Negrilă visează la semifinalele Cupei: „Putem învinge Steaua dacă fanii vor fi ca pe vremea noastră. Vreau iar sărbătoare pe Omblemenco”

Negrilă visează la semifinalele Cupei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul component al „Craiovei Maxima” Nicolae Negrilă a declarat, marți, că își dorește o victorie a echipei CS Universitatea Craiova în meciul cu Steaua din Cupa României, pentru a sărbători pe Stadionul Ion Oblemenco la fel cum o făcea în perioada în care activa ca jucător.

Va fi un meci greu, de angajament. Dar echipa este în formă, iar suporterii dacă vor fi ca în vremea noastră, alături de echipă din primul până în ultimul minut, putem învinge. Avem șansa noastră. Important e să marcăm cu un gol mai mult decât ei să intrăm în semifinalele Cupei. Îmi doresc să fie din nou sărbătoare pe Oblemenco, ca odinioară„, a spus Negrilă, conform site-ului oficial al CS Universitatea Craiova.

Fostul fundaș a rememorat meciurile jucate împotriva Stelei, precizând că adversarul său direct din acea perioadă era mijlocașul Constantin Zamfir. „Duelul cu extrema lor stângă, Costică Zamfir. Ce lupte am avut cu el, cât m-a alergat, dar de cele mai multe ori i-a fost imposibil să treacă de mine„, a adăugat Negrilă.

Echipa CS Universitatea Craiova întâlnește, joi, de la ora 20.30, pe Stadionul Ion Oblemenco, formația Steaua, într-o partidă contând pentru sferturile de finală ale Cupei României Timișoreana.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Îl recunoşti? Da, e chiar EL! Suferinţa şi-a pus amprenta pe chipul său
Îl recunoşti? Da, e chiar EL! Suferinţa şi-a pus amprenta pe chipul său
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
A murit marele actor. A fost iubit de toată lumea. L-au adorat
A murit marele actor. A fost iubit de toată lumea. L-au adorat
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită de o mașină
Tragedie pe Faleza Dunării din Galați: un polițist de la trupele speciale a murit. Motocicleta pe care o conducea, lovită…
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…