DECLARAȚII Bogdan Andone, furios din cauza arbitrajului dupa FC Argeș – Farul 1-1: „Este în 99% din cazuri”

Bogdan Andone, furios din cauza arbitrajului dupa FC Argeș - Farul 1-1: „Este în 99% din cazuri”
Sursa foto: Sport Pictures

FC Argeș a obținut doar un punct pe propriul teren, în fața Farului, scor 1-1. După fluierul final al meciului din cea de-a cincea etapă a Superligii, Bogdan Andone (51 de ani) s-a arătat nemulțumit de arbitraj.

Echipa sa are parte, însă, de un start de sezon excelent. Nu doar că se poate lăuda cu zece puncte, dar ocupă la ora actuală chiar prima poziție a clasamentului.

Ba mai mult, una dintre cele trei victorii a fost obținută în fața campioanei en-titre, Universitatea Craiova, pe arena „Ion Oblemenco”. Acea partidă s-a disputat în runda precedentă.

Bogdan Andone, nemulțumit de arbitraj după remiza cu Farul

Faza controversată a duelului cu „marinarii” a avut loc în minutul 15. Victor Dican (25 de ani) a văzut cartonașul galben după un duel cu Robert Moldoveanu (27 de ani), care s-a prăbușit pe gazon.

Centralul George Găman a fost chemat la monitorul VAR, semn că exista riscul de eliminare, dar nu și-a schimbat decizia, spre nemulțumirea piteștenilor. Bogdan Andone nu s-a sfiit să reacționeze ulterior, la flash-interviu.

„Până la urmă un punct este un punct. Am întâlnit o echipă mult mai bine organizată, mult mai puternică decât anul trecut. O echipă cu jucători foarte buni în atac, cum sunt Radaslavescu, Doicaru și alții.

Din păcate în prima repriză cred că s-a simțit puțin lipsa de ritm, cum am spus, a fost un timp foarte scurt față de meciul de la Craiova, dar vreau să îi felicit pe băieți mai ales în repriza a doua. Cred că am dominat, fără să ne creăm ocazii foarte mari, dar Farul nu a trecut cu ușurință de mijlocul terenului.

Nu vreau să mai comentez despre arbitraje, dacă așa a considerat arbitrul din teren… Cred că dacă te cheamă la VAR, te cheamă pentru că e posibil să fi luat decizia greșită, asta este în 99% din cazuri. Probabil că personalitatea lui a fost mai puternică și a ales să-și păstreze decizia”, a declarat tehnicianul.

FC Argeș a adus un atacant care a fost coleg cu Man și Mihăilă la Parma: „Am luat informații”

Dincolo de analiza meciului, Bogdan Andone a vorbit despre noul atacant al echipei sale, Gabriel Charpentier (27 de ani), dezvăluind că a discutat cu Dennis Man și Valentin Mihăilă înainte de a-l transfera. Congolezul a evoluat alături de ei la Parma, apoi a mers în Polonia, la Cracovia.

„Cred că va mai dura. Eram în căutare de atacant. A venit Dani Coman cu acest jucător. Noi am luat informații de la Man, Mihăilă, Micovschi, jucători cu care a fost coleg.

Am vorbit puțin cu el, revine după o accidentare la tendonul lui Ahile. Am vorbit cu căpitanul de la Cracovia, care ne-a spus că a fost apt medical în ultimele două jocuri și va mai dura puțin să prindă forma, să prindă ritm.

E important ca, în momentul în care va intra în programul echipei, cu meciuri și cu intensitate, să nu recidiveze cu accidentarea”, a explicat antrenorul formației din Trivale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro