Claudiu, transfer pentru căpșunari
Claudiu Niculescu este fotbalistul dorit de preşedintele lui Castellon pentru a atrage numeroasa comunitate română din provincia spaniolă la meciurile echipei de pe ultimul loc din Segunda Division.
Astfel, unul dintre cei mai populari atacanţi români ce au
evoluat în Spania, Gică Craioveanu, a fost contactat pentru a i se
cere o recomandare. Acesta l-a întrebat pe Ionel Dănciulescu cine i
se pare potrivit pentru această ofertă. Afacerea avea să rămână
sută la sută oltenească, după cum explică "Danciu-gol". "Gică
Craioveanu mi-a spus că oamenii de la Castellon caută un atacant
român bun, eventual liber de contract. Iar mie mi-a venit în minte
imediat numele lui Claudiu Niculescu. Nu aveam la cine altcineva să
mă gândesc, doar pe el îl ştiu eu mai bine, e simplu!".
Special
pentru emigranţii români
Totuşi, de ce insistă ibericii pentru achiziţionarea unui nume important al fotbalului românesc? "Ei caută un jucător român pentru a atrage comunitatea românească de acolo. Sunt foarte mulţi români în acel oraş şi în provincia Castellon, iar ei vor să îi aducă cumva la stadion. Nici eu la început nu am vrut să plec, dar acum sunt aici şi mă simt foarte bine!", explică Ionel Dănciulescu. Transferul fostului golgheter al Ligii I în Spania s-a amânat însă. Pentru că Federaţia spaniolă a trimis un fax care anunţa pe Castellon că taxa de înregistrare a tranzacţiei, în valoare de 50.000 de euro, nu a fost achitată în timp util. De aceea, o ultimă încercare de rezolvare va avea loc la finalul sezonului, spanolii dorind cu orice preţ încorporarea lui Claudiu Niculescu.
Bănel ar fi mină de aur!
Ideea achiziţionării unui român care să aducă la stadion
"căpșunarii"poate reprezenta o reţetă de succes, care ar atrage mai
mulţi suporteri, dar şi mai mulţi bani prin vânzarea de tricouri.
Claudiu ar fi un succes în acest sens, însă comunitatea din Spania
a arătat la meciurile Stelei afinităţile sale. De aceea Bănel
Nicoliţă ar reprezenta în mod cert cea mai bună soluţie. Asta ca să
nu vorbim de alternativa perfectă: Mirel Rădoi!
Aproape 90.000 de români!
Provincia Castellon este denumită în Spania "Mica Românie". Un
motiv bun pentru ca oficialii celei mai importante echipe de fotbal
din zonă să încerce transferul unui fotbalist român. Conform
cifrelor oficiale, în provincia situată în regiunea Valencia
trăiesc oficial 29.000 de români. Neoficial, numărul lor este
triplu, iar 50.000 de conaţionali locuiesc chiar în capitala
Castellon de la Plana.
Boştină a ratat
plecarea la Cadiz
Luni noaptea, la finalul ultimei zile de mercato în Europa, a picat şi transferul lui Gabriel Boştină tot în Spania. Destinaţia sa ar fi urmat să fie Cadiz, locul 18 în Segunda, o altă echipă interesată recent de serviciile sale fiind aceeaşi Castellon. La fel ca în cazul lui Niculescu, taxa cerută de Federaţia spaniolă pentru înregistrarea transferului nu a fost achitată la timp, conform faxului trimis în acest sens de forul iberic.

Claudiu, transfer pentru căpșunari


















Gresit domnilor ziaristi:capsunile nu se cultiva in Castelion ci in Andalucia!Nu e departe -doar 600 de km!Pe coasta de est a Spaniei sunt livezi de citrice!Dar si voi ca si invidiosii din tara ....
