Steaua și Dinamo revin în lupta pentru titlu!** Vezi programul celor doi „granzi”!

Redactor:
Florin Marian
Steaua și Dinamo revin în lupta pentru titlu!** Vezi programul celor doi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cine credea că greii campionatului, Steaua și Dinamo, dorm și nu
mai contează în lupta pentru titlu s-a înșelat. În momentul de
față, cele mai mari rivale din fotbalul românesc s-au apropiat de
liderul Oțelul și au un program interesant înainte de confruntarea
lor directă, programată de Paște.

Ultimele victorii, 5-0 cu Urziceni și 2-1 cu FC Brașov, ale Stelei,
respectiv Dinamo, coroborate cu decăderea Oțelului, le aduc pe cele
mai titrate echipe românești înapoi în lupta pentru titlu. O luptă
care părea pierdută la un moment dat și în care, de exemplu, Mihai
Stoica nu credea. Ambele echipe au acumulat 40 de puncte și sunt cu
9 în spatele liderului Oțelul, cu care se vor confrunta pe rând în
săptămânile care au mai rămas până la Paște, când Steaua și Dinamo
se vor întâlni în meciul direct. De aceea, marele derby va avea o
miză enormă pentru echipa care va reuși să se descurce bine în
meciurile de până atunci.

Roș-albaștrii au
program mai ușor

Programul Stelei pare mai ușor decât cel al rivalilor din „Ștefan
cel Mare”. Asta pentru că alb-roșiii vor da piept cu Oțelul și cu
FC Vaslui, echipă care țintește și ea titlul. Uitându-ne pe
programul roș-albaștrilor, putem spune că aceștia pornesc favoriți
în toate partidele dinaintea derby-ului. Chiar și cu Oțelul, pe
care o vor întâlni pe teren propriu, și nu ca Dinamo, în
deplasare.

Program
Steaua

10.04 în deplasare cu Astra (campionat)
13.04 acasă cu Oțelul (campionat)
16.04 în deplasare cu Sportul (campionat)
21.04 acasă cu FC Brașov (Cupa României)
23.04 acasă cu Dinamo (campionat)

Program
Dinamo

09.04 în deplasare cu FC Vaslui (campionat)
12.04 acasă cu Urziceni (campionat)
16.04 în deplasare cu Oțelul (campionat)
20.04 în deplasare cu Bistrița (Cupa României)
23.04 în deplasare cu Steaua (campionat)

4. Dinamo 24 11 7 6 50-37 40p
5. Steaua 24 11 7 6 33-20 40p

Toate meciurile grele le
avem acasă, noi nu mai avem program greu. E ușor de câștigat titlul
în situația asta

Gigi Becali, finanțator Steaua

Dacă vă spun că avem șanse
să luăm campionatul, o să spuneți că sunt nebun. Dar nebunia asta
nu o am doar eu, ci și jucătorii

Ioan Andone, antrenor Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…