Ce s-a întâmplat înaintea finalei ’88

Un tânăr ambiţios din secţia de sport a TVR a propus un reportaj fabulos către finele anilor '60. "Cine eşti, dumneata, spectatorule?". Tânărul se numea Cristian Ţopescu, iar imaginile curgeau în valuri cu microbişti înaintea unui cuplaj bucureştean. Suporteri ciondănindu-se pe un taxi, ciorchine pe scara din cârca troleibuzelor sau pe tampoanele tramvaielor între clasa I şi a II-a.

Microbişti schimonosindu-se pe gradenele fostului "23" la ratările favoriţilor, exultând, alţii fără nicio reacţie de parcă erau picaţi la primul meci de footbal. De pe gazon sunt oferite doar frânturi de joc. Imaginile erau, evident, alb-negru, dar ceva tot trecea dincolo de cromatica vremurilor. În tribune, majoritari erau rapidiştii, cam cât toată tribuna a doua, pentru care derby-ul Dinamo - Steaua n-a fost niciodată meciul-vedetă al cuplajului.

Alte vremuri. De-atunci şi până acum doar timbrul vocii lui Ţopescu nu s-a schimbat. Sondajele la zi certifică hegemonia fanilor stelişti. Efectul Sevilla '86. Cupa Campionilor care a mers atunci la inima întregii suflări microbiste a răsturnat în timp ierarhia simpatiilor. A triplat, cel puţin, numărul fanilor roş-albaștri. Paradoxal, tot un moment de referinţă în fotbalul nostru, semifinala cu Liverpool din C1, nici măcar n-a dublat numărul suporterilor dinamovişti.

Tot potrivit sondajelor, care azi retrogradează Rapidul la trena derby-ului. Prin comparaţie cu parfumul vremurilor de odinioară, dacă viitorul stadion Naţional, la care tânjeşte Borcea, ar reînvia cuplajele de altădată, scaunele care au luat locul gradenelor ar geme de suporteri stelişti şi dinamovişti. Două tribune şi-o peluză. Realitatea negru pe alb, precum în reportajul lui Ţopescu. Sevilla '86 a făcut adevărate minuni şi le vinde azi tricourile lui Nicoliţă şi Ovidiu Petre.