Ghidul suporterului dinamovist. Realitatea de la Dinamo, pe înțelesul fanului obișnuit

Ghidul suporterului dinamovist. Realitatea de la Dinamo, pe înțelesul fanului obișnuit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au trecut aproape trei luni de la preluarea pachetului majoritar de acțiuni al lui Dinamo de către Ionuț Negoiță. Omul de afaceri de 41 de ani, cu o avere estimată la circa 70 de milioane de euro – pe care o împarte cu fratele său, Robert, a vorbit deseori deschis despre intențiile de dezvoltare pe care are de gând să le implementeze la Dinamo. De puțin timp, mai exact de la finalul campionatului pe care Dinamo tocmai l-a terminat pe locul 6, Ionuț Negoiță a depășit stadiul vorbelor și a trecut la fapte. A numit un alt antrenor în locul lui Cornel Țălnar, pe Gigi Mulțescu (61 de ani). Și a început să aducă jucători. Ori să încerce transferurile unor fotbaliști. De circa zece zile suporterii dinamoviști baleiază între un sentiment de mulțumire vizavi de acțiunile întreprinse de Negoiță, dar și unul de nedumerire față de rezultatul acestora. În aceste rânduri, ProSport încearcă să facă lumină în proiectul „Dinamo-Negoiță”. Să discearnă din tonele de informații cu care sunt bombardați microbiștii zi de zi. Să anticipeze, în măsura în care se poate, deznodământul.

CE A FĂ‚CUT BINE NEGOIȚĂ‚

În primul rând, a plătit salariile restante către jucători. La câteva zile după data de 14 martie (atunci când s-a oficializat preluarea pachetului majoritar de acțiuni), Ionuț Negoiță i-a adus pe fotbaliștii antrenați atunci de Țălnar cu recuperarea aproape în totalitate a salariilor restante. O mutare bine gândită, mai ales că promisese și public acest lucru. Plus că a achitat datoriile stringente către terți, cele care periclitau obținerea licenței pentru sezonul viitor. Un alt lucru pozitiv pe care l-a făcut Negoiță a fost decizia de a renova baza de pregătire de la Săftica. Tot la capitolul renovări, trebuie trecută și refacerea vestiarelor juniorilor din complexul Dinamo. În plus, a luat decizia ca toate meciurile de pe teren propriu să se dispute pe Național Arena, un stadion cu priză mult mai mare la suporterii „câinilor” decât învechita „Groapă”. Alte două acțiuni de PR pot fi trecute și ele la capitolul „lucruri bune”: decizia de a împărți 10.000 de bilete în școli și licee la anumite meciuri (mai ales la cele fără spectatori), dar și ideea de a promova pe Dinamo în aceste medii prin intermediul „Orei de Dinamo”, acțiune de succes fără îndoială. Lucrurile enumerate mai sus au dat speranțe fanilor „câinilor” că lucrurile se vor schimba și că Dinamo va conta din nou în lupta pentru titlu. Sau măcar va încerca, cu forțe proprii și fără jocuri de culise. Pentru doar trei luni în fotoliul de acționar, nu e deloc puțin lucru pentru Ionuț Negoiță și trebuie felicitat.

CE NU A FĂ‚CUT BINE NEGOIȚĂ‚

Din informațiile adunate de ProSport, Ionuț Negoiță suferă cel mai mult la capitolul „necunoaștere a ceea ce înseamnă fotbalul”. „El nu se pricepe și de aceea a încercat să se informeze atent, de la diverși, despre ce presupune conducerea unui club de anvergură precum Dinamo”, spun cei cu care a discutat în ultima vreme șeful dinamovist. De la această realitate i s-au tras și multe stângăcii în luarea deciziilor în această perioadă. În primul rând, ne referim la numirea domnului Constantin Anghelache în funcția de președinte executiv. În vârstă de 66 de ani, acesta pare a nu fi deloc la curent cu ceea ce se întâmplă în fotbalul modern, plus că nu știut deloc să se impună în fața jucătorilor. Episoadele când acesta a intrat în vestiar înaintea unor meciuri și le-a ținut discursuri jucătorilor nu s-au uitat încă. „Singurele lui calități sunt că e prieten cu Mircea Lucescu și că e unchiul lui Negoiță”, spun gurile rele. ProSport se limitează la a spune că funcția executivă e pur și simplu o responsabilitate prea mare pentru Constantin Anghelache. Un alt lucru nefericit pe care l-a făcut patronul lui Dinamo a fost inabilitatea de a discuta cu fotbaliștii. Cu tot respectul pentru celelalte afaceri ale dumnealui, în fotbal se lucrează un pic diferit. Discurs precum cel de dinaintea meciului cu Ceahlăul (1-1) nu poate crea decât rumoare într-un vestiar plin orgolii. „Eu am băgat milioane în club până acum, dar voi vă bateți joc. Aveți banii la zi și nu înțeleg de ce jucați așa prost! Dacă nu vă treziți, la vară schimbăm liniile. Am 30 de jucători care vor să joace necondiționat pentru Dinamo!”, ar fi spus Negoiță. Reacția fotbaliștilor: trei înfrângeri consecutive (0-2 cu Steaua, 1-4 la Vaslui și 2-3 cu Viitorul). Reacția suporterilor: Negoiță are dreptate, jucătorii nu sunt profesioniști! Opinia ProSport: un pic mai mult tact din partea acționarului n-ar strica în discuțiile cu oamenii care mânuiesc mingea. Dovada: cei 30 pe care îi invoca Negoiță nu prea se înghesuie niciunul să vină la Dinamo!

