Pata pe care Putin nu și-o dorește. Arena din orașul său natal, Sankt Petersburg, în pericol să rateze meciurile de la CM 2018

  • Publicat:
  • Actualizat:

Stadionul Krestovsky din Sankt Petersburg urmează să găzduiască meciuri de la Campionatul Mondial de fotbal din 2018 printre care și una dintre semifinalele competiției. Totuși, Vladmir Putin, liderul de la Kremlin, a ordonat accelerarea lucrărilor la arenă, după mai multe întârzieri

Stadionul care trebuia finalizat în decembrie 2008 a suferit mai multe înârzieri. Al doilea deadline a fost la sfârșitul lui 2011, dar nici la acea dată nu s-a reușit inaugurarea stadionului. Ultimul teremen apărut este sfârșitul anului 2016, iar primăria s-a asigurat că va fi și ultimul. Contractul cu compania care construia arena a fost reziliat din cauza întârzierilor de-a lungul anilor și a costurilor suplimentare.

Liderul de la Kremlin a promulgat un decret, luni, prin care le cere oficialilor care se ocupă de Stadionul Krestovsky (Zenit Arena) să finalizeze construcția la timp.

Rusia va găzdui ediția cu numărul 21 a Campionatului Mondial de fotbal, în 2018. Turneul final se va desfășura în premieră în Europa de Est.

articol scris de Dan Mirea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă

EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare

Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…