Bozovic, primul rapidist eliminat în acest campionat!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapid era, înaintea jocului cu Dinamo, singura echipă de primă
ligă care nu primise niciun cartonaș roșu în cele 29 de etape
disputate. Din păcate, Bozovic a luat două
cartona
șe galbene, în decurs de doar un minut, în
prelungirile partidei
și a spart gheața
pentru Rapid la capitolul „eliminări”.

Ultimul jucător giuleștean care văzuse un cartonaș roșu fusese
Juliano Spadacio în partida disputată pe 11 aprilie 2009, la
Urziceni, în etapa a 24-a campionatului trecut, deci de mai bine de
un an, transmite site-ul oficial al clubului Rapid.

În ceea ce-l privește pe fundașul stânga
muntenegrean, acesta mai văzuse o singură dată cartonașul roșu de
la venirea sa în Giulești: 16 martie 2008, la Craiova, în
Universitatea – Rapid 1-1.

În afara lui Bozovic la jocul cu Gaz Metan, din
deplasare, va lipsi un alt fundaș, Adrian Iordache, care a adunat
patru avertismente și stă automat o etapă. Un alt component al
liniei defensive, Marius Constantin, este accidentat, așa că Ioan
Andone va avea destule probleme în alcătuirea „11”-lui de start de
la Mediaș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000 de euro pe an
Românca de 26 de ani care face plajă pe terasa apartamentului şi i-a înnebunit pe vecini. Soţul ei câştigă 450.000…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×