Un român mai puțin în Premier League. Raț pleacă de la West Ham după 6 luni

Un român mai puțin în Premier League. Raț pleacă de la West Ham după 6 luni
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Daily Mail” anunță că Răzvan Raț își va rezilia contractul cu West Ham United, urmând să devină jucător liber de contract.

  • Raț avea un salariu anual de 2 milioane de euro și venise în postura de jucător liber de contract la West Ham


În aprilie 2013, Răzvan Raț anunța că a semnat un contract pe trei ani cu West Ham United. Fundașul român de 32 de ani dorea o nouă provocare după 10 ani petrecuți la Șahtior Donețk și spera ca mutarea în Premier League să fie una cu noroc. Însă lucrurile nu au stat tocmai pe placul fundașului român. Deși Sam Allardyce, managerul „ciocănarilor” l-a dorit în primăvară, fundașul român nu a convins în acest sezon. A fost deseori titular, prinzând 20 de meciuri în tricoul lui West Ham, însă deseori a fost prins pe picior greșit, iar evoluțiile sale au fost din ce în ce mai slabe.

Iar conducerea lui West Ham, club aflat pe marginea prăpastiei în Premier League, pe locul 18 după 23 de etape, a decis că Raț nu mai corespunde cerințelor actuale. După ce l-a împrumutat pe Pablo Armero de la Napoli, clubul londonez a decis să rupă contractul cu românul. Conform lui Lee Clayton, șeful departamentului Sport al tabloidului „Daily Mail”, West Ham a decis să îi plătească restul salariului anual lui Raț (2 milioane de euro) și îl va lăsa pe român să plece ca jucător liber de contract. Astfel, doar doi români (Vlad Chiricheș – Tottenham și Costel Pantilimon – Manchester City) vor mai evolua în Premier League.

Contactat telefonic de Digi Sport, impresarul jucătorului, Florin Manea, a declarat: „Da, e posibil să rezilieze cu West Ham. Negociem cu altă echipă!”


1429 de minute a evoluat Raț la West Ham United. Nu a marcat niciun gol și nu a oferit niciun assist

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase ore!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus