Ce simte un antrenor care e huiduit 90 de minute pe teren propriu? Leo Grozavu explică situația: „Vreau să fiu respectat. N-am pus nimănui pistolul în gură”

Ce simte un antrenor care e huiduit 90 de minute pe teren propriu? Leo Grozavu explică situația:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Huiduit pe toată durata partidei cu Luceafărul Oradea, câștigată de Petrolul, marți seară, cu 6-2, Leo Grozavu anunță că vrea doar să antreneze la echipa ploieșteană și nu comentează comportamentul suporterilor.

Lui Grozavu i s-a cerut demisia încă dinaintea startului meciului ce a contat pentru etapa a 11-a a Lgiii 2 și până la fluierul final, iar tehnicianul a ales să stea mai tot timpul pe bancă, pentru a nu intra în câmpul vizual al celor prezenți în tribune. A făcut-o de câteva ori și de fiecare dată i s-a cerut demisia, la fel întâmplându-se și după ce jucătorii săi marcau.

„Nu vreau să comentez. Mulțumesc suporterilor Petroliști, pentru că sunt convins că cei care iubesc echipa au încurajat-o. Mai mult nu comentez despre acest subiect. Este un campionat foarte dificil, vreau doar ca lumea să înțeleagă că în vară s-a făcut o echipă nouă, cu un obiectiv important. Am spus că e nevoie de răbdare, dar această răbdare e greu de găsit la noi. Ă‚știa suntem, mai sunt momente mai puțin favorabile când pierdem, dar și echipele mari din Europa pierd. Dacă vrem să construim ceva, trebuie să avem răbdare. Fără răbdare…

Vreau ca antrenorul de fotbal din România să fie respectat. Nu e vorba de public. Este dificil și nu vreau să comentez. Suntem în România! S-a semnat în vară un contract, iar acel contract are niște clauze, niște obiective clare. Un contract trebuie respectat. N-am pus pistolul în gură nimănui. Am venit, am discutat niște termeni foarte clari. Nu țin de scaun, dar vreau să fiu respectat. Vreau să antrenez echipa, restul mă interesează prea puțin”, a spus Leo Grozavu, la finalul partidei cu Luceafărul Oradea.

Cu 22 de puncte acumulate în 11 etape, Petrolul urcă, pentru o zi, pe locul 3, cel mai probabil miercuri urmând a fi devansată de cel puțin o echipă. Ploieștenii au deja trei eșecuri în acest sezon, iar etapa următoare joacă tocmai miercuri, 17 octombrie, de la ora 19:30, tot pe teren propriu, cu CS Mioveni.

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×