Legende despre legende

Ionuț Negoiță nu s-a ferit deloc să spună lucrurilor pe nume de când e șef la Dinamo. Iar acest lucru i-a bucurat pe suporteri. A indicat vinovați în foștii acționari, scoși de mult de la inimă de suporteri, adică a știut unde și în cine să dea pentru a câștiga timp cu galeria. Un lucru i-a scăpat însă. Este vorba despre fostele glorii ale clubului. Despre care a spus că le va chema la echipă, pe diverse funcții, pentru că Dinamo are nevoie de ele. Concluzia: Dudu Georgescu s-a ales cu o cartelă de telefon cu număr de la club și cu promisiunea că din sezonul viitor va lucra din nou în culorile alb-roșii. În rest, nimic. Cornel Dinu e și el cu semnul întrebării, deși sunt semnale că tensiunile dintre Mister și noua conducere sunt pe cale de dispariție. Fanii țin la astfel de lucruri. Dar mai ales țin minte!

Banii, cea mai mare problemă

Ionuț Negoiță nu s-a ferit să facă deseori referire la sumele pe care le-a investit până acum în Dinamo. „Am băgat până acum șapte milioane de euro!”, obișnuiește să se laude acționarul. ProSport nu poate contrazice, dar nici susține aceste cifre. ProSport poate, în schimb, să sesizeze că Ionuț Negoiță se laudă cu o normalitate. Nimeni nu i-a impus să se implice financiar la Dinamo, deci datoria dumnealui este, printre altele, aceea de a finanța gruparea alb-roșie. Nici asta n-ar fi o mare problemă, pentru că suporterii au spus de multe ori că au răbdare, numai să vadă un proiect sănătos, din punctul lor de vedere, pentru un adevărat „New Dinamo”. Renunțarea mult prea ușoară la un jucător precum Rotariu (ca și semnat de Vaslui) ori la centrul de copii și juniori de la Onești nu sunt semnale prea bune pentru suporteri. Ca de altfel, nici măcar negocierile cu jucători nu foarte cunoscuți din Liga I, pe salarii de 2-3.000 de euro pe lună. Deci, la ce să se aștepte fanii „câinilor” pentru sezonul viitor?

CONCLUZIA

Dacă până la începutul campionatului Ionuț Negoiță nu va avea mai găsi un sprijin financiar pentru a susține campania de transferuri, atunci Dinamo nu are perspective prea bune. Conform spuselor suporterilor, nici asta n-ar fi o problemă, atât timp cât va fi ceva asumat. Numai că, în acest moment, Negoiță încearcă să vândă scump o marfă pe care o vede toată lumea cârpită. Cel mai bine ar fi ca acționarul să-și asume riscul unui anunț de genul „atâți bani avem, deci nu avem pretenții de locuri fruntașe cel puțin un sezon”! Cu jucători tineri, chiar și cu contracte mici (dar cu bonusuri mari), Dinamo își poate asuma ratarea unui sezon de dragul reconstrucției. Mulțescu poate fi omul cu care poate fi încercat un astfel de experiment. Nu-i așa, domnule Negoiță?!

Să fiu sincer, Anghelache și Negoiță m-au umplut de mâhnire. Și vă spun și când m-am enervat. Nu mi‑am imaginat că niște neica nimeni pot veni să spună că ce au găsit ei la Dinamo este de neimaginat. Să ștergi cu buretele o istorie, o istorie scrisă de atâția oameni. Sunt îngâmfați și lipsiți de fair-play
Vasile Anghel, fost președinte Dinamo în anii ’80

Obiectivul se știe: locurile 1-5, dar nu mai jos de locul 7 pentru tur, respectiv locurile 1-4 pentru retur! Eu zic că se poate!
Gigi Mulțescu, antrenor Dinamo

13 meciuri a jucat Dinamo în Liga I din momentul în care Negoiță a preluat echipa: 6 victorii, două remize și 5 înfrângeri fiind bilanțul

3 mii de euro este salariul mediu pe care îl propune noua conducere dinamovistă jucătorilor cu care negociază. La acesta se adaugă și eventualele bonusuri

12 mii de euro este salariul Luchin, cel mai mare din „vechea gardă”. Cel mai probabil, internaționalului dinamovist i se va propune în această vară o înjumătățire a acestuia
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…