Bai cine-oi fi cu articolul asta,k nici macar nu te semnezi!Capsunar e tac-tu ala prost kr te.a fatat,fraier coclit ce esti!* sa te ia,stii tu ce comunitate este acolo?Cand faci o afirmatie,sustine-o carnatule,ce intelegi tu prin termenul capsunar.Am o veste pt.tine *:capsunari in zona Castellonului aproape k nu mai sunt,in meseria de agricultor mai supravietuiesc putini romani si asta numai in sezonul cald.Pt.informarea ta si a ziarului de rahat pt.kr scrii,sa numesti tu 90.000 oameni capsunari este o insulta adusa intregii Romanii de unde provin toti...Sunt oameni muncitori,kr au venit cu o speranta si au reusit unde in tara nu au putut sau nu li s.au dat vreo posibilitate.
* gazetar ce esti,din aia intrati cu nepotisme sau mai stiu eu cum la redactie,ar trebui sa fii dat in judecata om de nimic ce esti!Data viitoare nu mai trata de sus diaspora si nu mai pune etiketa de ceva ce nu stii si nu vei stii niciodata!
CEL CARE A SCRIS ACEST ARTICOL SI MULTI ALTII SUNT MAI PROSTI DECAT ACEI CAPSUNARI ,DEOARECE IN ACEASTA ZONA NU SUNT CAPSUNI,A INCEPUT UN PROST SA SCRIE CAPSUNARI SI ACUM TOTI IDIOTII NASCUTI PRIN FACULTATI FALSE CE TRAIESC IN CAMINE REPETA PENTRU CA NU AU ALT SUBIECT,SA SE DEPLASEZE LA FATA LOCULUI SI SA MANANCE CAPSUNI
Mai mortaciune de gazetar!Unde ti.ai dat licenta in jurnalism?Cumva pe ogor si nu stim si noi de faci afirmatiile astea total nefondate?Mai intai informeaza.te despre ce inseamna capsunar(culegator de sezon,pe cand comun.aceea exista de 15 ani cel 15-18 ani),unde se cultiva(nu in Castellon),cine ajunge acolo sa practice meseria asta(oameni disperati,fara nicio posibilit.sau kr au fost admisi),cati sunt(adik zilieri f putini adusi cu contract prin Min.Muncii,in anii trecuti,),etc.Meseria asta a ta presupune o buna informare inainte,nu sa arunci cu bata-n balta si sa afirmi k 90.000 romani stau si culeg capsuni de codita de ani de zile!!!!Bashitule si toti aia kr spun termenul asta fratilor romani din diaspora!!!!!
JENANT !!! Traiesc in Romania, nu am nici o treaba cu cei care sunt plecati dincolo, dar este strigator la cer sa iti bati joc de unii ca muncesc pentru banu lor care nu il pot face in tara asta mizera, acolo de bine de rau castiga 700-800 de euro pe cand aici cat ? 150 ? Chiar asa de jos am ajuns sa batjocurim ca acesti oameni au plecat sa spere la un trai mai bun decat aici ? Mentalitatea asta bolnava si invidioasa ne omoara si ne macina tara asta din pacate domnnilor "jurnalisti".
Avem o tara infecta cu mentalitate ce lasa de dorit plina de farmaci,case de pariuri,banci si shaormeri o amestecatura de tarani tigani si politiceni care îsi bat joc de noi majoritatea care muncim ca fraieri pt iei pt un stat bonlav ce nu face nimic nic pt cei care muncesc in mucegaiul din romania si nici pt cei care muncesc in strainatate.
n-ar fi mai bine ca echipa dinamo sa se mute in Segunda Division ?ar avea ceva sanse sa se salveze de la retrogradare,si-ar scoate si butelie si mistrie banii imprumutati,noi am scapa de niste potai puturoase......toata lumea ar fi multumita
Daca as fi sefu tau la ziar asta ar fi ultimul articol pe care l-ai fi scris pt. prosport. Suntem o natie blestemata! Ne batem joc de propri concetateni care isi rup spatele pe unde pot. Vai si amar de viitorul acestei tari pt. ca absolut nimic bun nu se intrevede...de la economie la moraliate si bun simt, totul este in cadere libera.
nu stiu de ce, dar puriul asta de niculescu nu cred ca ar face fata nici la amarata asta de echipa, cu un picior in liga a 3 a.