„Am venit să fac performanță la Craiova”. Mulțescu, prezentat oficial la CS Universitatea. Cine sunt colaboratorii săi

  • Publicat:
  • Actualizat:

La prezentarea sa în calitate de antrenor principal la CS Universitatea Craiova, Gheorghe Mulțescu a declarat că își dorește să readucă echipa din Bănie în Europa, obiectivul fiind intrarea în play-off-ul Ligii 1 și ocuparea unei poziții pe podium la finalul campionatului.

„Smurd” pretinde că nu din vina sa a avut mandate destul de scurte în ultimii ani la echipele pe care le-a condus, ci din vina conducătorilor de club, el neacceptând intervențiile acestora la echipă. „Pe mine m-a convins proiectul și numele Universitatea Craiova să vin aici. Mă interesează performanță, am trecut banii în subsidiar, urmând să am bonusuri în funcție de rezultatele pe care le vom avea. Vrem să intrăm în play-off, obiectivul fiind locurile 1-3. Este un privilegiu să readucem Craiova în Europa. Cunosc destul de bine lotul, vom miza pe elementul autohton și vom aduce întăriri pe posturile-cheie, pe criterii de valoare. Am avut rezultate la toate echipele la care am fost și dacă am stat destul de puțin nu a fost din vina mea, ci fiindcă nu am acceptat imixtiuni din partea conducătorilor. La Craiova am primit garanții că nu se va întâmpla acest lucru”, a declarat Gigi Mulțescu.

Cel poreclit „Smurd” spune că vor fi aduși 5 jucători în vara aceasta la Craiova: un portar, un fundaș dreapta, un stoper de picior stâng, un play-maker și un atacant. Despre plecări, certe sunt despărțirile de Iliev, Achim, Curelea și Ferfelea, iar restul se vor decide atunci când vor fi înfăptuite transferurile. 

Colaboratorii lui Gigi Mulțescu la Craiova vor fi: Daniel Timofte, antrenor secund, Cătălin Mulțescu, antrenor cu portarii și Ion Colonel, preparator fizic. Fostul preparator fizic, Cornel Blejan, și fostul antrenor cu portarii, Silviu Lung, vor rămâne în cadrul clubului. Lotul Craiovei se va reuni luni, 13 iunie.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×