Reacțiile belicoase ale lui Gigi Becali, folosite în vestiar de antrenorul celor de la Auda: „Gura mare, dar cu faptele mai slab”

Reacțiile belicoase ale lui Gigi Becali, folosite în vestiar de antrenorul celor de la Auda: „Gura mare, dar cu faptele mai slab”
Gigi Becali a fost sursă de motivație pentru antrenorul lui Auda. Sursă foto: Captură video

Oskars Rubenis (27 de ani), fotbalist de bază la Auda, a dezvăluit că antrenorul Didier Zanetti (46) i-a motivat pe el și pe colegii săi, în vestiar, cu pasaje din declarațiile oferite de Gigi Becali (68).

Auda a eliminat-o pe FCSB din turul 2 preliminar UEFA Europa Conference League, după ce a bătut-o tur retur, scor 3-2 în deplasare și 4-1 în Letonia.

Fabulos! Fotbaliștii lui Auda, motivați de antrenor cu pasaje din declarațiile lui Gigi Becali

Auda a călcat-o în picioare pe FCSB în turul 2 preliminar din Conference League și, deși pornea cu șansa a doua înaintea dublei, s-a impus tur-retur, scor 3-2 la București și 4-1 în Letonia.

După victoria din manșa secundă, Oskars Rubenis le-a dezvăluit reporterilor din țara natală cum au fost el și coechipierii săi motivați de antrenor.

Aparent, Didier Zanetti a lipit pe pereții din vestiar mai multe pasaje din declarațiile oferite de Gigi Becali înaintea jocului retur.

Patronul FCSB a încercat să îi umilească pe letoni din vorbe, însă nu a reușit și cuvintele sale au servit drept o sursă importantă de motivație:

„A fost afișat foarte mult din ce a spus președintele lor: cât de slabă e apărarea noastră, că ne vor învinge, că nu li s-au dat penalty-uri – toate scuzele alea. Gura mare, dar cu faptele a fost mai slab de data asta!

Cred că și jucătorilor lor le-a oferit o presiune suplimentară, care poate i-a încurcat să marcheze. Da, bineînțeles, ei sunt o echipă superioară – au un buget mult mai mare, au cumpărat un jucător cu un milion de euro. Dar per ansamblu, victoria noastră a fost foarte meritată”, a declarat Oskars Rubenis, citat de Sporta Centrs.

Printre afirmațiile memorabile pe care Gigi Becali le-a făcut după meciul FCSB – Auda 2-3, turul de la București, se regăsesc următoarele:

„A fost doar un accident” / „A fost și arbitrajul” / „Dacă nu îi batem pe ăștia, atunci nu mai avem ce să căutăm fotbal” / „Ei sunt echipă slabă” / „Ne calificăm. Problema e ce facem mai departe?” / „Calificarea asta va veni. Eu mă gândesc mai departe” / „Cu o echipă ca asta trebuie să dai 4-5. Jucătorii au luat-o în glumă”, Gigi Becali, printre altele, după FCSB – Auda 2-3.

Mihai Stoica a avut același discurs

Nu doar Gigi Becali a părut sigur de ipoteza că meciul FCSB – Auda 2-3 a fost un accident. Mihai Stoica s-a legat și el de presupusa valoare a letonilor, pe care i-a numit slabi și bezmetici înaintea jocului de pe stadionul Skonto din Riga.

„De ce nu a fost o greșeală și în favoarea noastră? Și toate împotriva noastră? Ăla nu a fost arbitraj slab, a fost ostil. La Bîrligea e roșu clar, îl calcă cu talpă în fața lui! A pârâit piciorul! Ar fi fost arbitraj slab dacă ar fi fost 4-5 greșeli într-o parte, 5-6 în altă parte. Dar nu toate în aceeași direcție.

Nu-mi vine să cred că vom putea comite asemenea greșeli cum am comis în tur. Nici nu vreau să cred. Cine ne-a surprins? Nu ne-a surprins nimeni. Ăia sunt slabi, despre ce vorbim? Niște bezmetici”, Mihai Stoica, la Prima Sport, după prima manșă a dublei dintre FCSB și Auda.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]