia mai nimic, în afara faptului că a plecat la muncă în Anglia, alături de soţie şi fratele său, a participat la un trial al echipei de liga a IV-a engleză, Lincoln City, unde a marcat 3 goluri într-un meci!
Adrian Pătulea a părăsit Petrolul acum un an, fiind împrumutat, pentru un an, la echipa Al Hamrya, din Dubai.
Acolo, Pătulea a ajuns sub comanda fostului său antrenor de la Astra (unde a fost golgeterul echipei, în liga secundă, acum trei sezoane, echipa retrogradând însă din liga a II-a), Petre Gigiu, care l-a vrut la echipă. Pătulea nu a apucat însă să debuteze, neacomodându-se cu căldura din Golf şi a fost concediat de şeici cu doar câteva zile înainte de începerea campionatului, jucătorul plecând în Anglia, unde muncea fratele său. În Albion, acesta a încercat să se reapuce de fotbal, dând probe la Burgess Hill şi Boston Utd, iar zilele trecute a ajuns la Lincoln City.
Fost junior la Rapid (a evoluat la Rapid II, în divizia B), atacantul de 24 de ani vrea cu orice preţ să-i convingă pe oficialii de la Lincoln City să-i ofere un contract, presa engleză scriind că „jucătorul a încercat să atragă atenţia asupra sa după ce a alerga cu soţia în spate”! Pătulea a reuşit să ajungă la un trial al echipei Lincoln, unde şi-a etalat calităţile, marcat trei goluri, în victoria, 6-0 reputată de echipa sa. Conducătorii clubului englez au demarat procedura de transfer a acestuia,managerul clubuluim, Peter Jackson interesându-se, conform propriilor declaraţii, la Federaţia Engleză, despre cum poate lua legătura cu clubul din România, în speţă, Petrolul, cu care jucătorul se află sub contract (încă doi ani). La Petrolul, Adrian Pătulea, dâmboviţean de orifgine a jucat câteva meciuri pentru prima echipă, în liga a II-a, şi a fost golgeterul „satelitului” din Divizia C.
descopera.ro
Australia a decis să sacrifice 10.000 de cai sălbatici: vor fi împuşcaţi din elicopter
apropo.ro
SOCANT: Un culturist a murit dupa ce i-a explodat un brat (Video)
businessmagazin.ro
Tânărul de 23 de ani care are cele mai tari restaurante de pe litoral: „Sunt zile când încep la opt ...
csid.ro
Nu vei slabi niciodata mancand asa ceva!
promotor.ro
G-CLASS + Fotomodel = dragoste mare! FOTOGALERIE
travel.descopera.ro
Cu autobuzul turistic prin Shanghai
Regele escrocilor vorbeşte din închisoare: „La naiba cu victimele mele! I-am dus în spate 20 de ani şi acum am luat 150 pentru ei"
Cea mai ieftină şaorma din România: 20 de oameni stau la coadă în orice minut
Australia a decis să sacrifice 10.000 de cai sălbatici: vor fi împuşcaţi din elicopter
Record în Florida: a fost capturat cel mai lung piton birmanez descoperit vreodată! (FOTO/VIDEO)
Cu autobuzul turistic prin Shanghai
Sanctuarul păsărilor de la Iguaçu
Need for speed
Spa-urile oferă tratamente personalizate pentru dependenţii de tehnologie
G-CLASS + Fotomodel = dragoste mare! FOTOGALERIE
TOP 10: Cele mai urâte maşini de serie din ultimii 20 de ani
Blockbusterele acestei primăveri
Ce spun gadgeturile pe care le foloseşti despre tine
Need for Speed: Rivals anunţat oficial
Ti-aduci aminte de Mortal Kombat? Tocmai apare un joc nou
O tastă îţi spune cine ţi-a vizitat profilul. Plus alte 10 lucruri pe care nu le ştiai despre facebook
O siluetă perfectă cu sport se menţine
Formele apetisante care au atras toate privirile! Nu s-a mai uitat nimeni la meci!
Mesajul despărţirii: Ce l-a enervat pe Robert Pattinson
Nu vei slabi niciodata mancand asa ceva!
Ţigările electronice – sigure şi eficiente sau pericol pentru sănătate?
Descoperirea MACABRĂ din stomacul unui crocodil (imagini şocante - video)
30 de lucruri pe care nu le ştiai despre bărbaţii din „Game of Thrones”
Aşa arată locuinţa familiei Reghecampf de pe lacul Snagov! FOTO
Rihanna şi-a pozat posteriorul! Cu dedicaţie pentru Chris Brown
Unei prezentatoare TV din România i-au putrezit silicoanele
Cezar Ouatu: "Orice bărbat şi-ar dori-o ca iubită pe Angela Gheorghiu"
Sunteţi pregătiţi să vă mutaţi împreună?
Unde găseşti cei mai buni amanţi din lume?
CFR Cluj FC Vaslui Steaua Bucuresti Rapid Dinamo Bucureşti Oţelul Galaţi Universitatea Cluj Pandurii Tirgu Jiu FC Brasov Concordia Chiajna Ceahlăul Piatra Neamţ Astra Ploieşti Gaz Metan Mediaş Petrolul Ploieşti CSMS Iaşi Gloria Bistriţa Viitorul Constanţa CS Turnu Severin