Dragomir: "Voi scoate peste 120 de milioane de euro din drepturile TV"! Crezi că e posibil?
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru
Dragomir, a vorbit despre situaţia fotbalului din Liga I, care se
află aproape de colaps din cauza crizei financiare, dar şi despre
mutările făcute de Steaua, Rapid şi FC Vaslui.
"Şumudică va face mare carieră, este interesat non-stop de
fotbal. Vasluiul are o echipă de temut, antrenorul este un om
serios, dar să vedem ce or să spună rezultatele. Numai meritul lui
Piţurcă este ceea ce a realizat până în prezent la Steaua. Pe
patron nu îl înjură nimeni dacă sunt mulţi spectatori, nu ar avea
de ce să fie înjurat pentru că a făcut multe pentru Steaua în acest
sezon. Lui Piti îi place că jucătorii să ţină mingea cât mai mult,
să îşi înnebunească adversarul.", a spus Dragomir la
Sport.ro
"12
echipe din Liga I se află în situaţie foarte
critică"
El spune că situaţia grea în care se află ţara în momentul de faţă
a ajuns şi la fotbal, sponsorii fiind din ce în ce mai puţini, iar
cluburile trăiesc aproape doar din încasările din drepturile
TV.
"Sunt de partea lui Mircea Sandu în legătură cu orice
propunere. Vom vedea în vara viitoare dacă mai putem continua cu 18
echipe în Liga I. La această oră sunt 12 echipe în situaţie foarte
critică. Au murit sponsorii, publicitatea din interiorul
stadionului, nimeni nu mai vine cu bani la fotbal. Am hotărât să nu
mai primim la Ligă bani din drepturile TV, sumele urmând să fie
distribuite cluburilor. Voi scoate peste 120 de milioane de euro
din drepturile TV, chiar dacă e criză. Se vor mai face transferuri
cu nume în Liga I. Chiar acum se bate fierul pentru transferul a
doi jucători, dar nu pot să spun numele echipelor care îi
vor.", a mai precizat preşedintele LPF.

Dragomir: "Voi scoate peste 120 de milioane de euro din drepturile TV"


















NU!
daca NU scoti 120 milioane euro iti dai demisia,don militzian!!! Nici 90 de milioane NU o sa mai primeasca,ca oricum acum 10 % se duc in buzunarul lui!
Normal ca poate sa scoata atatia bani...iar vinde drepturile la ceva televiziune fantoma care o fie ca si hbo sau ca si canal+...adica sa trebuiasca sa platimpentru a ne uita la meciuri...sunt curios cine va platii? pentru ca in afara de vreo 8 meciuri pe sezon, restul is niste jocuri la nivelul diviziei c.....
@Teo: daca-ti da màata bani, la 17 meciuri, de acasa te duci pe stadion, iar la celelalte 17 platesti sa vezi meciu', in toate tarile civilizate se intampla asa, numai ca rromanii ca tine vor moca!
pai de ce sa vina cu bani la fotbal atata timp cat voi decideti campioana la inceputul campionatului?aveti arbitri de tot rasu,asa ca nu mai comentati degeaba,.scoti atata pe *.sa vazut ce interes e pentru vicecampioana.esti parnaie bai dragomire.
@mrn: In primul rand mi-amspus parerea, in al doi-lea rand nu ma desconsidera, habar n-ai ce fac si cu ce ma ocup, tu vorbesti de "romani ca tine"dar uita-te la tine cum ai sarit ca un rroman sa dai in cap la altul si sa jignesti. prin comportamentul tau iti dai arama pe fata! La fel cum tu m-ai insultat si ti-ai creeat o parere proasta despre mine, si eu as fi putut dar nu ma cobor la nivelul ala. Nu am spus ca nu sunt de acord sa platec, pentru ca si acum am incheiat contract cu cei de la digi pentru a vedea *! Dar, daca mitica vrea sa faca asa profit, iti dai seama ca sigur v-or creste preturile ! si nu mi se pare corect sa platesc la supra pret ceva ce nu merita atattia bani. asta a fost punctul meu de vedere!
pentru ca si acum mi-am facut abonament la rds ca sa vad * dar nu as fi de acord sa platesc ceva la suprapret(la fel cum cred ca si tu ai face la fel ca mine)....nivelul fotbalului romanesc e mult scazut fata de campionatele de dincolo. deci, sa stii; PLATESC SI ACUMA SA MA UIT LA MECIURI si nu m-ar deranja sa platesc in continuare dar vreau ca raportul calitate-pret sa fie unul cat mai aproape de 1.(sper ca stii ce inseamna asta...fara suparare)
daca isi gaseste acoliti pentru a fraieri iarii suporterii de rand cu televiziuni fantoma , precum cele ce transmit si in prezent liga 1 , poate scoate si dublu , caci , azi , Romania este tara tuturor posibilitatilor
DE AICI CURG MILIOANELE DE DOLARI=COMISIOANELE LUI CONU MITICA.e mai usor sa-ti bati joc de un campionat, fiecare etapa se joaca vineri-simbata- duminica- luni, ceea ce influenteaza rezultatele, competitia, concurenta neloiala.consiliul concurentei ar trebui sa se autosesizeze pt. concurenta neloiala.mitica sta si fara cei 15 mii euro lunar numai sa imparta el bucatele, cascavalul, piinea si cutitul.LA ASA LIGA, ASA CONDUCATORI, ASA REZULTATE,.